O nouă încercare de căutare a mormântului lui Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus, uciși de Securitate la 5 februarie 1956

București, 9 mai 2017. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat și desfășurat în ziua de 2 mai 2017 o nouă investigaţie de teren în oraşul Năsăud, jud. Bistriţa-Năsăud. Acțiunea a urmărit reluarea și continuarea prin săpătură arheologică a demersului început în 2014 pentru descoperirea mormântului comun unde au fost înhumați Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus, victime ale Securităţii ucise prin împuşcare în urma unei confruntări armate desfăşurate în zona satului Bichigiu, jud. Bistriţa-Năsăud.

Gheorghe Paşca s-a născut la 13 aprilie 1901 în localitatea Săliştea de Sus, jud. Maramureş. Părinţii săi au fost Gavrilă şi Maria, aceştia având împreună 12 copii. Gheorghe Paşca avea ca preocupări principale dogăritul, albinăritul şi, mai ales, vânătoarea, fiind un bun cunoscător al munţilor şi pădurilor din zona Maramureşului. Treptat, a ajuns la o stare materială re­lativ prosperă, devenind o persoană cunoscută în zonă, la aceasta contribuind prestigiul şi popularitatea sa, calităţile sale de vânător vestit, dar şi faptul că a cununat multe familii tinere din zonă. A fost căsătorit cu Anisia, cu care însă nu a avut copii.

Potrivit unor mărturii, Gheorghe Paşca a intrat în vara anului 1946 în conflict cu autorităţile ca urmare a refuzului său de a-şi preda puşca de vânătoare cu lunetă, aşa cum erau dispoziţiile legale de atunci. Fiind căutat de Poliție și Siguranţă, şi-a părăsit gospodăria şi s-a refugiat în munţi. Alte mărturii susţin că Paşca îi detesta pe comunişti, manifestându-se în mai multe rânduri deschis împotriva acestora. Oricum, el a devenit destul de repede un proscris pentru regimul comunist. Presiunile asupra membrilor familiei Paşca aveau să fie tot mai puternice în perioada următoare, ceea ce l-a determinat şi pe fratele său Dumitru, în 1949, să-şi părăsească locuinţa şi să se alăture lui Gheorghe Paşca. Concomitent, în comuna învecinată, Dragomireşti, au fost depistate persoanele implicate în organizaţia Lupta împotriva comunismului, acestea fiind nevoite să se refugieze în munţi. Pentru o scurtă perioadă de timp fraţii Paşca s-au integrat în acest grup, însă după uciderea lui Dumitru de către securişti, în februarie 1950, Gheorghe Paşca a preferat să reziste mai mult izolat, sporindu-şi astfel şansele de supravieţuire. A păstrat însă legătura cu membrii acestei orga­ni­zaţii, furnizându-le informaţii, arme şi muniţii până la anihilarea treptată a tuturor componenţilor grupului.
În continuare au existat mai multe tentative ale Securităţii pentru a-l captura pe Paşca, însă acesta a reuşit întotdeauna să le dejoace.
În decembrie 1950, Securitatea a tri­mis-o în munţi pe Ioana Vlad, o tânără din Săliştea de Sus, pentru a-l găsi pe Paşca şi a comunica locul în care acesta se află. Ioana era născută în 1925 şi se cunoştea de mai mult timp cu Paşca, pe care l-a sprijinit clandestin în mai multe rânduri. Acesta a lămurit-o să nu se mai întoarcă în sat şi să rămână alături de el. Cei doi au trăit împreună până în iunie 1953, în acest timp născându-se o fetiţă, Ioana, şi se aştepta un al doilea copil. Au locuit mai mult timp într-un bordei săpat în Măgura Telciului, un loc situat în zona comunei Telciu din nordul judeţului Bistriţa-Năsăud. Pe baza unor informaţii obţinute de la un localnic, în iunie 1953 trupele de securitate i-au împresurat pe cei doi în timp ce se aflau în acel bordei.
Ioana Vlad a fost prinsă, însă Gheorghe Paşca a reuşit să scape. Ioana a trecut prin interogatoriile Securităţii şi a fost închisă la penitenciarul din Satu Mare unde, la 23 august 1953, a născut al doilea copil, pe Gheorghe, care a decedat în 2016. După patru luni de detenţie, aceasta a fost eliberată şi s-a reîntors acasă, fiind ţinută permanent sub observaţie.
În anii ce au urmat, Gheorghe Paşca
şi-a vizitat pe ascuns în mai multe rânduri familia. Securitatea supraveghea cu maximă atenţie zona în care activa partizanul, controlând şi interogând orice persoană suspectată că ar fi în legătură cu el, uneori recurgând chiar şi la tortură pentru a forţa oamenii să vorbească și să trădeze.

