Oameni de seamă ai Maramureșului voievodal sărbătoriți la Vișeu de Sus

Gabriel Stan,

bibliotecar la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”

Ziua de Mărțișor a anului 2024 a vestit nu doar venirea primăverii pe meleagurile Maramureșului istoric, la Vişeu de Sus, ci și a intrării în spațiul cultural al cărților profesorului Aurel Ghilezan dedicate unor Oameni de seamă ai Maramureșului voievodal. Deși doar ultimul dintre cele patru volume a ieșit de sub tipar recent, toate au fost lansate cu acest prilej, fiindcă pandemia de covid-19 a pus piedici insurmontabile la vremea apariției primelor trei volume, respectiv în anii 2020 (vol. I, 257 p.), 2021 (vol. II, 348 p.) și 2022 (vol. III, 355 p.).

Momentul festiv nu a fost ales întâmplător, fiindcă profesorul împlinește frumoasa și venerabila etate de 85 de ani, la doar două zile distanță, adică pe 3 martie, astfel încât numerosul public prezent pentru a-i celebra cărțile a avut prilejul să-l aniverseze și pe autor.

Dintru început, delegația Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, condusă de domnul director dr. Teodor Ardelean, însoțit de Adrian Man – designer web, Dorin Mutter – administrator și Gabriel Stan – bibliotecar, a fost întâmpinată de însuși protagonistul evenimentului, care avea deja totul pregătit, deși oaspeții au ajuns devreme. Sala Casei de Cultură Vișeu de Sus a fost decorată cu câteva expoziții care spun multe despre polivalentul autor: cele nouă cărți aliniate frumos pe masa prezidiului; în spate, pe perete, atârnate câteva aparate de fotografiat din colecția autorului, dovadă elocventă a unei pasiuni de o viață; pe flancuri, două panouri cu o hartă ilustrativă și decupaje de ziar cu pelerinajele prin țară, prin Europa și în Țara Sfântă, povestite tot de autor în cotidianul Graiul Maramureșului, ziar la care a colaborat nu mai puțin de 40 de ani; în altă parte, un colaj de fotografii cu absolvenți de-ai domniei sale de-a lungul unei cariere de 42 de ani în învățământ (începând cu anul 1963 și până la pensionare, toți la Liceul „Bogdan-Vodă” din Vișeu de Sus); nu în ultimul rând, câteva clasoare cu timbre filatelice colecționate pe parcursul anilor, pasiune pe care i-o împărtășesc.

Alături de autor a fost prezentă și colega noastră bibliotecar Gabriela Szerasz.

Nu bine apucăm să ne salutăm cu autorul și cu Gabriela și să cuprindem cu privirea întreg aranjamentul sălii, că a sosit și gazda noastră, directoarea Centrului Cultural-Social Vișeu de Sus, domnișoara dr. Anuța Pop.

Înainte să înceapă „ostilitățile” (în fapt, amabilitățile), șugubăț cum îl știe toată lumea, domnul Ghilezan propunea unora și altora să-i imortalizeze cu aparatul polaroid: dar, surpriză, din aparat ieșea nu fotografia, ci un desen caraghios desenat pe o bucată de carton, spre hazul și buna-dispoziție a martorilor la farsă.

În prezența câtorva zeci de oameni, dintre care o seamă din Maramureșul voievodal, lansarea cărților lui Aurel Ghilezan a fost moderată de directoarea-gazdă Anuța Pop.

