Pandemia neputinței și incoerenței a lovit învățământul

Pretenții de secolul XXI și condiții de secolul XIX. Pe scurt, așa poate fi descris paradoxul pe care îl trăiește învățământul românesc de la începutul pandemiei de coronavirus. Prin ordin de minis­tru, școala s-a mutat în online, deși în România există încă zeci de mii de locuințe neelectrificate, darămite cu acces la internet. Iar lista bâlbelor continuă: Ministerul nu a reușit nici până azi să asigure laptopuri sau tablete și măști pentru elevi, deși elevii din clasele terminale reiau cursurile în 2 iunie.

„Școala românească nu este o şcoală care să ajute copilul sau tânărul să afle cine este şi încotro va merge” și este „sub nivelul provocărilor cu care se confruntă generaţiile actuale de elevi”! Cele două afirmații aparțin chiar mi­nistrului Educației, Monica Ani­sie, și sunt perfect adevărate. Nu­mai că, în acest caz, vina recunoscută nu poate fi iertată, pentru că sunt în joc destinele a aproape 3 mi­lioane de copii. Pandemia de coronavirus a scos la suprafață toate „bolile” vechi și cronicizate deja ale sistemului de învățământ și, în loc să încerce să le rezolve, ministrul Educației le-a „tratat” cu soluții nerealiste, cu bâlbe și incoerență.

România nu se numără printre cele 22 de state europene în care s-au reluat cursurile. Dar școala online a devenit obligatorie la sfârșitul lunii aprilie, la aproape două luni de la suspendarea cursu­rilor. Atunci, ministrul Edu­ca­ției a emis un ordin paradoxal, care va rămâne în istorie și care ar putea fi declarat necons­tituțional, pentru că încalcă accesul liber și nediscriminatoriu al elevilor la educație.

Prin acel act normativ, părinții sunt obligați să ia toate măsurile necesare pentru a asigura participarea elevului la cursurile online. Altfel spus, responsabilitatea educației este aruncată de Stat în cârca părintelui. Într-o perioadă în care 1 milion de români și-au pierdut locurile de muncă și într-o țară în care gradul de acoperire a rețelei de internet nu trece de 50%. Iar dintre acestea, 70% sunt în mediul urban! Ce facem cu ceilalți copii? Le suspendăm dreptul la educație? Teoretic nu, pentru că ministrul Educației a promis tablete și abonamente de internet pentru elevii din mediile defavorizate. Dar, cu 10 zile înainte de sfârșitul anului școlar, tabletele rămân tot un obiectiv pentru viitor. În multe localități maramureșene, autoritățile locale au alocat bani pentru a achiziționa elevilor mijloacele necesare participării la cursurile online. Așa că, tabletele Ministerului, când vor ajunge, vor fi practic inu­tile... La fel cum au fost mai toate măsurile dispuse de Minister. Ghidurile pentru educație online au fost făcute publice după 45 de zile de instituire a stării de urgență, când deja cele mai multe școli demaraseră cursurile online, fără ordin de ministru, cu mijloace proprii și cu implicarea profesorilor.

Dar acesta nu e singurul exemplu de incoerență. Se pare că „întâi decidem și apoi vedem noi cum facem” este o practică curentă în Educație. Printr-un alt ordin comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, au fost stabilite condițiile în care elevii din anii terminali se pot întoarce la cursuri în perioada 2-12 iunie. Printre măsuri se numără obligativitatea purtării măștii de protecție, care ar trebui să fie asigurată de Minister. Numai că, până în 28 mai, Ministerul nu a reușit nici măcar să încheie un contract pentru achiziția de măști, darămite să le distribuie în școli. Procedura de achiziție a fost inițiată în 19 mai și anulată în 22 mai. Apoi a fost reluată în 25 mai, iar până la ora închiderii ediției, nu se știe cu exactitate cine și când va furniza măștile elevilor.
Dar aceasta nu este singura problemă. Nu se știe încă cum va fi respectat îndemnul „spălați-vă pe mâini cât mai des cu apă și săpun”, în condiţiile în care, în Maramureș de exemplu, din 166 de unități școlare cu personalitate juridică, 69 nu au autorizație sanitară, tocmai pentru că nu au apă potabilă, grupuri sanitare conforme etc.
Dar și în acest caz, Ministerul Educației a aruncat responsabilitatea pe umerii părinților, pentru că ei trebuie să decidă dacă e riscant sau nu să-și trimită copiii la școală. Și tot ei împart responsa­bilitatea notării elevului, cu profesorul, deoarece cadrele di­­dac­tice nu pot pune note fără acor­­dul elevului și părintelui!

