Pictorul român din Şcoala de la Baia Mare

Vasile Pop din Tăuţii de Sus este unul dintre autorii monografiei localităţii de lângă Baia Mare. În lucrarea aflată în curs de apariţie este menţionat unul dintre pictorii băimăreni (născut în Tăuţii de Sus), elev al cunoscutului Holloşi Şimon. Alexandru Duma s-a stins din viaţă timpuriu, dar a lăsat mai multe tablouri, desene, schiţe şi certitudinea unui pictor în sensul adevărat al cuvântului. Din păcate, conjunctural sau în mod voit, a intrat într-un con de umbră nemeritat. S-a tot vorbit de faptul că la şcoala lui Holloşi nu prea au fost români. Alexandru Duma este un exemplu de artist român şcolit în celebra Şcoală din Baia Mare. Şi mai mult, este singurul român din Baia Mare care a făcut această şcoală.

Din datele menţionate în monografie am reţinut: Alexandru Duma s-a născut în Tăuţii de Sus, la 10 aug. 1887, primul copil a lui Vasile Duma şi Vilma Moştiş (ceilalţi fraţi: Valeria, născută la 14 august 1891, Vasile, născut la 27 iulie 1889, Eleonora şi Dezideriu (născut la 28 februarie 1906).

Face primele clase primare la şcoala confesională greco-catolică din sat, unde l-a avut ca dascăl pe învăţătorul Petru Porumb.

Ca pictor, Alexandru Duma, este un produs 100 % al Şcolii de pictură băimărene, elev al clasei de aur a lui Holloşi Şimon. L-au impus, printre alte calităţi deosebite, talentul înnăscut de desenator.

Criticii vremii îi prevedeau un viitor frumos ca grafician. A plecat pe front, după cum a spus familiei, ca pictor corespondent al curţii imperiale de la Viena, dar de fapt ca voluntar, cum însuşi mărturiseşte într-o notă găsită recent printre schiţele sale şi a   murit de tifos în anul 1916. Sora sa, Valeria, are însă o altă versiune asupra morţii pictorului, care locuia cu oarecare protecţie din partea superiorilor săi, într-o anexă a spitalului de lângă Fiume (aproape de Trieste). A avut neşansa, să fie bombardat în una din ultimele zile ale războiului. 

În custodia Muzeului de Artă Baia Mare se află două tablouri: Moara din Baia Mare (lucrare nesemnată, atribuită pictorului) şi Tânără ţărăncuţă (lucrare semnată).

Alte 2 tablouri semnate se găsesc în proprietatea nepoţilor, surorii Valeria, un altul la o rudenie din Baia Mare.

Într-o scrisoare datată 31.XII.1968, fratele cel mic al pictorului, Dezideriu Duma, ilustrul neurolog şi profesor universitar de la Cluj, adresată lui Avram Benea Cherecheş, îşi aminteşte de 11 tablouri pictate de Alexandru Duma. În cartea sa, A félbolond (Capriciosul), Tersánszki Jeno, scriitor maghiar născut la Baia Mare, în 1888, scrie despre Alexandru Duma:

„Judecând obiectiv, rezultatele sale sunt de o importanţă mai mică decât cea a lui Racsko. Pot să zic că din punct de vedere cantitativ, nu calitativ. Deşi a fost mai învârstă ca Racsko, a rămas în urmă din cauza studiilor şcolare. Temperamentul lor fiind foarte diferit. A fost un om slab, fără voinţă, influenţabil, prea puţin independent, puţin spiritual şi avea concepţii greoaie, un om singuratic.

Apoi, viaţa l-a obligat să se ocupe şi cu altceva, dar a rămas tot timpul în apropierea pensulei, care a fost şi ţelul vieţii sale.

A început cu experienţe în zona şcolii de pictură din Baia Mare, unde a participat la cursuri de studiu, a fost şi în Munchen pentru o lună de iarnă unde, în loc să picteze sau să deseneze, a curăţat zăpadă. Pe urmă a revenit în Baia Mare, a trăit într-un sat apropiat, alături de părinţii săi. Apare şi în zona Budapestei. Până la război a avut o viaţă sărăcăcioasă, plină de lipsuri. Război în care a fost pe baricade de la început şi până la sfârşit (până în 1916). Pe frontul italian se îmbolnăveşte de tifos, boala care i-a fost fatală. Este înmormântat în Krajna. Şi el a decedat chiar în perioada când talentul său se dezvolta tot mai tare.

Cel mai mult a lucrat pe front unde, din bunăvoinţa unui locotenent, a amenajat un mic atelier pe frontul din Sveta Maria. Nu prea ştiu unde s-au pierdut schiţele şi desenele sale de atunci. Probabil multe sunt la superiorii săi, la locotenentul-major Folker Jozsef. O pictură este la mine, după părerea mea este una reuşită din perioada când era începător. Era talentat şi în arta decorativă şi, dacă mai trăia, cred că acest domeniu devenea adevărata sa valoare. Acesta a fost Duma Şandor” – se arată în cartea lui Jeno. (Desigur, modul în care scriitorul maghiar creionează portretul pictorului român poate fi discutat. n.red.)

După moartea pictorului, familia a primit cufărul cu efectele sale personale, şi un mare număr de schiţe, realizate pe front, pe care, după război, urma să le transpună în tablouri. Şi în timpul vieţii, dar cu precădere apoi, lucrări ale pictorului tăuţean au fost prezente în mari expoziţii naţionale şi internaţionale, alături de nume mari ale picturii europene.