Pentru eroul Ion Şiugariu, amar ca pelinul e glonţul Ambasadei

Pentru străini e erou, pentru oficialii români, fascist-legionar. Memoria poetului-martir, născut în Tăuţii Măgherăuş, e călcată în picioare din exces de zel şi inconştienţă. Pe 28 august, Primăria din Brezno (Slovacia) intenţiona, cu ocazia Zilei insurecţiei slovace, să dea numele podului „Ion Şiugariu”, întrucât acolo şi-a pierdut viaţa poetul-erou. Ambasada României nu este însă de acord, considerându-l „fascist”, deşi a murit luptând pentru eliberarea Slovaciei împotriva trupelor fasciste! Soţia poetului protestează faţă de situaţia uluitoare printr-o scrisoare deschisă.

Străinii vor să cinstească memoria eroilor noştri, dar oficialii propriului popor refuză! România s-a făcut de râs pe plan internaţional printr-o gafă diplomatică de proporţii, cu implicaţii istorice. Legea „antilegionară” face o primă victimă şi un prim abuz. O situaţie pe cât de absurdă, pe atât de penibilă, în care un erou care a luptat pe frontul anti-hitlerist e numit fascist.

Povestea a început în urmă cu mulţi ani şi a avut în spate multă muncă, întâlniri, documentări, tatonări, lobby. Rezultatul ar fi trebuit să fie pe măsură: pe 28 august, Primăria din Brezno (Slovacia) intenţiona, cu ocazia Zilei insurecţiei slovace, să dea numele podului „Ion Şiugariu”, întrucât acolo şi-a pierdut viaţa poetul-erou. Numai că, din excesul de zel al unui funcţionăraş de ambasadă totul s-a spulberat.

Primăria Brezno a terminat de curând reabilitarea podului peste râul Horn, aflat în zona Gării Brezno – locul în care a murit sublocotenentul Ion Şiugariu, născut în Tăuţii Măgherăuş. Primăria a luat decizia de a onora lupta şi moartea eroică a lui Şiugariu prin acordarea numelui său podului nou reabilitat. Mai ales că anul acesta s-au împlinit 70 de ani de la moartea poetului.

Primarul oraşului Brezno, Tomas Abel, a adresat o înştiinţare oficială către Ambasada României în care comunică decizia referitoare la denumirea podului, anunţând că festivităţile oficiale vor avea loc în data de 28 august 2015.

Totodată, primarul solicita prezenţa reprezentanţilor României în timpul festivităţilor.

Ambasada României răspunde uluitor, prin domnul Radu Coantă, că mulţumeşte pentru invitaţie, dar atrage atenţia că Ion Şiugariu, deşi este un soldat şi poet apreciat, a aderat în tinereţe la Mişcarea Legionară, organizaţie de tip fascist ai cărei lideri au fost condamnaţi pentru crime de război! Din acest motiv, Ambasada României nu doreşte să fie asociată cu acest eveniment, mai ales datorită situaţiei geo-politice actuale în care se observă o creştere a mişcărilor de extremă dreaptă în diferite ţări din Europa!

Primăria din Brezno răspunde că nu avea cunoştinţă despre această situaţie şi întreabă dacă ar fi bine să renunţe la acordarea numelui lui Ion Şiugariu din aceste motive. Ambasada Română răspunde că din motivele expuse anterior consideră nepotrivită această acordare de nume aparţinând unui simpatizant fascist şi recomandă căutarea unui alt nume de soldat român care să fi căzut în bătălia de la Brezno.

Angela Miclea, directorul Casei de Cultură din Tăuţii Măgherăuş, explică: „Noi avem o relaţie cu slovacii de peste doi ani, iniţiată pe cont propriu şi în final am ajuns la oficialităţi. Iar în 2013 am scris o scrisoare către primăria Tisovec, acesta fiind ultimul oraş pentru care Şiugariu a luptat şi care a fost eliberat. Iar la intrarea în Brezno a murit în asaltul pentru eliberarea acestui oraş. De acolo a început tot. Primarul de la Tisovec a fost foarte impresionat de subiect şi chiar am fost acolo şi am reconstituit drumul lui Şiugariu. M-a prezentat în primăria Brezno şi un poliţist slovac, pasionat de istorie, cercetător pe cont propriu, care s-a alăturat ca voluntar în demersul acesta. Ideea mea iniţială a fost că vreau să-l împart pe Şiugariu cu ei, adică, este poetul şi eroul nostru, dar este şi eroul lor şi, în acest sens, să dezvoltăm comemorări şi activităţi. Dându-le şi traducându-le tot mai multe informaţii, au fost impresionaţi de personalitatea lui Şiugariu şi copleşiţi de jertfa unui asemenea om erudit, care la 31 de ani a murit pentru ei. Şi, la un moment dat, în evoluţia relaţiei noastre, au venit cu propunerea să dea numele lui fie la o şcoală, fie la o stradă, şi până la urmă s-a ajuns la cea mai bună variantă: să dea numele lui podului de peste râul Horn, exact în zona gării din Brezno, unde Şiugariu a murit. Iar istoricii slovaci au identificat exact casa din zona podului în jurul căreia au fost morţi. Aşa că s-a stabilit ca pe peretele acelei case să fie amplasată o plăcuţă comemorativă, iar ei, renovând podul,

