O lume fascinantă într-o carte pe măsură

De curând, la Editura Gutenberg, a apărut cartea Lemnul în cultura populară din zonele etnografice ale judeţului Maramureş, semnată de Janeta Ciocan şi dr. Mirela Coman. Lucrarea celor două cercetătoare prezintă fascinanta lume tradiţională a satului din zonele etnografice ale judeţului Maramureş.

 

 

Volumul Lemnul în cultura populară din zonele etnografice ale judeţului Maramureş este format din şapte capitole. Primul capitol tratează rolul pădurilor de-a lungul timpului în istoria maramureşenilor, credinţele şi comportamentul celor care erau implicaţi direct în tăierea copacilor şi aducerea acestora în curţile gospodarilor în vederea prelucrării şi principalele specii arboricole folosite de maramureşeni (bradul, molidul, stejarul, fagul, ulmul, teiul, mesteacănul şi frasinul).

 

Urmează un capitol referitor la arhitectura tradiţională, materialele şi tehnicile folosite pentru ridicarea diferitelor tipuri de construcţii, prezentate pentru fiecare zonă şi cu sublinierea asemănărilor şi diferenţelor existente. Autoarele remarcă adaptarea arhitecturii la condiţiile de mediu, situaţia economico-socială şi credinţele celor care au realizat-o.

 

Cel de-al treilea capitol este dedicat bisericilor de lemn, celor care au simbolizat de-a lungul timpului centrul întregii vieţi spirituale a comunităţii rurale. Se vorbeşte în acest capitol despre regulile care trebuiau respectate la ridicarea edificiilor de cult, planimetria construcţiilor, elementele constructive impuse de cerinţele cultului şi cele care individualizează bisericile de lemn. De asemenea, acest capitol prezintă troiţele şi crucile din lemn, credinţele legate de acestea şi atenţia pe care meşterii populari le-au acordat-o, rezultând veritabile opere de artă.

 

În cel de-al patrulea capitol sunt prezentate gospodăriile ţărăneşti din cele patru zone etnografice cercetate (Ţara Lăpuşului, Ţara Chioarului, Ţara Maramureşului şi Codru), averea familiei, compusă din anexele gospodăreşti (şura, cămara, coteţul, coleşna, oborocul, coşarul-pătulul şi fântâna), livada, grădina, terenurile agricole, fâneaţa şi pădurea.

 

În capitolul al cincilea sunt descrise construcţiile cunoscute generic drept instalaţii tehnice populare: mori de mână sau de apă, mori pentru seminţele de cereale, pive, vâltori, prese de ulei şi prese pentru struguri.

 

Cel de-al şaselea capitol este rezervat obiectelor din lemn cu ajutorul cărora ţăranul lucra pământul, creştea animalele sau efectua diferite munci importante, într-un cuvânt uneltele de gospodărie (plugul de lemn, grapa, secera, coasa, furca, grebla, îmblăciul, vântureşca, ciurul, şaua, scaunul de desfăcat porumb, recipientele pentru depozitarea seminţelor, ciubărul, doniţa, putineiul, băbânţa, lingura, cântarul, căucul, bâta ciobănească, meliţa, furca pentru tors, fusul, maşina de tors, vârtelniţa şi războiul de ţesut).

 

Ultimul capitol, cel de-al şaptelea, prezintă interiorul locuinţei ţărăneşti, care a reprezentat un întreg univers al obiectelor realizate din lemn. Este vorba despre piese de mobilier (mese, scaune, podişoare, cuiere), prezentate în aşa fel încât este subliniat nu doar rolul funcţional al acestora, ci şi cel pronunţat estetic.

 

 

O ingeniozitate arhaică

 

„Nebăgată în seamă de multe ori, ingeniozitatea minţii arhaice, care a stat la «obârşia lucrurilor», rămâne şi astăzi un scop al cercetării ştiinţifice aplicate. Ceea ce putem «citi» printre rândurile volumului de faţă este acea îngrijorare care adesea umbreşte speranţele specialiştilor, a celor ce «văd» ceea ce alţii nu văd. Este vorba despre capacitatea de creativitate, de disponibilitatea adaptării la mediu şi, mai cu seamă, despre cooperarea organică cu ceea ce ne înconjoară. Vorbim despre uimitoarele cunoştinţe ale ţăranului român care nu a călcat pragurile «şcolilor înalte», dar care ştia de ce trebuie să se ferească, care sunt măsurile potrivite, chiar dacă niciodată nu a auzit dictonul «omul este măsura tuturor lucrurilor»”.

 

Simona Muntean, Muzeul Etnografic al Transilvaniei