O altă problemă rămasă în aer e instituirea obligativității ca, la intrarea în școală, un cadru medical să verifice temperatura tuturor celor care intră în unitatea de învățământ (elevi, personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic) și starea de sănătate. Or, din nou, realitatea din teren este mult diferită față de cea din ordinele Ministerului. Un studiu recent din luna martie a scos la iveală faptul că aproape 600.000 de români sunt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri până la cel mai apropiat medic de familie, 328 de comune din țară nu au medic de familie, iar în 1.424 e deficit de medici. În Maramureș există 7 unități admi­nistrativ-teritoriale fără medic. Cum se vor relua cursurile aici?

O altă întrebare arzătoare pe care o au părinții și elevii este: ce se întâmplă dacă în ziua examenului, un elev are temperatura peste limita admisă, din alte motive decât infecția cu coronavirus? Ratează bacalaureatul? Răspunsul este da, ghinion, dar da.
Nici încheierea mediilor școlare nu e foarte clară. Tocmai de aceea, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a transmis mai multe întrebări către Minister:
1) Cum se obține acordul părintelui / elevului - în scris, telefonic, prin mijloace electronice de comunicare, prin poștă?

Nu trebuie uitat că sunt situaţii în care un cadru didactic trebuie să noteze între 120-450 de elevi, numărul cel mai mare fiind în cazul cadrelor didactice care predau discipline cu o oră pe săptămână;
2) Când se solicită
acest acord?

Este necesar un interval de timp rezonabil pentru a se putea realiza această corespon­denţă scrisă cadru didactic-elev / părinte și retur - în ipo­teza în care Ministerul dispune să se recurgă la comunicarea prin poștă;
3) Cum procedezi în situația în care părintele / elevul nu răspunde la telefon / email / mesaj telefonic / whatsapp / comunicarea prin poştă?;
4) Cum procedezi când părintele cere cadrului didactic un anumit calificativ / o anumită notă? Cine are dreptul de a decide asupra notării? Cadrul didactic de la clasă sau părintele / elevul major, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 119 din Regulamentul-Cadru mai sus menţionat, cadrului didactic îi revine obligaţia de a încheia situaţia şcolară?;
5) Cum se procedează în situaţia în care elevul major / părintele nu este de găsit și nici nu își exprimă - în nicio formă - acordul? Nu se mai încheie situația școlară?;
6) Cum procedezi când media primului semestru este mai mică decât 5, nu se poate
valorifica activitatea online,
iar elevul / părintele / susţinătorul legal nu sunt de acord cu nicio dată propusă pentru susţinerea lucrării scrise / proiectului prin care să fie notat, astfel încât nota de la această evaluare să devină medie anuală? Cum faci dovada existenței / inexistenței acestui acord?
La fel, nu se știe cum se va desfășura festivitatea de sfârșit de an școlar. Mai primesc elevii diplome și cărți?
Dacă tot se întorc la școală elevii claselor a VIII-a și a XII-a, de ce nu pot avea o festivitate, pe clase, în aer liber, cu păstrarea distanței sociale?
Toate întrebările sunt deocam­dată retorice. Să ne mai mirăm că 44% dintre elevii din România sunt, potrivit testărilor PISA, analfabeți funcțional?