Contrar uzanței, întâi a luat cuvântul autorul, care a enumerat câteva dintre realizările profesionale, în plan sportiv, de sub mâna sa ieșind o serie de sportivi de valoare, performeri de talie națională și chiar europeană. Apoi și-a prezentat creațiile livrești, în număr de nouă, ultimele patru fiind chiar cărțile lansate cu această ocazie, al căror rol explicit este de „a arăta lumii întregi inteligența maramureșeanului. Peste tot în țara românească găsești oameni inteligenți, cu multă carte, absolvenți ai unor universități de renume, buni profesioniști, cu doctorate și cu lucrări de cercetare, care îmbogățesc și chiar revoluționează știința și ușurează viața oamenilor. Dacă s-ar întocmi o scară a valorilor de inteligență, Maramureșul ar ocupa un loc de frunte. Asta pe lângă frumusețile sale naturale și tezaurul de cultură populară și de credință”. Apoi autorul le-a mulțumit celor cuprinși în volume și i-a felicitat, menționând că „aștept cu multă plăcere și alte materiale, pentru volumul V”, manifestându-și, totodată, regretul că a avut parte și de destule refuzuri: „Durerea mea rezidă în răspunsul relativ primit de la unii: «consider că nu pot face parte din această categorie, că nu merit, că sunt alții mai buni»... Unii au doctorate dintre aceștia, lucrări științifice publicate în țară și chiar în străinătate. Nu știu ce trebuia mai mult. Să fie o modestie exagerată?”, se întreabă retoric. În încheiere, a mulțumit colaboratorilor apropiați, nominalizându-i pe Teodor Ardelean, Gheorghe Pârja, Teodor Coman, Dumitru Tomoiagă, Grigore Andreica, Vasile Mleşniţă şi Anuța Pop („fără sprijinul căreia nu ne-am fi întâlnit astăzi aici”). Nu a uitat nici de Consiliul local şi de domnul primar Vasile Coman, „un om care iubește cultura, care atunci când am solicitat un sprijin financiar nu m-a lăsat cu mâna întinsă”.

Următorul la cuvânt a fost primarul Vasile Coman, care a mărturisit că se bucură să participe la frumoasa aniversare a celor 85 de ani pe care i-a împlinit profesorul Aurel Ghilezan, care, „din punctul meu de vedere, este un tânăr energic care a fost alături de orașul nostru, prin lucrările și prin ceea ce a lăsat în urmă. Eu l-aș putea numi unul dintre marii ambasadori ai orașului Vișeu de Sus. Prin promovarea atât pe plan, național, cât și pe plan internațional, datorită faptului că Vișeu este un oraș multietnic și multicultural, de-a lungul timpului, prin activitatea prestată a dus mai departe cultura locului, obiceiurile, care au ajuns [să fie cunoscute] în toate colțurile globului pământesc. În cei 12 ani de mandat, nu am avut un eveniment la care domnul Aurel Ghilezan să nu fie prezent. Și să fie prezent nu numai cu trupul, ci și cu sufletul. Iar domnișoara Anuța Pop este o directoare care și-a promovat, atât pe verticală, cât și pe orizontală orașul și a organizat foarte multe evenimente, deci vă dați seama cam câtă enormă muncă a făcut profesorul Ghilezan”. Apoi l-a binecuvântat pe autor și i-a urat un sincer la mulți ani, cu sănătate, după care i-a înmânat, din partea Primăriei, o Diplomă de excelență.

