O jumătate de secol de eroism la înălţime

Se spune că munţii au o mo­rală a lor, iar cei care iubesc munţii îşi însuşesc această morală, devin discreţi asemeni munţilor care te îmbie mai degrabă la tăcere, tânjesc spre rea­lism chiar dacă adevărul poate fi colţuros ca o rocă şi continuă să urce, indiferent cât de greu ar fi „traseul” pentru că ştiu că priveliştea ce se va deschide sus va merita tot efortul. Pentru unii, munţii sunt un accident geologic, pentru alţii o minune, iar pentru o categorie de oameni speciali, e iubire. Iar iubirea nu are nevoie de argumente.

Pentru salvatorii montani, muntele e deopotrivă minune, prin frumuseţea lui, şi blestem, prin accidentele pe care le provoacă uneori, mai ales celor care îl tratează cu superficialitate, dar mai ales e iubire. Cei mai mulţi dintre ei iubesc muntele din copilărie şi tot de atunci au căutat
să-i stea în preajmă.
Astăzi, Asociaţia Salvatorilor Montani Baia Mare are 23 de salvatori activi, cu 23 de poveşti incredibile care în esenţă demonstrează acelaşi lucru: sacrificiul şi efortul pus în slujba semenilor. Toţi cei 23 de salvatori sunt voluntari. Sunt medici, ingineri, lăcătuşi, electricieni, pensionari etc. Oameni care îşi rup din timpul lor şi al familiei, absolut dezinteresat, pentru a-şi ajuta semenii. Deşi nici riscurile, nici efortul nu sunt deloc mici. Însă satisfacţia şi mulţumirea de a salva o viaţă merită întreg „urcuşul”.
Povestea „eroilor la înălţime” a început în urmă cu aproape o jumătate de secol. În 1969, datorită influenţei unui grup de montaniarzi înflăcăraţi, între care Aristide Stavros, Nicolae Jitaru, Mihai Sârbu, dr. Ioan Giurculescu, Alexandru Floricioiu, dr. Ludovic Györffy, Toma Boerescu, dr. Nicolae Ivan, se reuşeşte legiferarea salvamontului în România, prin apariţia Hotărârii Consiliului de Miniştri cu nr. 140/1969, prin care se pun bazele organizării legale a primelor formaţii salvamont din România. Răspunzător pentru activitatea salvamont, la vremea respectivă, a fost Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport prin Federaţia Română de Turism-Alpinism, la nivelul căreia se creează o Comisie Centrală Salva­mont, în sarcina căreia revine aproape toată organizarea activităţii de profil. În Maramureş, istoria salvamontului înce­pe în acelaşi an.

