Pastorala Învierii Domnului

Iubitului nostru cler, cinului monahal
şi dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu
din sfânta Episcopie a Maramureşului şi Sătmarului.
Har, pace, bucurie şi binecuvântare de la Dumnezeu,
iar de la noi părintească îmbrăţişare întru Hristos Domnul!
 

Învierea lui Hristos, înnobilarea, dăinuirea și mântuirea neamurilor

„Datu-Mi-S-a toată puterea în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin!”
Matei 28, 18-20


Iubiți părinți, slujitori ai sfintelor altare,

Iubit popor al lui Dumnezeu,

Sosit-a Ziua cea Mare și Sfântă, îmbrăcată în lumină strălucitoare în care prăznuim zdrobirea iadului și omorârea morții, căci iată, Hristos – Mântuitorul lumii a înviat din morți, „cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le” (Troparul Învierii).
În această zi biruitoare și cutremu­rătoare iadul a fost golit, orbit fiind de lumina dumnezeiască a lui Hristos, Care S-a pogorât întru cele mai de jos ale pământului ca să-i zdrobească încuietorile și să elibereze pe cei legați din veac în întuneric, pe Adam și Eva și pe toți urmașii lor.
Biserica – Mireasa lui Hristos cântă tresăltând de bucurie. „Acum toate
s-au umplut de lumină: și cerul și pământul și cele de sub pământ. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos întru care s-a întărit” (Slujba Învierii – Cântarea a III-a).
În această atmosferă plină de lumină care inundă toată ființa noastră întreagă (trupul și sufletul), Biserica în care ne-am botezat, cerul și pământul, simțim, trăim și mărtu­risim cu bucurie negrăita Taină cea mare și unică ce s-a petrecut pe pământ: Întruparea, Păti­m­­­i­rea, Răstignirea, Moartea și Învierea lui Hristos, garanția și fundamentul învierii noastre și cântăm cu îngerii: „Hristos a Înviat din morți, fiind în­ce­pătură (a învierii) celor ador­miți” (I Co. 15,20).

Darul învierii și vieții veșnice pe care l-a făcut Dumnezeu omenirii, din iubire prin sacrificiul Fiului Său, a presupus vărsarea Sângelui sfânt și dumneze­iesc al lui Hristos în timpul bătăilor și schingiuirilor și, mai apoi, în timpul cruci­ficării, primind de bunăvoie să fie pironit și răstignit pe crucea pe care Însuși a purtat-o și a iubit-o ca pe o logodnică, pentru că era crucea noastră și a dus-o din iubire pentru noi și pentru a noastră mântuire.
Lupta pentru salvarea și mântuirea omului a necesitat venirea Fiului lui Dumnezeu în lume ca să strice lucrurile diavolului (I In. 3,8), ca să zdrobească împărăția și stăpânia lui Satan, adică împărăția păcatului și a morții, și să instaureze Împărăția iubirii și vieții veșnice.

Astfel, înțelegem de ce Fiul lui Dumnezeu „a fost dus de Duhul în pus­tiu, ca să fie ispitit de către diavolul” (Mt. 4,1). Războiul Mântui­torului cu diavolul începe cu cele trei ispitiri din pustiul Carantaniei, unde l-a biruit pe Satana, poruncindu-i în cele din urmă cu puterea stăpânului: „Piei, Satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini și Lui singur să-I slujești»” (Mt. 4,10). După această încercare eșuată, diavolul continuă să lupte cu Hristos sub altă formă, ascunzându-se în oameni, pe unii chinuindu-i prin suferințe și fiind alungat de puterea lui Hristos și pe alții îndemnându-i la invidie spre a-L urî până la moarte, osândă la care L-au și judecat în cele din urmă prin răstignire pe cruce.
Toate le-a primit Hristos de bună voie, din milă și iubire față de făptura căzută – omul, iar moartea pe Cruce a lui Hristos a devenit biruință asupra diavolului și slujitorilor lui, pe care
i-a dezbrăcat de putere, așa cum ne învață apostolul Pavel: „dezbrăcând (de putere) începătoriile și stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin Cruce” (Col. 2, 15).

Iubiți credincioşi,

Viața creștinului de la venirea pe lu­mea aceasta văzută și primirea Tainei Sfântului Botez,prin care devenim fii ai lui Dumnezeu după har, și până la plecarea din ea și întoarcerea sufletului la Dumnezeu în lumina și Împărăția Preasfintei Treimi, este o călătorie care urmează același traseu pe care l-a urmat și viața Mân­tui­torului. În slujba Botezului creștin se cântă: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat” (Slujba Botezului).

