Oncologie cu prune şi rahat cu perje

Gabriel Aoşan, licenţiat în ştiinţe agricole 

După ce săptămânile trecute am văzut că prunele şi-au făcut loc în paginile Formulei As, m-am gândit că poate ar fi bine să scriu şi eu câteva rânduri pe tema asta. Mai ales că provin din Maramureş, zona în care pruna şi palinca sunt la mare preţ, iar pregătirea mea profesională are legătură cu domeniul.

Din chiar subtitlul articolului aflăm că utilizarea prunelor în scopul de a produce alcool este un „Păcat!”. Noi credem că este mai mare păcat să-ţi înşeli cititorii cu afirmaţii greşite, nefundamentate pe experienţa reală şi să te contrazici. Spre exemplu, în Formula As, numărul 937, din 2010, tot într-un articol dedicat prunelor, Ilie Tudor ne spune: „Să nu uităm că din prune se face şi ţuică, tot mai apreciată, mai ales în «expresia» ei de palincă, pe plan internaţional”.

Revenind la subiect, putem spune că deosebim cu uşurinţă în România:

- porumbarul, Prunus spinosa, considerat de unii specialişti împreună cu corcoduşul drept strămoşi ai prunului comun de azi (Crane şi Lawrence). Plinius cel Bătrân foloseşte termenul de „Prunus silvestris”.

- corcodus, Prunus cerasiferă.

- goldanul sau scoldusul, Prunus insititia; pentru latini „Prunum damascenum”, după originea sa.

- prunul comun, Prunus domestica.

Menţionăm că în lume sunt zeci de specii de prun. Deşi s-ar putea spune că s-a format în emisfera nordică, a pătruns de mult timp şi în emisfera sudică.

Plinius cel Bătrân (23-79 e.n.) în lucrarea sa cu caracter enciclopedic Istoria Naturală, în cartea a XV-a, aliniatele XII şi XIII, menţionează o mulţime mare de pruni, în sensul de specii şi soiuri. Nu se vorbeşte nicăieri de cifra de 300 de tipuri diferite de prun la momentul respectiv, sec. I e.n., aşa cum menţionează eronat Formula As. Recomandăm ziariştilor care scriu să încerce să se documenteze din lucrările pe care le citează, şi nu de pe Internet, copiind (boala naţională) fragmente din articole nesemnate.

Cu adevărat interesantă este însă aprecierea că în mod surprinzător Cato (243-149 i.e.n) în lucrarea sa De Agri Cultura (aprox. 160 î.e.n.) nu le menţionează. Plinius subliniază şi întăreşte ideea că nu sunt menţionate nici prunele sălbatice, probabil corcoduşele (n.n.). Pentru prezentarea concluziei sale vom folosi o traducere, care spune că: „...it will be obvious that all our plums have been introduced since the time of Cato” (Pliny`s Natural History; Harvard University Press, Massachusetts & William Heinemann, London, 1949-1954). Fapt ce sporeşte ideea despre prolificitatea prunului.

Într-o lucrare dedicată culturii prunului Prof. Dr. Ing. Lenuţa Chira şi Prof. Dr. Dorel Hoza afirmă că prunul european s-ar fi născut în Caucaz. Acolo sunt cele mai mari arii de răspândire ale porumbarului şi corcoduşului, iar o parte din lumea ştiinţifică, după cum am menţionat, consideră prunul (Prunus domestica), o încrucişare fericită a acestor două specii.

Pe de altă parte, se pare că nu greşesc nici cei ce afirmă că originea prunului nostru se află în îndepărtata Chină, pentru că în evoluţia şi mişcarea acestui pom, strămoşii prunului născut în Caucaz ar avea şi el strămoşi în Extremul Orient, Prunus simonii şi Prunus salicina; Jules Janick, „The origins of fruits, fruit growing and fruit breeding”, 2005.

Interesant este că Bosnia, care moşteneşte munca de înfiinţare a unor plantaţii de prun de pe vremea lui Diocleţian (274-305 e.n.), pe malurile râurilor Drava şi Sava, şi tradiţia culturii, este spaţiul din Europa cu cea mai mare densitate de pruni. De unde se poate observa şi care poate fi continuitatea în timp a unor acţiuni fericite realizate acum 1.700 de ani! România are o mare producţie de prune, printre primele în UE, şi prunul are cea mai mare suprafaţă ca pondere în livezile de pomi fructiferi, în jur de 50%. Ca o particularitate lingvistică în Moldova şi Germania există denumiri deosebite pentru fructele prunului comun şi ale goldanului. Pentru moldoveni, fructele prunului sunt „perje”. În limba germană, „zwetschen”. Iar fructele goldanului sunt numite „prune”. În limba germană, „pflaumen”.