Prima echipă Salvamont a fost cons­tituită în Baia Mare, în anul 1969, sub conducerea dlui. dr. Ludovic Gyorffy. În 1996, s-a înfiinţat Asociaţia Salva­torilor Montani Baia Mare, care acţionează ca un ONG, primind finan­ţare de la Consiliul Judeţean Maramu­reş pentru activitatea prestată. Însă toţi salvatorii montani sunt voluntari.
Mihai Mulea este unul dintre cei 23 de salvatori. Practică această profesie de suflet de aproape două decenii, a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Salvato­rilor Montani Baia Mare, iar în prezent e membru al acesteia. Ca şi ceilalţi colegi, are o viaţă plină şi activă: este medic veterinar, are familie şi, cu toate acestea, de 20 de ani lucrează şi ca salvator montan voluntar, făcând patrulare preventivă şi răspunzând prompt la alarmare: „Eu am cochetat cu salvamontul de când avem 14-15 ani şi tot ce ţin minte de-adevărat se învârte în jurul acestui lucru. Am mers la câteva tabere pentru copii organizate de Salvatorii montani şi acolo ne povesteau, ne puneam diapozitive, ne prezentau akia, sania de zăpadă şi ne puneau să schiem cu ea, făceau practic un antrenament vizavi de cum se folosesc lucrurile respective şi inevitabil ne-au plăcut şi după ce am ajuns mai măricei am mers la Salvamont ca şi candidaţi. Am făcut candidatură lungă şi am devenit salvatori montani”.
Deşi e o muncă de voluntariat, pre­gătirea pentru a deveni salvator montan e foarte riguroasă şi serioasă. La fel şi condiţiile pe care trebuie să le înde­plinească un salvator: „Procedura ca să devii salvator montan este lungă şi destul de laborioasă, trebuie să faci can­didatură sau aspirantură, să însumezi 180 de ore de activitate împreună cu salvatorii, după care eşti propus să mergi la şcolile naţionale de salvamont. Se fac 4 şcoli, două vara – una pentru începători şi una pentru avansaţi, şi 2 iarna, tot aşa, una pentru începători şi una pentru avansaţi. Trebuie să ab­solvi şcolile respective şi apoi să dai un examen de atestare, care se dă din 3 în 3 ani, indiferent de câţi ani eşti salvamontist. Eu anul viitor voi face 20 de ani de când sunt salvator montan şi din trei în trei ani am dat examen de atestare. Anul viitor trebuie să-l dau din nou. Trebuie să fii ok de fiecare dată. Ca să fii salvamontist trebuie să ştii să te orientezi în teren, să ai o condiţie fizică bună, să dai examen medical, să ştii să acorzi primul ajutor, să te caţeri pe stâncă, să schiezi, să ştii să foloseşti coarda, mai nou şi elicopterul etc. Sunt în ţară şi câteva echipe care fac şi salva-speo, salvare din peşteri şi salvare subacvatică”, povesteşte Mihai Mulea.
Şi în prezent, salvatorii montani băimă­reni pregătesc trei candidaţi, dar numărul salvatorilor e foarte mic în raport cu zona care trebuie acoperită şi cu dezvoltarea turismului şi sporturilor de iarnă. Practic, Asociaţia Salvatorilor Montani Baia Mare deserveşte toată partea de sud a judeţului: domeniul schiabil Şuior, Izvoare, Munţii Igniş- Gutâi, Creasta Cocoşului, Munţii Ţibleş, Munţii Lăpuşului şi culmea Brezei. Domeniul schiabil Cavnic are salvamont propriu şi dincolo de Deal zona Borşa-Vişeu e deservită de Salva­mont Vişeu şi Savamont Borşa: „Cu aceşti oameni trebuie să ne des­curcăm acum, ori la Şuior, de exemplu, se schiază în fiecare zi de la 10 dimineaţa la 9 seara şi trebuie asigurată patrularea preventivă, în timpul săptămânii numai acolo suntem patru salvatori, iar în week-end, şase. Toată lumea e voluntar, toţi au serviciu: medici, ingineri, lăcătuşi, electricieni, sunt din toate domeniile. De exemplu, eu, azi, intru la patrulare la Şuior de la ora 17 la ora 21. Facem 700 şi ceva de patrulări într-o iarnă câţiva oameni care toţi au şi serviciu. Dacă e alarmare toţi reuşim să plecăm. În maxim 20-30 de minute suntem în maşini”.
Statistic, într-un an, salvatorii montani băimăreni au 80-100 de intervenţii. Pe pârtiile de schi, principalele accidente sunt fracturi şi luxaţii, dar au fost şi două decese pe pârtie, un tânăr care s-a lovit de un copac şi o persoană mai în vârstă care a suferit un infarct. „Au fost de toate: am avut fracturi de coloană, am avut morţi în avalanşă, rătăciţi, căzuţi de pe stâncă, morţi în accidente cu jeep-ul, cu TAF-ul etc.” Dotările pe care le impune o astfel de activitate sunt foarte scumpe, de exemplu: o singură targă poate ajunge la 10.000 de lei. Apoi, echipamentul se uzează foarte repede, corzile, de exemplu, trebuie schimbate în maxim 5 ani chiar dacă nu au fost folosite. Salvatorii montani spun că au echipament şi dotări optime, dar că mereu este loc de mai bine, mai ales în acest domeniu în care miza e salvarea de vieţi omeneşti.

