Paşte în Maramureş

Muzeul Satului din Sighetu Marmaţiei a prins viaţă de Sfântul Gheorghe. Motivul? Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Ţara Maramureşului”, condusă de primarul de Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş, a organizat un eveniment de excepţie: „Paşte în Maramureş”.

Cea mai mare sărbătoare creştină a fost întotdeauna prilej pentru maramureşeni de a trăi clipe de bucurie şi de a sărbători în cadrul comunităţii. Tocmai de aceea, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Ţara Maramureşului”, condusă de primarul de Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş, în parteneriat cu Muzeul Maramureşului, Centrul Cultural Sighet şi Universitatea Babeş Bolyai-Facultatea de Geografie au organizat „Paşte în Maramureş”, un eveniment care şi-a propus să promoveze satul tradiţional maramureşean în zi de sărbătoare, cu tot farmecul lui: muzică, port, meşteşuguri, bucate, într-o locaţie autentică: Muzeul Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei.

Evenimentul a debutat, ca orice lucru durabil din satele maramureşene, cu un moment religios, oficiat de protopopul de Sighet, Vasile Pop. Apoi satele maramureşene şi-au prezentat pe rând tradiţiile şi au întâmpinat oaspeţii cu bucate alese.

Evenimentul a continuat cu un moment inedit care a antrenat publicul în atmosfera de sărbătoare: „Îi joc în sat”. Au urmat două obiceiuri străvechi de Sfântul Gheorghe: „Focul viu” şi “Udatul de Sângeorz”.

Cea mai interesantă dintre practicile asociate sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe era aceea a „focului viu”. În ajunul zilei de Sf. Gheorghe (patronul tuturor animalelor) „Focul viu” trebuia aprins de feciori fie prin gospodăriile din sat, fie sus la stânile de pe hotar, acolo unde urmau să păşuneze animalele toată vara. Procedeele de aprindere a focului viu diferă de la o zonă etnografică la alta.

Indiferent de localitate, datina impunea însă folosirea exclusivă a lemnului şi a unei bucăţele de iască; fără cremene şi fără chibrituri. Prin frecarea a două lemne uscate, din esenţe tari, sau prin răsucirea tot mai accelerată a unei nuiele, cu ajutorul unui vârtej, într-un lăcaş special făcut în tocul uşii, se obţineau primele scântei ale focului viu. Când fumul începea să se ridice, oamenii îl dirijau spre grajdul vitelor deoarece exista credinţa că fumul focului viu are capacitatea de a „curăţa vitele” şi de a le proteja de acţiunea nefastă a strigoilor care încearcă să le fure „mana”... adică să le distrugă lactaţia şi calitatea laptelui.

După „curăţirea” simbolică a turmelor, tinerii şi copiii, care asistau la ceremonialul purificării prin fum a vitelor, începeau şi ei a sări peste foc, în aceeaşi credinţă că acesta îi va proteja de „rele şi necazuri”, făcându-i „uşori şi sprinteni” peste an. Focul viu se păstra să nu se stingă tot anul. El avea o mare putere vindecătoare dacă se făcea lângă doi brazi gemeni. Apa fiartă la focul viu tămăduia apoi tot felul de boli ale oamenilor şi animalelor... mai ales bolile de piele datorate acţiunii unor forţe malefice se vindecau cu focul viu.

Udatul de Sângeorz

În dimineaţa de Sfântul Gheorghe, un alai format din 5-7 feciori cutreieră satul, însoţind Sângeorzul – un fecior înfăşurat în crengi de verdeaţă. Personajul mascat este udat din abundenţă pe la fiecare gospodărie, iar la final este dus la o fântână, unde este iarăşi udat cu câteva găleţi cu apă. Alaiul face mult zgomot şi este însoţit de un ceteraş sau de un fluieraş şi primeşte alimente, în special ouă şi slănină, cu care se face o omletă mare cu care se omenesc cei din ceată.

„Tradiţia trebuie să se păstreze, în timp oricum se pierde, dar trebuie să luptăm să le păstrăm cât mai mult. Lumea începe să caute autenticul, să-şi deschidă ochii spre lucruri din trecut care erau mult mai sănătoase, cum ar fi vasele de ceramică”.

Mărioara Burnar, soţia meşterului Tănase Burnar din Săcel

 

 

„La noi în Budeşti, femeile îs tare harnice, muncitoare, cel mai mult se face lucru de mână. Ţesem la război, facem cămăşi frumoase. Cu una dintre aceste cămeşi, eu am luat premiul I la un concurs judeţean. Toate-s făcute de mâinile noastre, cusute şi ţesute în gospodăria noastră”.

Anuţă Ciceu, meşter popular din comuna Budeşti

„Aţi venit într-o localitate multiculturală, unde se îmbină foarte bine arta culinară tradiţională şi cu portul popular deosebit din Maramureşul Istoric. Frăţia dintre cele două culturi, română şi maghiară, rezistă în armonie la noi în comună. Vă întâmpinăm cu o pălincă care se bea după fuştei, cu mâncare gătită de găzdoaiele noastre. Vă prezentăm şi o colecţie de goblenuri”.

Mihai Ivasiuk, primarul din Ocna Şugatag