Etimologia ne învaţă că numele de prun vine din latinescul „prunus”. Iar pruna din „prunum”. Ele însă nu sunt cuvinte cu origine latină, ci constituie un împrumut din greaca veche, care utilizează termenul „proumne“ pentru prun şi „prounon” pentru prună. Acest cuvânt însă este o variantă a unui cuvânt cu origine necunoscută „proumnon”. Şi iată că, am ajuns la Adam şi Eva...

Ceea ce ne poate interesa mai mult azi este că în lume sunt peste 2.000 de soiuri de prun ale speciei „Prunus domestica”.

- fructe consumate proaspete; sunt preferate fructele la maturitate.

- suc proaspăt (nectar) de prune.

- mai rar prunele sunt conservate sub formă de compot. Pentru cei care doresc lucruri noi, se poate afla printr-o lesne căutare pe Internet şi o reţetă de compot de prune verzi. Dezavantajul pentru cei care ţin la rigoarea alimentară este ca necesită zahăr şi conservanţi.

n prune uscate; cel mai adesea provin din Vrancea, potrivit experienţei mele, unde există o tradiţie în acest sens, care pe vremuri a fost încurajată de stat, prin mici întreprinderi de prelucrare a fructelor. Unele sunt uscate în aer cald, altele la fum. De preferat sunt cele uscate în aer cald.

- gemul de prune, cunoscut cred de toată lumea.

- dulceaţa de prune, mai rar şi de prune verzi.

- jeleul şi pelteaua de prune sunt mai degrabă invenţii gastronomice şi posibilităţi de diversificare a modului în care poate fi utilizat fructul.

- marmelada de prune a fost o necesitate cazonă.

- magiun, un mod de conservare tradiţional, a se vedea Magiunul de Topoloveni. Aici e o discuţie: Domnul Ilie Tudor se grăbeşte să treacă prună în domeniul oncologiei, uimindu-ne încă o dată cu vastele sale cunoştinţe despre acest domeniu, însă nu spune nimic despre un eveniment major în domeniul utilizării naturale a prunei. Anume, în data de 11 Septembrie 2014, în chiar ziua în care a apărut articolul său, în Argeş fabrica de la Topoloveni ce produce Magiunul de Topoloveni sărbătorea centenarul reţetei printr-o zi a porţilor deschise...

Reiterăm ideea că Magiunul de Topoloveni este românesc, realizat fără zahăr, fără conservanţi, aşa cum ar fi trebuit să-i placă Doamnei Sânziana Pop şi chiar şi românului Ilie-Tudor Telembici. Este singurul produs românesc, din păcate, care a primit certificatul de „Indicaţie Geografică protejată”. Furnizor al Casei Regale a României, multiplu premiat „Superior Taste Award” de către Institutul pentru Gust şi Calitate Bruxelles, Ambassador of the „Romanian traditional taste“.

Conform unui studiu realizat la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice N.C.Păulescu, Magiunul de prune Topoloveni este 100% natural, fără zahăr adăugat, fără E-uri, fără conservanţi, fără gluten şi poate fi consumat de către diabetici cu acordul medicului curant. Bun, deci pentru vegetarieni, pentru yoghini, pentru MISA şi Formula As. De ce nu a fost menţionat acest eveniment?

- ţuica, un distilat de prune, atestată documentar într-un act unguresc de percepţie fiscală la Bistriţa în 1386. De menţionat că în Ardeal se folosesc de-a valma termenii de ţuică, palincă, horincă, toate desemnând de fapt un dublu distilat de prună, sau fructe diverse. În sudul ţării se produce de regulă un distilat simplu, cu tărie alcoolică mai slabă, denumit ţuică.

Interesant este că există un Muzeu de Ştiinţe Naturale Cultura Prunului, în Vălenii de Munte, localitate care se mândreşte şi cu o ţuică bună, Ţuică de Văleni.

