Pentru mineritul maramureșean. Raportul Anderson, un studiu scump, prost făcut, de negăsit

Mineritul din Maramureș a fost baza dezvoltării economice a nordului, dar și a României. Datorită mineritului neferos, Baia Mare este orașul de acum, un municipiu frumos, dezvoltat de la nord la sud și de la est la vest și cu potențial de a deveni un oraș european. Dar, pentru o astfel de finalitate, este nevoie de industrie, firme, societăți economice.

Pandemia ne-a arătat o față a necesității de investiții. Războiul din Ucraina ne semnalează obligativitatea de a avea o economie puternică, ce poate face față unor probleme neprevăzute. Nu numai Maramu­reșul, România în general. Dar ne referim la mineritul neferos, în primul rând, deoarece acesta este la  baza unei economii puternice, sănătoase, dezvoltate. Din păcate, de la mijlocul anilor 90, inteligenții din ministere, de la companiile miniere din nord au decis să închidă mineritul neferos. Ceea ce s-a întâmplat pe parcursul a șase-șapte ani. Lacătul a fost pus în 2007. De atunci, se tot discută în spațiul public despre mineritul neferos și motivele pentru care a fost închis în totalitate. Încercăm să redăm o nouă pagină din povestea închiderii mineritului neferos. Vă vom prezenta spicuiri din celebrul Raport Andersen.

În anul 1990, în industria minieră românească, existau 278 de mine şi cariere în operare, funcționau 70 de uzine şi instalații de prelucrare, amplasate în 41 de bazine miniere, localizate pe teritoriul a 23 județe, unde activau peste 175.000 de salariați. Mineritul, având în vedere şi membrii de familie dependenți direct de minerit, constituia un mod de viață pentru aproximativ 10% din populația țării, respectiv 22,7% a Mara­mureșului. Din 1998, unele perimetre miniere au trecut în conservare, au început disponibilizările de personal, iar ulterior, în 10 etape, prin hotărâri ale Guvernelor care s-au succedat, s-a aprobat închiderea tuturor minelor din patrimoniul Remin, Cuarţ şi a minei Repedea - Poienile a S.C. Radioactiv Mineral. Mai sunt 70 de perimetre închise sau în curs, iar o serie de active de la suprafață, dezafectate.
 
Potrivit cifrelor date publicității, în anul 2004, România avea rezerve geologice - care în diverse stadii de cunoaștere pot fi exploatate cu actualele tehnologii miniere cunoscute - de: 2,8 miliarde tone de lignit şi 900 de milioane tone de huilă; 40 milioane de tone minereuri auro-argentifere; 90 de milioane tone minereuri polimetalice; 900 de milioane tone minereuri cuprifere şi 4 miliarde tone de sare. În subsolul teritoriului țării, se mai găsesc zăcăminte de minereuri cu metale radioactive, fier-mangan, bauxită şi o diversitate de substan­țe nemetalifere şi roci utile în industria prelucrătoare şi construcții. Deci, în nordul țării, Compania Remin avea toate  datele pentru o dezvoltare economică frumoasă. Nu s-a întâmplat așa, deoarece a apărut teoria conform căreia aderarea României la UE are niște costuri. Și s-a spus că, în primul rând, trebuie închis mineritul neferos și redus drastic cel pe cărbune. Pentru a fi mai credibili, oficialii români au tocmit o firmă de consultanță americană să realizeze o cercetare în teren a situației din mineritul neferos. Firma a fost Artur Anderson și așa a apărut Raportul Anderson. Un raport controversat, ce a costat foarte mult și care a avut niște concluzii care au creat multe discuții la Remin, la ministerele bucureștene. Vreo trei-patru ani s-a tot discutat de acest Raport.  A urmat închiderea mineritului și Raportul a devenit o amintire în discuțiile despre minerit, la un pahar de vin. Anii au trecut și, în numărul trecut al mi­nunatului nostru săptămânal, am avut o informație șoc. Nicolae Turdean, fost președinte al ANRM (Agenția Națională pentru Resurse Minerale), ne-a spus că a căutat acest raport la minister, dar el nu există. Turdean a mai declarat că acele concluzii ale Raportului nu au fost folosite niciodată. Că închiderea mineritului neferos nu a reprezentat o condiție de aderare. Că decizia închiderii a venit de aici, din nord, de la specialiștii Remin. Directorii de atunci, anii 90, lideri de sindicat și oficiali de la  București. Am căutat prin arhiva noastră și putem prezenta mai multe din concluziile celebrului Raport, scump și nefolosit.