Suntem, deci, după chipul lui Hristos, prin nașterea din apă și din duh, creștem cu harul și înțelepciunea înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, viața o trăim cu bucurii, întristări și necazuri și purtăm crucea suferințelor și umilințelor, ca parte a ființei noastre, care aparține pământului și cerului deodată și în final bem paharul morții pe care l-a băut Hristos, și care ne duce către Învierea în care credem cu toată puterea noastră și pe care nădăjduim să o dobândim.
De fiecare dată, în călătoria noastră spre Înviere, parcurgem aceeași cale (nu cu aceeași intensitate) pe care a parcurs-o Iisus Hristos. Când începem Postul cel Mare și Sfânt suntem purtați de Duhul în pustiu. Pustiu neroditor unde nu mai există vegetație și pomi fructiferi ori flori frumoase la vedere și bine mirositoare, adică virtuți.
Totul este deșert și suflă un vânt pustiitor care usucă și cea mai firavă mlădiță crescută repede în pământ arid și fără de umezeală.
Trezirea noastră din starea de deșertificare și pustiu se face la chemarea glasului conștiinței care intră în dialog cu sufletul și îi strigă „Suflete al meu, suflete al meu, scoală, pentru ce dormi, sfârșitul se apropie și ai să te tulburi. Deșteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu,Cel ce este pretutindenea și toate le împlinește” (Slujba Canonului cel Mare, Triod).
Acest strigăt de durere și căință sinceră, dorință de ridicare și îndrep­tare, este auzit de Hristos care nu este departe, nu este în cer, ci este pretutindeni și mai ales este cu noi în chip duhovnicesc și tainic în toate zilele, ajutându-ne să purtăm Crucea și să respingem ispitele diavolului. Hristos – omul care a flămânzit și a însetat în pustiul Carantaniei, după patruzeci de zile de post, cunoaște starea noastră de strâmtorare, dar și dorința sinceră de ridicare. El, care
S-a bucurat în Duhul și a slăvit pe Dumnezeu pentru progresul Aposto­lilor în cunoașterea voii lui Dumnezeu și păzirea poruncilor, se bu­cură când vede râvna noastră. El, Care a plâns pentru Lazăr din Betania, cel mort de patru zile și pe care l-a înviat, suferă pentru noi când suntem loviți de săgețile cele ucigătoare de suflet ale diavolului, și ne strigă, precum l-a strigat pe Lazăr din mormânt, să venim din pustiu și întuneric la lumină și viață, la viața cea adevărată, adică la El, care este Calea, Adevărul și Viața.

Îndemnul pe care l-a făcut apostolilor în grădina Ghețimani când era cople­șit ca om purtător al firii noastre omenești de paharul pătimirii, răstig­nirii și morții pe care urma să-l bea: „Privegheați și vă rugați, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios” (Mt. 26,41), este cheia biruinței asupra ispitelor, păcatelor și patimilor.

Mare bucurie simte Mântuitorul Hristos când vede apostolii (slujitorii altarelor) și poporul (creștinii drept­măritori) intrând hotărâți în lupta cu duhurile răutății, răspândite în văzduhuri, cu propriile slăbiciuni trupești și sufletești, prin asumarea răstignirii acestora pe crucea postului adevărat și curat, a rugăciunii smerite și a faptelor bune izvorâte din mila creștină.
Când Hristos simte și vede lacrimile noastre de căință pentru faptul că
L-am părăsit adesea, lepădându-ne de El ca apostolul Petru, L-am trădat și vândut ca Iuda, L-am jignit ca și tâlharul cel rău și poporul cel nere­cunoscător, le primește cu bucurie ca pe niște mărgăritare și șterge într-o clipă, curăță și arde prin mărturisire și împărtășire cu Sfintele Taine toate păcatele noastre, ne rezidește din nou după chipul Său, înviindu-ne duhovnicește și ne spune ca un Stăpân al cerului și al pământului: „Astăzi vei fi cu Mine în rai” (Lc. 23,43).