Părintele Grigore Andreica și-a intitulat discursul prin cuvintele „Un bănățean nemândru”, amintind că „duminica trecută s-a citit Evanghelia cu vameșul și cu fariseul”, legând asta de faptul că „bănățenii au ei ceva special, poate zic și ei în sinea lor mulțumesc lui Dumnezeu că nu-s ca ceilalți oameni. Dar, după ce a venit în Maramureș, [Aurel Ghilezan] îi ca noi și seamănă cu noi. Și-a pierdut mândria pe drum. (...) Nu am fost în cercul lui de colegi sau prieteni. Abia în ultimii ani, cuvântul scris și vorbit ne-a dat întâlnire. Și apoi o prietenie ce rezistă, ne leagă, deoarece nu este bazată pe vreun interes. Se știe că toate prieteniile bazate pe interes durează cât durează interesul”. A considerat apoi că, „prin natura misiunii de dascăl, a transmis zecilor de generații de elevi, de tineri, ce înseamnă proverbul «minte sănătoasă în corp sănătos», oferind exemplul personal” și-i apreciază „încă o calitate excepțională, și anume ordinea în care reușește să așeze, să păstreze mii de cărți, de ziare, de reviste, de suveniruri, de tot felul, într-un spațiu foarte mic. Cred că niciun robot de ultimă generație n-ar reuși să facă acest lucru meticulos, el știind de toate unde se află și dacă cineva i-ar lua ceva ar ști că lipsește. Cine nu i-a vizitat casa s-o facă, așa ca-ntr-un pelerinaj, să meargă acolo ca la un muzeu. Merită! La ceas aniversar și festiv îi urăm din inimă să mai trăiască mult și bine, fiindcă mai avem nevoie de el. Fiindcă mai sunt foarte mulți fii ai Maramureșului voievodal risipiți pretutindeni care merită să fie cunoscuți de cât mai multă lume, să-i așeze profesorul Ghilezan, așa cum știe el foarte bine, în rama istoriei și a recunoștinței”.

Unul dintre oamenii de seamă prezenți în carte căruia i s-a dat cuvântul a fost parodistul Lucian Perța, care i-a pregătit sărbătoritului o surpriză: un acrostih de „LA MULȚI ANI AUREL GHILEZAN”.

Dr. Teodor Ardelean a început prin a mulțumi pentru invitația de a fi prezent la momentul dublu festiv, după aprecierile domniei sale „într-un județ în care, dincolo de cultura care este impregnată societal, chiar cu multe valențe antropice foarte vechi, Maramureșul este pe mai departe foarte bine racordat la ceea ce înseamnă educație intelectuală, cunoaștere și cultură, mai bine decât alte zone ale țării, și datorită Bibliotecii Județene «Petre Dulfu», care este, așa, pe scurt spunând, cea mai mare, cea mai dotată, cea mai utilizată bibliotecă publică românească departamentală din România”. Așadar, vizita delegației de la bibliotecă este „din dragoste pentru Maramureș, din dragoste pentru Vișeu, din dragoste pentru tot ce înseamnă educație intelectuală și culturală la Vișeu, din dragoste pentru profesorul Aurel Ghilezan, pe care noi îl prețuim”.

Totodată, Teodor Ardelean a ținut să atragă atenția că, „din momentul în care Aurel Ghilezan a pornit cu primul volum Oameni de seamă ai Maramureșului voievodal, deja el s-a erijat în arbitru voievodal, ca reprezentantul întregului voievodat al Maramureșului, și a excedat cadrul rural al Vișeului de Sus (...) și de la momentul în care Vișeu de Sus este cel care și-a construit turnul de veghere și din turnul acela privește ce-i pe la Borșa, ce-i pe la Călinești, ce-i pe la Săpânța, ce-i pe la Sighet și peste tot hotarul acestuia și zice hai să vedem ce valori s-au ridicat în timp, e ca și cum v-ați fi instalat într-o capitală pro vita, pro domo, pro sie și pro causa sui în care ne asumăm să spunem noi: aceștia sunt oamenii de seamă, aceștia sunt oamenii valoroși...”.

Cu franchețea-i bine-cunoscută, Teodor Ardelean nu s-a ferit să menționeze și câteva dintre scăderile volumelor, printre care inechitățile și redundanțele, fiindcă, nu de puține ori, unor personalități mai importante li s-au alocat spații mult mai reduse decât unor cvasi-necunoscuți, fie din modestia primilor și, uneori, a lipsei de informații disponibile, fie din dorința de epatare și enumerare a absolut tuturor realizărilor profesionale din partea celor din urmă, vina nefiind nicidecum a autorului, fiindcă „sunt unii care au trimis magistrului foarte multe și el nu le poate reduce, chiar dacă oamenii aceia, sigur, activitate au, foarte multă, au cu ce se lăuda – conferințe internaționale, materiale, articole și multe altele”.