Acest studiu a fost comandat de fostul ministru al industriilor, Radu Berceanu, în anul 1998. Atunci, s-a organizat o licitație câștigată de firma americană care avea reprezentanță în România. După un an şi ceva, s-a primit finanțarea din partea Băncii Mondiale. Prima parte a studiului s-a făcut în mineritul pe cărbune, iar apoi pe mineritul neferos. În nordul țării, reprezentanții firmei au fost timp de mai multe săptămâni. Potrivit unor surse, consultanții străini au primit circa 3000 de dolari pe săptămână, iar cei români mai puțin. Au fost pe la Remin, au tras o vizită în Borşa şi cam atât. Specialiștii americani au spus că au date tehnice, economice, la minister. Altfel spus, datele necesare analizei s-au trimis la minister de către șefii Remin. În acea perioadă, la cârma companiei se afla Iuliu Chioreanu.
În urma analizelor făcute de firma de consultanță, au fost elaborate trei scenarii cu privire la viitorul companiilor miniere din țară.
Primul scenariu, unul de coșmar, presupunea eliminarea imediată a subvențiilor de exploatare şi a subvențiilor pentru investiții.
Al doilea scenariu prevedea ca sub­vențiile pentru exploatare şi investiții să fie reduse în fiecare an cu 10% față de nivelul anului 2002. Minele au fost clasificate pe baza unor criterii de eficiență şi urmau să primească subvenții în funcție de locul ocupat.
În fine, ultimul scenariu prevede menținerea  în exploatare a minelor opera­ționale prin alocarea nivelului de subvenții. Sunt închise numai minele care își epuizează rezervele.
Analizând scenariile prezentate, rezultă că, în prima variantă, vor fi închise 35 de mine, din cele 37 cuprinse în studiu. Rămân în func­țiune Vatra Dornei (mangan) şi Făgetul Ierii (minereu de fier), urmând a fi disponibilizați 18.700 de angajați. Al doilea scenariu conducea la închiderea, în perioada 2003-2006, a majorității minelor din cadrul Remin. Rămâneau în activitate mina Baia Sprie, cu o oarecare susținere Cavnicul, mina Au­rum şi cea de la Şuior (în func­ție de confirmarea calității şi cantității rezervelor). Analiza făcută de firma de consultanță precizează că, până în 2007, se mai pot acorda subvenții, după această dată doar cu acordul Comisiei europene de subvenții. La capitolul de protecție socială, raportul prevedea acordarea de către stat a 3000 de dolari pe salariat disponibilizat, bani care să fie utilizați pentru achiziționarea de utilaje agricole sau animale, respectiv deschiderea de mici afaceri. Sau o a doua variantă de protecție socială: acordarea unei indemnizații  de 100 de dolari per salariat, pe o perioadă de 3 ani, dacă salariatul nu reușește să-şi găsească un nou loc de muncă.

În mare, acestea au fost concluziile.  Dar mult mai interesante sunt precizările firmei de consul­tanță cu privire la modul în care au realizat Raportul.
„Previziunile sunt bazate în totalitate pe datele şi informațiile furnizate de companiile miniere şi reprezentanții Direcției Generale Mine-Geologie din cadrul ministerului industriilor. În consecință, aceste informații sunt în exclusivitate responsabilitatea conducerii companiilor mai sus menționate şi a reprezentanților ministerului. Conform condițiilor incluse în angajamentul nostru, ne-am asumat revizuirea limitată numai a infor­mațiilor furnizate. Nu am luat măsurile necesare pentru efectuarea unui audit asupra corectitudinii informațiilor primite. În conse­cință, nu putem oferi garanția exactității, veridicității sau completitudinii informațiilor, recomandărilor şi concluziilor. De aceea nici Andersen, nici vreun angajat Andersen nu îşi asumă niciun fel de responsabilitate”, au spus con­sultanții americani.

Atunci, au fost discuții aprinse din cauza acestor precizări. Dar acum lucrurile se văd mai clar, mai limpede.

În primul rând, știm cu certitudine că aderarea la UE nu a fost con­diționată de închiderea mineritului neferos. Oficialii europeni au cerut doar reducerea subvențiilor. Asta înseamnă cu certitudine că închiderea mineritului a  fost decisă în birourile Remin, iar cei vinovați de dezastru sunt conducătorii de atunci. Vorbim de sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000. De asemenea, un rol important în poveste îl are Gheorghe Pașca, liderul sindical din mineritul din nord. Un Flower Power al mineritului. Un spirit „liber” care a influențat deciziile din mineritul nordului.

Pe de altă parte, raportul mai releva faptul că Remin, față de alte companii miniere din țară, îşi vindea producția de concentrate la export, prin Trafigura, ceea ce în­seamnă că primea valoarea concentratelor rapid. A fost inexplicabil de ce Remin a mers din rău în mai rău, mai ales că, pe lângă aceste fonduri, ar trebui să obțină beneficii şi din asocierea cu Transgold. Dar situația este taman pe dos. Datoriile către stat au ajuns spre 2000 de miliarde, compania a fost luată în vizorul restructurărilor extreme, în timp ce Transgold susținea că nu are beneficii, dar se dezvolta. Ar mai fi de spus că în 2001 bugetul alocat Remin a fost de 863 de miliarde de lei, adică mai mic ca în anii precedenți, cu toate asigurările date de minister prin vocea secretarului de stat Gavrilă Băican. De asemenea, în 2002, bugetul Remin a fost de 835 de miliarde de lei și, dacă ținem cont de inflație, reducerea a fost însemnată, iar efectele au fost cele pe care le cunoaștem. Lacătul!

Sunt doar câteva punctări  despre celebrul Raport, care, culmea, nu a fost folosit niciodată, dar a fost plătit regește. Vom mai prezenta unele materiale despre Anderson, deoarece ei s-au ocupat și de alte zone economice. Să mai spunem că Firma de consultanță a dispărut, cel care a condus-o a decedat și nu poate fi tras nimeni la răspundere.

Pe de altă parte, este limpede că cei din mineritul maramureșean au tras sfori pentru a se ajunge în situația actuală.