• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 23 Februarie , 2018

Peste 4 milioane de lei alocați de Guvernul României în Șomcuta Mare, pentru reabilitarea școlilor și construirea unei creșe

Proiectele finanțate sunt pentru realizarea, extinderea, reabi­litarea și modernizarea unor unități de învățământ preuniversitar, fiind cuprinse pentru finanțare următoarele obiective: extinderea Șco­lii Gimnaziale Nr 2, în orașul Șomcuta Mare, în valoare de 524.646,00 lei; reabilitarea și modernizarea Școlii Gimna­ziale din localitatea Codru Butesii, în valoare de 949.840,50 lei; reabilitarea și modernizarea Școlii Primare din Buciumi, în valoare de 1.015.007,50 lei; reabilitarea și mo­dernizarea Școlii Primare din Ciolt, în valoare de 601.555,50 lei; construirea creșei cu două grupe în orașul Șomcuta Mare, în valoare de 1.152.146,82 lei.

Gheorghe Buda, primarul din Șomcuta Mare a precizat că, în ceea ce privește proiectele finanțate în sistemul de învățământ, orașul pe care îl conduce mai are două astfel de contracte aflate în derulare, încă din anul 2016. „Este vorba despre extinderea Liceului «Ioan Buteanu» și extinderea Grădiniței cu Program Prelungit din Șomcuta Mare, astfel că, odată finalizate și noile proiecte pentru care am semnat contractele de finanțare, unitățile școlare Șomcuta Mare vor asigura condiții deosebite pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ. Pe lângă pro­iectele finanțate pe PNDL, din bugetul local al orașului, în anul financiar 2018, vom finaliza Căminul cultural din Finteușu Mare și Baza sportivă din Șomcuta Mare”, a declarat primarul orașului Șomcuta, Gheorghe Buda.

Președintele Consiliului Județean Ma­ra­mureș, Gabriel Zetea le-a vorbit ale­șilor locali despre proiectele finanțate pe Programul Național de Dezvoltare Lo­cală care se desfășoară în întreg județul și i-a felicitat pentru finanțările obținute în Șomcuta Mare. Șeful admi­nis­trației județene a amintit despre pro­iectele europene care au fost obținute de Consiliul Județean și a subliniat faptul că este extrem de important să fie atrase cât mai multe fonduri în județ, atât bani guvernamentali, cât și europeni.

Și senatorul Liviu Marian Pop, preșe­dintele Comisiei pentru Învățământ din Senatul României a declarat faptul că, majoritatea școlilor din Maramureș au fost prinse la finanțare pe PNDL, auto­rizarea acestora și investițiile în infrastructura de educație fiind o prioritate pentru Guvernului României.

 

 

„M-am bucurat să mă regăsesc în mijlocul celor din Șomcuta Mare, aici unde primarul Gheorghe Buda a dove­dit, încă din vremea în care era viceprimar, că știe să facă o bună adminis­trație. L-am asigurat pe edilul din Șomcuta, dar și întregul Consiliu Local de faptul că, instituția Consiliului Județean și eu, personal, le vom acorda tot sprijinul pentru implementarea altor proiecte extrem de importante în comunitate: aducțiunea de apă, reabilitarea străzilor etc. Am felicitat Consiliul Local pentru votul acordat în unanimitate proiectelor importante
pentru locuitorii orașului Șomcuta Mare, ­ obținerea unei sume care depășește 4 milioane de lei pentru reabilitarea școlilor și construirea unei creșe cu două grupe și așteptăm semnarea altor proiecte, în cel mai scurt timp”.

Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.