s-au gândit să-i dea numele lui Şiugariu.

Că după ce a murit Şiugariu, pe acolo a intrat armata română în Brezno. Armata nu ajunsese acolo, dar Şiugariu mergea înaintea armatei pentru că supraveghea distribuţia de muniţie şi alimente pentru soldaţi, el era înaintea frontului. Şi m-au dus anul trecut să-mi arate podul şi unde se va pune placa.

În 29 august, ei având Ziua Insurecţiei Naţionale, şi fiind manifestări comemorative, au stabilit ca în 28 să dezvelească placa şi să inaugureze podul cu acest nume. Au stabilit, cum e normal, să invite deputaţii români pentru etnia slovacă, să cheme Ambasada României din Slovacia, primarul din Tăuţii de Sus etc. Invitaţiile au fost lansate, iar noi lucram la textul pentru plăcuţă, la varianta în limba română. În timp ce noi schimbam variantele, cum să fie mai bine scris, mi-au trimis un mail să le trimit urgent documente cum că nu a fost fascist. Am ştiut că s-a întâmplat ceva şi mi-au zis că dinspre partea română au venit înştiinţări că ar fi fost fascist şi că nu le recomandă să numească podul şi să nu facă nimic în acest sens.

Am insistat să aflu exact cine este românul care a cerut asta. Şi, cerând asta, mi-au redirecţionat corespondenţa primăriei cu Ambasada Română. Eu le-am trimis dovezi militare şi nu numai că Şiugariu nu a fost fascist. Cum să fie fascist dacă a murit luptând contra fasciştilor? Am făcut o scrisoare deschisă pe care am trimis-o, începând cu preşedintele României, inclusiv în Germania, la editura care se ocupă de editarea cărţilor lui Şiugariu. Dacă nu îl cercetezi pe Şiugariu amănunţit, ci dai aiurea căutare pe internet, apare mai întâi pe Wikipedia „poet legionar”. Dar nu sunt surse eligibile. Eu am avut dovezi de la scriitori, de la Academia Română, am invocat hotărârea de la Nuremberg etc.”.

Deja, ministrul de externe Bogdan Aurescu a primit o scrisoare deschisă în care i se cere să ia măsuri împotriva acestui secretar II al Departamentul Politic al Ambasadei României din Bratislava, Radu Coantă, care din neştiinţă sau exces de zel şi-a permis să terfelească memoria eroului şi să ia măsuri împotriva lui.

De asemenea, GAZETA de Maramureş a trimis ambasadei, în virtutea legii privind libertatea de exprimare, o solicitare prin care cerem argumentele ştiinţifice şi dovezile pe care Radu Coantă îşi bazează afirmaţiile. Am primit răspuns, prin care am fost redirecţionaţi către purtătorul de cuvând al MAE.

Între timp, şi soţia poetului, Lucia Soreanu Şiugariu i-a transmis o scrisoare ministrului Aurescu în care arată că: „În scrisoarea pe care v-o adresez PROTESTEZ faţă de atitudinea Ambasadei României din Slovacia, cu privire la propunerea făcută de către Primăria din Brezno, de a onora memoria soţului meu, dând numele său podului care se construia la intrarea în acel oraş. În «motivarea» Ambasadei exprimată prin secretarul doi (Radu Coantă) al Departamentului politic al Ambasadei, pe lângă faptul că mesajul acestuia către Primăria din Brezno se bazează pe un neadevăr, modul de exprimare jigneşte bunăvoinţa acelora care, cu generozitate şi deosebită apreciere, au recunoscut meritele acestui ofiţer Român-poet care şi-a jertfit viaţa apărând Slovacia. Prin acest răspuns oficial i se refuză această onoare de către propria lui ţară. Soţul meu nu a fost niciodată legionar şi nu a făcut parte din vreun partid politic!”.