Iubiți fii duhovniceşti,

Mult a suferit și suferă Hristos Mântuitorul lumii când este respins de oamenii pe care îi vrea fericiți și mântuiți. Suferința Mântuitorului pentru refuzul poporului ales și ocrotit de Dumnezeu de a-L primi ca pe Cel făgăduit, Mesia, Hristosul, Fiul lui Dumnezeu și-a arătat-o fizic atunci când, înainte de Sfintele Sale Patimi, privind cetatea Ierusalimului de pe Muntele Măslinilor din apropiere, a plâns și a zis cu durere:

„Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de la ochii tăi, căci vor veni zile peste tine când duşmanii... te vor împresura... și te vor face una cu pământul și pe fiii tăi, care sunt în tine și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră...”
(Luca 19, 42-44).
Iar poporului nerecunoscător i-a zis,glasul Său auzindu-se şi astăzi:

„Poporul Meu, ce am făcut vouă?
Sau cu ce v-am supărat? Pe orbii voştri i-am luminat, pe cei leproşi i-am curăţit, pe bărbatul cel ce era în pat l-am îndreptat. Poporul meu, ce am făcut vouă? Şi cu ce Mi-aţi răsplătit? În loc de mană, cu fiere; în loc de apă, cu oţet; în loc ca să Mă iubiţi, pe Cruce M-aţi pironit. De acum nu voi mai răbda; chema-voi neamurile Mele şi acelea Mă vor preaslăvi împreună cu Tatăl şi cu Duhul, şi Eu le voi dărui viață veşnică”
(Cântare din Triod la slujba Deniei din Sfânta și Marea zi de Vineri).
Făgăduinţa Mântuitorului s-a împli­nit. Neamurile pământului au primit pre­dica Apostolilor trimişi de Mân­tui­torul în toată lumea la propo­vă­duire, au crezut în Evanghelie, s-au botezat în numele Preasfintei Treimi şi s-au numit creştini cu numele lui Hristos, în Care cred şi pe Care Îl mărturisesc că este Fiul lui Dumnezeu – Mântuitorul lumii.

Din rădăcina comună a omenirii, care are la bază prima familie (bărbat şi femeie), Adam şi Eva, zidiţi de către Dumnezeu şi împodobiţi cu daruri multe şi binecuvântări, s-au născut toate neamurile pământului şi chiar dacă Dumnezeu și-a ales un popor al Său, veghind prin patriarhi, oameni drepți şi profeţi, ca acesta să nu se abată de la calea cea dreaptă, Creatorul nu a abandonat celelalte neamuri, ci le-a purtat de grijă, iar Întruparea Fiului Său cuprinde în planul de mântuire al Tatălui toată lumea.

Lumina lui Hristos luminează tutu­ror, iar toţi cei ce cred în lumină au devenit fii ai luminii şi cântă cu bucurie: „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ce­resc, am aflat credința cea adevărată nedespărțitei Sfintei Treimi închi­nându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe noi” (Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur).
Toate neamurile pământului care au primit Evanghelia nu se mai înfricoșează  în fața parcursului vieții care se încheie prin moartea fizică, ci cred că sfârșitul pământesc este urmat de începutul unei alte vieți veșnice, așa cum mărturisim în Sim­bolul Credinței: „Aștept învierea mor­ților și viața veacului ce va să fie. Amin!”

În noaptea de Înviere, întunericul din biserică și întunericul dinafara bise­ricii este luminat de lumina lui Hristos. Lumânarea de Înviere este aprinsă de slujitorii lui Dumnezeu de la singura sursă de lumină, candela de pe Sfânta Masă a Altarului  și care simbolizează pe Însuși Hristos, care a pătruns cu lumina dumnezeirii Sale în iad, orbind pe stăpânitorul acelui loc întunecat și groaznic și luminând pe toți cei ținuți din veac în întuneric și moarte.
Lumina Învierii lui Hristos este dăruită de părinții slujitori ai sfintelor altare în noaptea de Înviere tuturor credincioșilor care s-au îmbrăcat duhovnicește în lumina nevoințelor, rugăciunilor și faptelor bune  pe parcursul întregului Post al Paștilor și care sunt chemați prin cuvintele: „Veniți de primiți lumină!”
Lumina lui Hristos, însă, este împărtășită mereu de către păstorii sufletești, prin toată slujirea lor sfântă  la care au fost chemați de Hristos – Lumina lumii.
Preotul este martorul credincios al Învierii lui Hristos pentru că a fost îmbrăcat cu putere de Sus prin Taina Hirotoniei și punerea mâinilor episcopului. El este purtătorul luminii pe care o împărtășește credincioșilor și primul care strigă  cu glas mare, pătruns de emoție sfântă și credință puternică: „Hristos a înviat!”, des­chi­zând ușile Împărăției lui Dumnezeu pentru fiii neamului omenesc.