- pălinca, un distilat dublu, arareori triplu şi redus ca tărie, cum e Zetea, care face un produs de excelenţă în acest domeniu şi care şi-a câştigat în ţară şi peste hotare un renume. După părerea mea, o pălincă de prune învechită cinci ani în butoi de dud sau de stejar bate un whisky sau whiskey de opt. Iar una învechită 10 ani, bate un whisky sau whiskey de 15. Din păcate, probabil din pricina cererii, domnul Zetea îşi învecheşte pălinca doar 6 luni. Dar cine ştie, poate în viitor o să-şi propună să învechească pălinca mai mulţi ani.

Oamenii au consumat alcool dintotdeauna. Nu o să-i oprească acum nici Formula As şi nici MISA. Mai ales că ei beau altceva. Problema e de fapt ce fel de alcool bei şi cât. Iar în ceea ce priveşte considerentele economice, decât să găsesc în magazin whisky scump, sau whisky contrafăcut, mai bine ar fi să găsesc o palincă sau o ţuică de-a noastră. Să nu mai vorbesc ce ar putea să însemne acest lucru pentru economie în general şi pentru export. Pentru că pruna proaspătă este perisabilă, iar fabricile noastre de conserve au cam dispărut. Ori pruna transformată într-o băutură de calitate ar putea să aducă un venit ţăranului şi industriaşilor. Ar creşte şi numele ţării noastre în lume, iar Zetea nu ar mai fi din acest punct de vedere o întreprindere practic singulară. Spre exemplu, atunci când Statul Roman s-a opus Ungariei care a cerut un certificat pentru „Palinca” ca denumire cu indicaţie geografică controlată, a folosit ca argument existenţa anterioară a fabricii Zetea.

Ironia sorţii face că această întreprindere a avut activitatea suspendată pentru că nu avea incinta delimitată precis şi împrejmuită cu gard, în urma unui control făcut de un funcţionar plin de zel în aplicare noilor legi într-o ţară europeană...

În ceea ce priveşte alcoolul şi efectele sale nefaste asupra sănătăţii, cu toţii suntem de acord că abuzul aduce grave prejudicii. Însă prea puţini dintre noi ştiu că alcoolul poate fi în anumite situaţii şi un remediu. Am să vă dau un singur exemplu, edificator, pentru a înţelege că palinca sau ţuica, ori vinul sau berea nu sunt „un păcat”, ci consumul abuziv este cel care e condamnabil.

Cumnatul meu, acum vreo 40 de ani, a fost respins la încorporare pe motiv că avea un ulcer sever, şi a fost chiar propus pentru operaţie. Un medic bătrân l-a sfătuit ca, înainte de fiecare masă, inclusiv micul-dejun, să bea câte 50 de mililitri de pălincă tare de prune, în care să pună o linguriţă de miere. Nu ştim ce fel, dar bănuim că era polifloră, pentru că salcâmul în zona Maramureş e mai rar. După şase luni de zile, la controlul medical a fost declarat vindecat. De fapt, cam după două luni de zile nu a mai avut nici un simptom, nici o problemă, dar a continuat „tratamentul” încă patru luni până s-a dus la medic. În anul următor, la încorporare, a fost luat în armată şi şi-a satisfăcut stagiul militar ca apt combatant. Acest rezultat nu este o întâmplare. Am mai aflat ulterior situaţii şi tratamente similare.

Este important să înţelegem că termenul generic de prun şi prune, desemnează un mare număr de tipuri diferite de pomi şi fructe ale genului „Prunus” din familia botanică a Rosaceae-lor. Ca atare, atunci când Ilie Tudor ne spune că s-au făcut studii şi s-au obţinut anumite rezultate prin folosirea prunelor, este important să precizeze şi ce fel de prune au fost folosite. Pentru că sunt diferite, nu doar ca şi mărime, culoare şi gust, ci şi evident ca şi compoziţie chimică. Sau ca mod de utilizare. Când vorbeşti despre studiile unui japonez, poţi să translatezi cu uşurinţă această experienţă asupra prunelor din Europa?