A apreciat apoi că „serviciul pe care-l face Aurel Ghilezan prin cărțile lui este minunat și este uriaș. Când un om poate să facă treaba aceasta, să înlocuiască o instituție, instituție care nu există, fiindcă nu există instituții de axiologie publică. (...) Dacă e profesor de educație fizică nu trebuie să facă și educație intelectuală? Vedeți ce a ajuns, ce a făcut soarta cu el? Un profesor de educație fizică a ajuns să fie cel mai bun profesor de educație intelectuală. Pentru că educație intelectuală face cu aceste cărți ale domniei sale, pe care ni le pune nouă la dispoziție să ne cunoaștem mai bine contemporanii”.

A încheiat urându-i la mulți ani autorului și, parafrazându-l pe Arghezi, care a zis „carte frumoasă, cinste cui te-a scris”, oratorul a extrapolat la „carte frumoasă, cinste cui te citește, cinste cui te cumpără, cui te plătește, cui te admiră, cui te face icoană, pentru că trebuie să fie și o icoană a sufletului. Ea este purtătoare de iconicitate: pe lângă chipul omului de acolo, este și conturul iconic al vieții dăruite. Că nu întotdeauna este dăruită direct lui Dumnezeu, ci în acest sacrificiu uman care se face pentru a crește pe altarul culturii, științei și celelalte, dar tot aici se încadrează”.

Au urmat la cuvânt prozatorul Gavril Ciuban şi inventatorul Vasile Năsui (cel mai vechi elev al profesorului Ghilezan, din anul 1963), şi ei oameni de seamă prezenți în volume. Dar punctul final – cel de pe „i” – a fost pus de ginerele sărbătoritului, colonel dr. ing. Daniel Mic, care, ca reprezentant al familiei, așa cum s-a considerat, a avut un discurs foarte frumos, lipsit de patetism și, totuși, de o intensitate emoțională ridicată, evidențiind spiritul de aventură al socrului său, care „a venit din Banatul cel frumos în Vișeul cel friguros” și, totodată, fiindcă „deși nu avea o calificare formală, s-a hazardat în fotografie, publicistică, a făcut și numeroase călătorii”. „Spiritul antreprenorial și consecvența” sunt alte calități pe care Daniel Mic le apreciază la Aurel Ghilezan, confirmând apoi faptul că, inclusiv la mesele de familie, acesta vorbește mereu de ce scrie și ce mai urmează să scrie, referindu-se la cărțile sale ca fiind copiii lui. Și, nu în ultimul rând, însușirea infatigabilă de colecționar: „Indiferent de ce natură au fost, de sticluțe, de chibrituri, de dopuri, de aparate foto... mai mici, mai mari, dar le-a colecționat cu atâta consecvență și tenacitate, încât era oarecum firesc să treacă de la aceste colecții, mai lumești, la colecțiile oamenilor de seamă. Practic, după părerea mea, este un colecționar. Toată viața lui a colecționat pe lângă obiecte, pe lângă călătorii, a ajuns să colecționeze și oameni de seamă și cred că are și un cerc de prieteni și sunt tare încântat să văd atâția oameni de calitate în preajma lui; a făcut o colecție de oameni frumoși în jurul lui și cred că e cea mai valoroasă colecție pe care o are”.

Evenimentul s-a încheiat cu o frumoasă și inedită surpriză oferită de Centrul Cultural Vișeu de Sus, respectiv, cum s-a exprimat directoarea Anuța Pop, „cele patru volume în versiunea «reeditată»” – adică un tort în forma celor patru volume suprapuse, respectând inclusiv coloratura cotoarelor. Mai târziu, am avut bucuria să și „răsfoim” și să savurăm, gustativ, aceste volume.

În încheiere, mai facem mențiunea că în cele patru volume sunt cuprinşi, cumulativ, 127 de oameni de seamă, dintre care 84 dețin titlul științific de doctor.