Şi poliţistul Ľuboš NEPŠINSKÝ scrie că-i pare rău de informaţia venită de la ambasadă şi că el va cinsti totdeauna memoria lui Ion Şiugariu, căci „el a luptat şi a murit pentru libertatea noastră. Acest adevăr nu-l va schimba nimeni. Nu ne-a putut da mai mult decât ne-a dat”, sperând că „numele lui va fi curăţat” de acuzaţiile aduse tocmai de concetăţenii eroului!

Ce părere au parlamentarii care au votat legea şi care ne-au asigurat că nu vor fi abuzuri? Niciuna, pentru că nimeni nu a protestat împotriva nedreptăţii. Vom reveni însă cu întrebări până când vom primi răspunsuri.

A, şi încă ceva: Gheorghe-Gheorghiu Dej era un nume potrivit pentru podul din Brezno?

Ministerul Afacerilor Externe al României afirmă, într-un răspuns solicitat de Expres Magazin, că „a dispus de urgenţă efectuarea verificărilor cu privire la modalităţile de acţiune a Ambasadei României la Bratislava în cazul de faţă, inclusiv în ce priveşte respectarea procedurilor de lucru privind relaţia cu autorităţile locale de către reprezentanţii misiunii diplomatice de la Bratislava. În urma verificărilor a rezultat că Ambasada a acţionat fără a avea o documentare adecvată şi fără a consulta şi a avea acordul Centralei MAE cu privire la corespondenţa purtată. Precizăm că o fundamentare a unei decizii pe teme precum cea menţionată poate fi realizată numai de instituţiile care au competenţe pe acest domeniu, MAE având doar rolul de a comunica către parteneri externi, dacă este cazul, opinia instituţiilor de specialitate din ţară. Ca urmare, precizăm că subiectul la care faceţi referire a fost transmis de urgenţă spre competentă analiză la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR). După ce MAE va primi o opinie fundamentată pe această temă, va face comunicările adecvate”.

Practic, în opinia MAE, Institutul Elie Wiesel are competenţa de a decide cine e legionar şi memoria cui avem dreptul să o cinstim?

De ce nu a fost întrebată Academia Română, de exemplu?

Ion Soreanu Şiugariu s-a născut în 1914 la Băiţa, Maramureş. Urmează Şcoala primară în Valea Borcutului, apoi liceul la Oradea. În timpul liceului a fost bursier şi mai mult decât atât, a obţinut prin concurs o bursă de studii la Universitatea „Oxford” din Anglia, pe care o refuză, preferând să rămână în ţară. Sub îndrumarea profesorului său, Octav Şuluţiu, Ion Şiugariu începe să scrie în diverse reviste literare. Din 1937 studiază la Bucureşti în cadrul Facultăţii de Litere şi Filozofie, specialitatea Filologia Modernă. Din 1939 se alătură colectivului revistei „Meşterul Manole”, condusă de Vintilă Horia şi scrie, de asemenea, în paginile mai multor reviste naţionaliste din epocă.

În noiembrie 1941 este ales preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Refugiaţi. În Februarie 1942 susţine teza de licenţă cu titlul „Aspectul jurnalistic în literatura modernă” şi obţine calificativul „magna cum laude”. În 1943 se căsătoreşte cu aleasa inimii şi în acelaşi an pleacă pe front. Cade la datorie la 1 februarie 1945, în bătălia pentru eliberarea oraşului Brezno din Cehoslovacia, aflat sub stăpânirea hitleristă şi hortystă.

În 1946 a primit post-mortem din partea statului român „Coroana României cu spade în gradul de Cavaler şi cu panglică de Virtute Militară“. În 1956, osemintele i-au fost reînhumate în cimitirul militar român de la Zvolen, lângă Banská Bystrica, Cehoslovacia. În 1983, prin implicarea soţiei sale, doamna Lucia Soreanu (care trăieşte în Aachen, Germania şi are 96 ani), statul român înfiinţează, la Băiţa, Casa Memorială a poetului Ion Şiugariu.

Care e argumentul ştiinţific al încadrării lui Şiugariu ca fascist şi legionar, în condiţiile în care a luptat şi a murit în lupta contra fasciştilor, nu a fost condamnat de nicio instanţă, nici măcar cea comunistă? Singurul argument care a stat la baza acestei acuzaţii absurde îl reprezintă faptul că, înainte de a pleca pe front, a fost funcţionar de nevoie al Statului în timpul guvernului Antonescu, ca şef de cabinet al ministrului Ion Petrovici.

