• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 12 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 30 Octombrie , 2020

O nouă tabără de creație la Cavnic

Creația și imaginația artiștilor nu ține cont de restricțiile impuse la un moment dat de societate, iar orașul Cavnic este declarat „zonă liberă” din acest punct de vedere. Soții Tiberiu și Elisabeta Veress din orașul de la poalele Munților Gutâi au reușit și în acest an, în ciuda tuturor opreliștilor cauzate de pandemie, să promoveze cultura și frumosul, găzduind în pensiunea lor artiști plastici din țară și străinătate.

  


Cea mai recentă provocare artistică organizată la Cavnic a fost Tabăra de creație „CONCEPT” a Asociației Artiștilor Plastici din judeţul Cluj (A.A.P. Cluj) în colaborare cu Asociația „Diamant de Maramureș”. Evenimentul a avut loc în perioada 20-27 octombrie 2020. Aici au fost prezenți artiștii Ionică TODEA, Gabriela MEŞTER, Elena BERAR, Marta DELEANU, Alida NAGY, Luminiţa RUSU, Dorina POP, Iulia BĂBAŞ, Vasile MUREŞAN și Elisabeta PIETRAR- VERESS.
„Pictura este măreția unei clipe surprinsă de ochiul pictorului și materializată într-un tablou. Fiecare artist își exprimă starea sufletească în culori. Jocul de opacități și transparențe așternute pe pânzele lor exprimă tăcerea minții și muzica ochilor. Artiștii se întrec pe ei înșiși”, spune Dorina Pop, președintele A.A.P. Cluj.
Într-una dintre seri, artiștii au avut parte de un moment aparte datorită faptului că a fost prezent ca invitat special și Claudiu Pintican, care a susținut un recital de poezie. Mai mult, Claudiu Pintican s-a simțit atât de bine în compania artiștilor din tabără încât a rămas alături de ei și a pictat 4 tablouri.
Locuitorii orașului Cavnic n-au trecut cu vederea acest eveniment, mai ales că pe parcursul zilelor cât s-a desfășurat tabăra de creație, lucrările realizate aici au fost expuse pe balconul Pensiunii Elisabeta, astfel încât au putut fi admirate de toți cei care au trecut prin zonă.
Inițiativa ca tablourile să fie expuse la înălțime a fost pe cât de inedită, pe atât de binevenită și a atras numeroase aprecieri.

   
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.