Petru Codrea, ultimul supraviețuitor sighetean al închisorilor comuniste, a devenit cetățean de onoare al municipiului Sighetu Marmației

La propunerea domnului Ioan Ardelean Pruncu, fostul deținut politic Petru Codrea a devenit, săptămâna trecută, cetățean de onoare al municipiului Sighetu Marmației. Un gest de onoare, un act de reparație morală, pentru ultimul deținut politic în viață din Sighetu Marmației și pentru întreaga generație care a apărat demnitatea și libertatea acestui neam, în timpul grelei perioade de represiune comunistă. 

Rând pe rând, foștii deținuți politici, care au reprezentat adevăratele repere morale ale acestui Neam, s-au stins. Cei mai mulți au plecat uitați și nebăgați în seamă de autorități. Deși prețuirea și respectarea lor ne face cinste în primul rând nouă, celor de azi, cei pentru care ei
și-au jertfit viața, tinerețea și sănătatea. Însă, în această criză morală în care ne afundăm tot mai adânc, există din fericire și excepții, exemple de onoare și respect.

Astfel, săptămâna trecută, Petru Codrea, ultimul supraviețuitor sighetean al temnițelor comuniste, a devenit cetățean de onoare al municipiului Sighetu Marmației.
În laudatio semnat de Ioan Ardelean Pruncu/ Fundația „Firul Vieții” Sighet, se arată că:
„Petru Codrea s-a născut în 21 februarie 1931, la Vadul Izei. Cele patru clase primare le-a făcut la școala din Șugău, cu tatăl său, învățătorul Petru Codrea, originar din Berbești, clasele gimnaziale (1942-1944), în perioada ocupației maghiare, la Liceul piarist, iar următoarele, la același liceu, redevenit «Dragoș-Vodă».
În 1948, a fost arestat, împreună cu alți colegi de liceu și cu profesorul lor, Aurel Vișovan, constituind primul grup de deținuți pentru opinii politice și confesionale și întem­nițați în Penitenciarul Sighet (19 august 1948). Calvarul prin care au trecut toți acești tineri, pentru că
n-au acceptat constrângerile noului regim opresiv, de sorginte sovietică, este, îndeobște, cunoscut acum. Petru Codrea a fost unul dintre ei și toată tinerețea și toată viața lui au fost dramatic și profund marcate de ceea ce i s-a întâmplat în august, 1948, la vârsta de 17 ani, vârstă la care tinerii își proiectează viitorul conform viselor atât de firești, iar regimul politic i-a «oferit» rigorile temniței de la Sighet, anchetele din beciurile Securității din Cluj, «cursurile de reeducare» de la Jilava și Târgșor, roaba, târnăcopul și lopata de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, despre care conducătorul regimului, «mult iubitul» tovarăș Gheorghe Gheorghiu-Dej, a declarat în mai, 1949: «Această măreață lucrare va fi și mormântul reacțio­na­rilor!», adică a celor asemeni tânărului Petru Codrea.
După eliberare, a fost încorporat într-unul dintre batalioanele de muncă. Tinerii de teapa lui nu erau demni să țină în mână o armă. Munca brută și, din când în când, anchetele securității îi însoțeau fără încetare. Cu greu, și cu ajutorul și înțelegerea unor oameni, pe care a avut norocul să-i întâlnească, a reușit să-și completeze clasele de liceu și să-și dea examenul de bacalaureat, în 1955, la un liceu din Sfântul Gheorghe.
Și-a dorit mai mult. Provenea dintr-o familie de intelectuali. Gheorghe, fratele mai mare, era student la Arte Plastice București. A încercat și el la Cluj, la biologie. A reușit, dar… a fost repede exmatriculat. A încercat iar, la Științe Economice, la București, dar a pățit la fel. S-a resemnat și s-a angajat ca muncitor tipograf la Tipografia de la Sighet și, după câțiva ani, a reușit să fie selecționat pentru cursurile Școlii Tehnice Poligrafice București (1959-1961).
(…) La cei 91 de ani împliniți de curând, printre puținii colegi de patimi și suferinți și singurul rămas în viață în orașul nostru, Domnul Petru Codrea este un veritabil model de demnitate și moralitate creștină și socială”.

Cinste tuturor celor implicați în acest demers!