La începutul anului 1955, Gheorghe Paşca s-a stabilit într-un adăpost amenajat într-o pădure din apropierea satului Bichigiu, comuna Telciu, localitate situată în partea sudică a Munţilor Ţibleş, la 23 de km spre nord-vest faţă de oraşul Năsăud. Lui Paşca i se alăturase în primăvara acelui an un tânăr din Bichigiu, Gavrilă Rus, născut la 24 mai 1934, ce dezertase din armată în timpul efectuării stagiului militar, fiind încorporat la o unitate de muncă. Acesta era fiul lui Mihăilă Rus, un cunoscut gospodar din localitate ce era considerat de autorităţi drept chiabur. Mihăilă Rus a fost persoana care i-a sprijinit constant pe cei doi fugari, aprovizionându-i permanent cu alimente şi cu cele necesare traiului în pădure.
Pentru acest lucru el a fost ares­tat şi torturat la Securitatea din Năsăud, fiind forțat să mărturisească locul unde aceștia se aflau ascunşi.
Pe baza informațiilor astfel obținute, Securitatea a organizat în zona satului Bichigiu o amplă acţiune pentru prinderea şi lichidarea fugarilor, care se adăposteau într-un bordei amenajat pe Valea Arșiței, într-un loc greu accesibil, situat la circa 6,5 km spre nord-vest față de sat. În ziua de 5 februarie 1956, mai multe cadre operative însoţite de trupe de la Batalionul de securitate nr. 7 din Floreşti-Cluj au fost deplasate şi desfăşurate pentru blocarea şi cer­cetarea zonei.
Documentele consemnează participarea a 34 de ofițeri și subofițeri precum și a circa 30 de soldați. Acţiunea s-a desfă­şurat cu rapiditate şi partizanii au fost luaţi prin surprindere. În urma con­frun­tării armate, Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus au fost ucişi prin împuşcare.

Cadavrele celor două victime au fost transportate în aceeaşi zi la sediul Securităţii din Năsăud, iar în ziua următoare au fost autopsiate de către un medic legist adus de la Cluj. Trupurile au fost apoi expuse pentru scurt timp într-o toaletă publică din oraș, pentru a putea fi văzute de localnici și unde au fost aduse în mod organizat grupuri de elevi din satele zonei, acest lucru fiind făcut pentru inducerea intenționată a fricii în rândurile populației și mai ales a tinerilor. În cele din urmă cadavrele au fost înhumate într-o groapă comună, săpată undeva în Cimitirul central al orașului, pe o pantă de deal. Conform mărturiilor, trupurile au fost învelite fiecare într-o pătură și introduse îm­preună într-o ladă de lemn.

Prima acțiune de căutare a mormântului a avut loc în zilele de 28-29 aprilie 2014, însă săpăturile efectuate nu au reușit să identifice urmele gropii comune. Locul a fost indicat de către fiul lui Gheorghe Pașca, care aflase despre presupusul amplasament de la niște localnici, decedați între timp, locul fiind marcat abia în 1991 cu o cruce metalică. La sesizarea IICCMER, Parchetul Militar a deschis atunci un dosar de cercetare penală pentru infrac­țiunea de omor calificat. După efec­tuarea unor investigații de arhivă și audieri de martori, în octombrie 2015
s-a dispus prin ordonanță clasarea cauzei pentru că, între timp, a intervenit prescripția răspunderii penale.

În 2014-2016, IICCMER a continuat să efectueze cercetări de teren în zona Năsăudului, căutându-se identificarea unor persoane mai în vârstă ce puteau să ofere orice fel de informație care să conducă la localizarea mormântului comun. Astfel, a fost găsită o persoană ce lucrase în 1956 ca femeie de serviciu la Securitatea din Năsăud, care, cu mare teamă și acum, a oferit niște informații suplimentare despre modul cum au fost înhumate cadavrele și despre locul aproximativ unde au fost îngropate. Acest lucru a permis inițierea și realizarea în 2 mai 2017 a unui sondaj arheologic de verificare în imediata apropiere a locului unde s-au efectuat cercetările din 2014. Din păcate, nici de această dată nu s-au descoperit elemente care să presupună sau să indice prezența mormântului comun pe locul verificat.
În eventualitatea depistării mormântului, IICCMER ar fi solicitat imediat Parchetului Militar redes­chi­derea cazului. Există însă posibilitatea reală ca mormântul căutat să fi fost afec­tat, parțial sau chiar în întregime, de înhu­mările ce s-au practicat în perimetrul vizat în ultimele șase decenii.

Cercetările arheologice din ambele campanii de căutare au fost efectuate de echipa specializată de arheologi ai
IICCMER, alcătuită din Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă şi Horaţiu Groza. Inter­venția recentă a fost sprijinită de Protopopiatul Ortodox Năsăud (preot protopop Ioan Dâmbu), Parohia ortodoxă din Nepos, comuna Feldru (preot Vasile Rus) și Colegiul Econo­mic din Năsăud (profesor Dorel Bidică, directorul școlii, și profesor de istorie Ştefan Bachiş).