Avea simpatii legionare, însă totul s-a redus la credinţa că România avea o şansă de renaştere prin Mişcarea Legionară. A scris un singur articol, „Destin catedralic”, pe care l-a publicat în 14 noiembrie 1940: „Generaţia mea a cunoscut prigoana, temniţa şi moartea, dar n-a încetat niciun moment să creadă cu tot sufletul ei curat în biruinţă. În mijlocul unei istorii oarbe, alături de nişte conducători legaţi la ochi, această generaţie entuziastă şi martiră a ars ca o nouă Ioana d’Arc pe rugul celor mai pure, celor mai definitive şi mai eroice hotărâri. O Românie nesigură, rătăcitoare şi bolnavă, o Românie înstrăinată între propriile ei hotare, îşi aştepta mântuirea, tânjea după o înviere care întârzia să se arate…

În timp ce profesorii improvizaţi ai acestei generaţii se căzneau să ridice mici bisericuţe personale, umbroase şi străine, alţii visau o Românie superbă, înaltă şi puternică, o Românie nemuritoare, ca o catedrală. În timp ce aceşti impostori se gândeau numai la fericirea lor proprie, această generaţie propovăduia o spiritualitate românească largă, cuprinzătoare, o bogată revărsare de suflet şi de faptă naţională în universalitate. Nu restrângere şi resemnare minoră într-o istorie imperfectă şi găunoasă, ci rivalizare directă cu fruntea încununată a marilor destine epocale...

Cât de frumos şi cât de bine rezumă această legendă istoria biruinţei şi marşului legionar, la baza cărora este aşezată cea mai dezinteresată şi mai totală jertfă din câte cunoaşte istoria noastră politică şi spirituală! Mişcarea legionară n-a fost niciodată o mişcare politică oarecare, ci ea a pornit dintr-o teribilă ardere interioară, dintr-o nepotolită sete de istorie, de împlinire, de justificare în veacuri şi de aceea ea a trebuit să accepte si să propovăduiască jertfa ca o primă şi admirabilă necesitate.

De aceea, ea n-a precupeţit nimic, a îndurat totul cu bucurie, a suferit răstignirea fără şovăire, ştiind cu siguranţă că după trei zile va veni învierea... Noua Românie, puternică şi legionară, se înalţă sub ochii noştri. Am acceptat şi am îndurat jertfa; opera trebuie să fie cu atât mai măreaţă, mai nemuritoare. Este ceea ce se face, ceea ce a început să se facă de câteva luni încoace. Când mănăstirea va fi gata, destinul catedralic al acestei generaţii va fi împlinit şi atunci, poate, ne vom putea face şi noi aripi de şindrilă pentru a intra în moarte”.

Pentru funcţionarul ambasadei, acest articol scris la 27 de ani de poet a contat mai mult decât viaţa, lupta şi moartea sa. Penibil!

„Nu vi se pare jenant că după ce tot oraşul Drezno a ştiut că va fi podul „Ion Şiugariu”, tot oraşul Drezno să afle din presă ce pretinde ambasadorul român? Noi nu doar am demonstrat, dar aşteptăm să recunoască alţii că este aşa cum spunem noi. Dar acum este tardiv să mai mergem să le mai spunem acelor oameni că autorităţile noastre au greşit, că au crezut... Dacă ai noştri sunt cum sunt, asta este. Ideea este că noi am pierdut această cauză. În schimb, mai sper să dezmintă şi să se clarifice alţii pe acest subiect. Îmi pare rău că am putut avea cinstea asta şi am ratat şansa. Că se uitau la Şiugariu ca la un zeu, erau atât de impresionaţi de jertfa unui poet român, în condiţiile în care au fost 11 mii de victime, cărora ei oricum le aduc sincer enorm de multă recunoştinţă şi omagii (nu le fac ca şi la noi, unde unii doar bifează în agendă că am trecut şi peste asta).

Ei chiar apreciază sincer asta. De exemplu, vorbeam româneşte în Slovacia şi a venit un bătrân, care a fost în război şi a zis „au venit fraţii noştri români!” şi a plâns. Aşa că după 5 ani de relaţii cu Slovacia pe acest subiect, când se putea materializa ceva care chiar să ne facă cinste, totul s-a dus de râpă. Sunt foarte dezamăgită!”

 

Angela Miclea, directorul Casei de Cultură Tăuţii Măgherăuş