Ca să înţelegeţi mai bine, o să vă dau un exemplu de utilizare a prunelor mai neobişnuit pentru noi: pruna conservată numita „umeboshi”, la mare cinste în Japonia. Cu gust puternic acru şi sărat, dacă sunt conservate în mod tradiţional, sunt deosebit de apreciate şi scumpe... O bucată poate atinge mai mulţi euro în funcţie de timpul de conservare. Sunt albe şi roşii. În timpul procesului de fabricaţie, rezultă un oţet deosebit. Aceste prune sunt fructele prunului „Prunus mume”, ale cărui prune sunt mai degrabă asemănătoare cu caisele. Efectele urmărite sunt carminative şi digestive. Totodată calmează şi eructaţiile.

Noi am încercat să facem cu prune de-ale noastre „umeboshi”, dar nu sunt deloc la fel. Coaja este mai tare şi sarea nu le pătrunde la fel de bine. Gustul acru este mult mai slab, consistenţa rezultată este net diferită. Deci nu e acelaşi lucru. 

În ceea ce priveşte aportul de nutrienţi al prunelor noastre, vom descrie următoarele: pentru aportul de calorii diverşi autori indică valori între 46 şi 59 de calorii la 100 de grame de prune proaspete. Prunele uscate au între 200-250 de calorii. Sunt bogate în vitamina A şi C şi în potasiu.

Utilizările prunelor în medicina tradiţională de fapt se rezumă la valoarea lor laxativă. Iar aici am să vă spun o poveste pe care mi-a relatat-o tatăl meu acum mulţi ani. Un prieten de-al lui a consumat în exces sirop de lămâie. Într-o zi călduroasă de vară a reuşit să bea cu sifon o sticlă întreagă, adică vreo 700 de mililitri. A doua zi nu a mai avut scaun. Apoi nici în zilele următoare. Laxativele şi purgativele nu l-au ajutat cu nimic. După mai bine de o săptămână, s-a prezentat   la chirurgie pentru rezolvarea problemei... Şi aşa s-a chinuit câţiva ani. Până când un medic l-a învăţat următoarele: să mănânce cu 30 de minute înainte de fiecare masă câte opt prune bine coapte (mature). Sau în sezonul rece prune uscate puse la înmuiat în apă călduţă de cu o zi înainte. Şi pentru că locuia la ţară, l-a îndemnat să stea pe o toaletă turcească, făcuta în curte, pentru ca întreaga stare, postura şi participarea olfactivă să declanşeze o defecaţie normală. Şi în timp, după vreo două luni, a reuşit, cu chiu, cu vai, la propriu, să-şi regleze scaunul.

Ca atare, prunele pot fi recomandate tuturor celor care au constipaţii, mai ales că una din trei femei suferă serios din pricina acestei probleme. Sunt de asemenea tratamente medicamentoase care induc ca efect secundar constipaţia. Subliniem ideea că pot fi utilizate şi prunele uscate, dar înmuiate cu 24 de ore în prealabil. Eu cam atât ştiu să vă spun despre prune, în mod concret şi realist.

Prunele şi oncologia...

Oncologia este domeniul preferat al lui Ilie Tudor şi umple paginile Formulei As şi Asului Verde cu acest gen de articole sau pasaje pentru că „oncologia vinde”. Persoanele disperate sunt în stare să încerce orice. De asta profită nu numai Ilie Tudor şi Formula As, ci şi alţi taumaturgi şi alte publicaţii din domeniul naturismului. Indiferent dacă au sau nu o competenţă reală, sau măcar au încercat să trateze vreodată pe cineva. În felul acesta perseverent se încearcă crearea unei imagini false de cunoaştere şi competenţă.

Pentru ca ulterior să poată „livra”, printr-un articol de senzaţie, un nou produs realizat de firmele sale. Apoi, ca şi altădată, se va petrece o furtună într-un pahar cu apă, care va expune din nou naturismul în zona ridicolului. Asta nu constituie o problemă pentru cineva care este interesat mai ales de bani şi afaceri. Orice păcăleală care aduce un venit peste un venit îngroaşă conturile. Nu contează cu ce preţ. Dacă o să citiţi paginile Asului Verde, spre exemplu, o să vedeţi că Domnul Florentin Popa face un efort să aducă pentru diferite probleme oncologice medici specialişti care au o opinie avizată. Omniprezentul Ilie Tudor, eminenţa naturismului, are soluţii

pentru toate tipurile de cancer. Şi cum să nu fie aşa, din moment ce el a inventat antidotul cancerului, Seleniul organic. Însă, după cum observaţi, acum nu mai promovează acest produs.