El, preotul, slujitorul lui Dumnezeu și al poporului Său, purtând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și lumânarea  în procesiunea  din jurul bisericii în noaptea de Înviere, ajuns în fața ușilor închise, lovește cu Sfânta Cruce de trei ori și strigă cu putere: „Ridicați căpetenii porțile voastre și vă ridicați porți veșnice și va intra Împăratul măririi!” (Slujba Învierii). Ușile se deschid și preotul purtând Sfânta Evanghelie, simbolizându-L pe Hristos Însuși, intră cu tot poporul  în biserică, împărăția lui Dumnezeu pe pământ, cântând imnul de biruință „Hristos a înviat”. Este atâta mister, atâta pace, atâta bucurie, atâta certitudine a Învierii lui Hristos încât slujba ortodoxă din noaptea de Paști este un adevărat cutremur ce cuprinde cerul și pă­mântul, ca și cel care s-a produs când îngerul Domnului a răsturnat piatra  de la mormânt, astfel că paznicii, femeile mironosițe și apostolii să vadă minunea: mormântul gol și apoi să creadă că: Hristos a înviat!

Darul cel mai mare pe care ni-l face Hristos de fiecare dată în noaptea de Înviere este simțământul și convingerea că moartea nu are putere și că în ființa noastră a început deja  învierea și viața veșnică. În Biserica lui Dumnezeu nu există copil sau matur, tânăr sau bătrân, ci toți în Hristos trăim un fenomen unic, mi­nunat și adevărat: tinerețe fără bă­trânețe și viață fără de moarte (Mitropolitul Nicolae Mladin).


Dreptmăritori creștini,

Printre neamurile chemate de Dumnezeu să creadă în Evanghelie și să primească  botezul creștin se nu­mără și poporul român. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a trimis în dar pe apostolul Său Andrei cel întâi chemat, ca să predice Evanghelia și credința cea adevărată și să ne încreștineze prin botezul în numele Sfintei Treimi.
Darul acesta este de mare preț, pentru că prin încreștinare am devenit și noi, alături de celelalte neamuri care au primit Evanghelia, „nou popor ales al lui Dumnezeu”, primind numele nobil de creștini și fii ai lui Dumnezeu după har, deci, cel mai scump titlu de noblețe, care nu se pierde niciodată pe pământ și în chip minunat se păstrează și în cer. Suntem datori să fim veșnic recunoscători Tatălui Ceresc și Mântuitorului Iisus Hristos pentru iubirea cu care ne-a iubit și pecetea Duhului Sfânt cu care ne-a pecetluit pe vecie.
Prin puterea credinței și harul lui Hristos, strămoșii noștri au ctitorit o țară,  în care Dumnezeu a întemeiat Biserica Sa și prin care a lucrat înnobilarea  și luminarea neamului nostru, dăinuirea, sfințirea și mântuirea lui.

Numai prin credință putem înțelege cum, la plinirea vremii,  Dumnezeu a ascultat rugăciunile tuturor genera­țiilor de strămoși, eroi, martiri și sfinți și i-a adunat pe românii din cele trei provincii românești într-o singură țară la 1 Decembrie 1918. Dacă nu am fi avut lumina lui Hristos și pe slujitorii sfintelor altare care au condus și luminat poporul,
l-au învățat slova românească și limba strămoșească și au cultivat idealul de unitate și visul de a fi  o singură națiune creștină, liberă, demnă și puternică, minunea nu s-ar fi petrecut.
 

Iubiți tineri, fii ai Neamului și Bisericii,

Să prețuim cum se cuvine jertfa strămoșilor, să ne cinstim sfinții  și oamenii mari ai neamului, să învă­țăm și să memorăm istoria ade­vă­rată pentru a nu repeta greșelile trecutului  și să păzim cu sfințenie moștenirea primită de la înaintași: o Țară ro­mânească, o Biserică ortodoxă stră­mo­șească, o credință dreaptă, o limbă a părinților noștri în dulcele grai românesc și tot tezaurul sacru pe care l-au creat strămoșii și ni l-au lăsat în dar pentru a ne asigura dăinuirea și mântuirea în Hristos Domnul cel Înviat din morți pentru a ne dărui Învierea și viața veșnică alături de toate neamurile pămân­tului.

Vă dorim un Praznic al Învierii binecuvântat, plin de lumina, pacea  și bucuria pe care au avut-o Maica Domnului, Sfinții Apostoli și Mironosițele Femei când L-au văzut pe Hristos Înviat din morți.
Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor și împreună cu voi rugător pentru darul Sfânt al Învierii și vieții veșnice,




Hristos a Înviat!



Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor
și împreună cu voi rugător pentru
darul Sfânt al Învierii și vieții veșnice,


† IUSTIN
Episcop ortodox român al Maramureșului și Sătmarului