• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 29 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 29 Iunie , 2009

Parcul Castanilor, 5 hectare de verdeaþa

* Unul din proiectele ambitioase ale administratiei baimarene este realizarea Parcului Castanilor, in prelungirea Parcului municipal, zona Usturoi-Magura. Lucrarea in valoare de 3,9 milioane de euro va fi executata de o firma italiana in colaborare cu o firma romaneasca, cea care a realizat proiectul. Un proiect pentru viitor l-au prezentat cei care doresc sa realizeze o investitie in zona verde a Baii Mari. Firma „Gruppo Prandi”, cu sediul in Roma, reprezentata de Alberto Prandi si firma Domus Invest, reprezentata de Monica Marchis au prezentat proiectul viitorului parc din Baia Mare. Pe o suprafata de aproape 5 hectare de padure, va fi amenajat unul dintre cele mai frumoase parcuri din Romania. Pentru realizarea acestui proiect vor fi accesate fonduri structurale si intr-un anumit procent, va fi si o contributie din partea Consiliului Local Baia Mare. Oaspetii italieni au prezentat firma, o societate cu 50 de ani experienta in domeniu, precum si punctele principale ale proiectului. „Avem disponibilitatea necesara de a dezvolta acest prim proiect deosebit si vom face totul ca baimarenii sa fie cat mai multumiti. Gruppo Prandi are 50 de ani de experienta in astfel de lucrari, iar in Romania suntem prezenti de 10 ani. Fata de alte orase romanesti, Bucuresti, Cluj, resedinta de judet a Maramuresului are un teren fertil pentru realizarea unui parc de asemenea dimensiuni”, a declarat Alberto Prandi. Toata zona Parcul Castanilor va fi curatata de buruieni, de vegetatie uscata si arbori care nu se incadreaza in proiectul propus. Vor ramane copaci valorosi, in special castani comestibili, cei care au dus faima Baii Mari. Vor fi executate alei pietonale, locuri pentru sporturi extreme, va fi amenajat un fir de apa care traverseaza viitorul parc. Se va realiza un pod deosebit ca aspect, iluminatul va fi la standarde europene, se va realiza o fantana arteziana, vor fi montate banci si amenajate locuri pentru campare. Totul la superlativ si la calitatea europeana a unui parc de 5 hectare. Pe langa amenajarea zonei verzi, in proiect a fost integrata lucrarea sculptorului baimarean, Ioan Marchis: „Arcul solar”. Demontat din centrul Baii Mari, sculptura va fi restaurata si va fi una din atractiile Parcului Castanelor. „Este o bucurie pentru mine. Parcul Castanilor va avea la intrare „Arcul solar” si pot spune ca proiectul a fost realizat de profesionisti desavarsiti, asa cum va fi si executia”, a declarat Ioan Marchis. PUZ-ul, studiul de fezabilitate si indicatorii tehnico-economici pentru acest proiect au fost aprobati de consilierii baimareni. Termenul de executie este de 27 de luni. Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.