De-a lungul vremii, salvatorii montani băimăreni au fost martori ai multor tragedii. Mihai Mulea spune că unul dintre cele mai tragice a fost cel din 24 februarie 2004, când Adrian Paraschiv, Daniel Dobrican şi Doina Fânăţan au fost îngropaţi de o avalanşă: „Am fost personal acolo, a fost unul dintre cele mai tragice accidente care s-au întâmplat în zona noastră, au mai fost accidente mortale, dar niciunul din care să fie trei victime deodată. A fost o zi care era total contraindicată să ieşi în abrupt, era zăpadă multă, a venit avalanşa care i-a luat şi i-a îngropat pe toţi trei. A fost în 24 februarie 2004, s-a dat alarma seara, o echipă a plecat în recunoaştere să vadă ce s-a întâmplat, au descoperit urmele avalanşei, şi a doua zi dimineaţă ne-am dus la căutări. A fost o avalanşă şi a doua zi. Avem un observator care stătea mai sus, ne-a anunţat şi am reuşit să scăpăm, ne-a îngropat o parte din echipament, dar noi am scăpat. Am găsit două victime a doua zi şi a treia zi încă una”. Apropos de avalanşe, Mihai Mulea spune că în această perioadă este recomandat să se evite golurile alpine cu pantă mai mare de 25 de grade: „Există reguli, timpul de supravieţuire în avalanşă e 15 minute, ca să valorifici la maxim acele minute trebuie să nu fii singur, zonele expuse trebuie traversate pe rând şi să ai un dispozitiv care emite semnale, celălalt îşi pune dispozitivul pe search şi te găseşte în câteva minute. Chitul de avalanşă e format şi din sondă şi lopată. Noi am găsit 5 victime în 14 minute în cadrul unui exerciţiu”.

Un alt caz tulburător a avut loc în toamna anului trecut:  în timpul furtunii de­vastatoare, mai mulţi turişti au rămas blocaţi în telescaunul de la Şuior. Printre ei şi un bebeluş de trei luni: „Eu nu am participat direct la această acţiune, dar m-a impresionat profund. Practic, oamenii au stat în vijelia aceea şi în ploaie, în scaune. Era şi un copilaş de trei luni care a făcut hipotermie. Când s-a dat alarma să mergem să-i salvăm doar colegii care erau pe Orange au putut fi anunţaţi pentru că Vodafone căzuse. Şi eu şi ceilalţi colegi nu am putut primi sms de alarmă. Colegii mei au reuşit să-l dea jos pe copilaş, el avea 34 de grade şi risca să moară în braţele mamei la 7 metri de pământ”.
În prezent, salvatorii montani sunt integraţi în dispeceratul unic, astfel că timpul de intervenţie a fost mult redus. „Acum suntem şi noi integraţi în dispeceratul 112 şi când cei de la dispece­ratul unic îşi dau seama că e un caz de competenţa noastră ne alertează pe noi primii. Noi în 20-30 de minute suntem în maşină şi plecăm. Dar timpul de intervenţie depinde de zonă. Noi nu avem girofar, ne supunem tuturor re­gulilor de circulaţie. Dacă e nevoie putem beneficia de elicopter, care vine de la Târgu Mureş, au făcut o bază la Jibou, dar care nu funcţionează încă. E păcat că nu s-a făcut o astfel de bază în Baia Mare”.
Salvatorii montani sunt o echipă foarte unită: „De mici am mers la munte, nouă ne place extraordinar de mult să ajutăm şi având în vedere că cei pe care îi ajutăm sunt în situaţii dificile, e o satisfacţie şi mai mare. E un spirit de camaraderie între noi, inclusiv cu salvatorii din ţară, pentru că ne întâlnim la concursuri, con­ferinţe, ne cunoaştem şi ne ajutăm”.
În aceşti ani, nu doar activitatea salva­montiştilor s-a schimbat, ci şi pădurea. Mihai Mulea spune că: „Pădurea e în continuă schimbare. Se taie mult, in­clusiv marcajul turistic, plus că se schimbă peisajul, probabil se taie şi raţional, dar şi iraţional. Noi acţionăm în zona noastră şi ştim fiecare bolovan”. Dacă vorbim de schimbări, Mihai Mulea spune că cea mai im­portantă ar fi înfiinţarea unui Serviciu Judeţean Salvamont cu membri angajaţi. Maramureşul este printre puţinele judeţe care nu au un astfel de serviciu. 
Pe lângă activitatea lor de zi cu zi, salvatorii montani susţin anual şi un concurs de schi, intitulat sugestiv „Cupa veteranilor”, la care participă schiori de peste 35 de ani. Anul acesta, cea mai în vârstă participantă a avut 75 de ani, iar la bărbaţi cel mai vârstnic schior a avut 80 de ani. Dar anii trecuţi au fost şi concurenţi de 90 de ani. Semn că acest sport şi iubirea de munte nu au limită de vârstă.
Salvatorii se accidentează şi ei uneori, dar din fericire, în zona noastră, nu au fost decese în rândul lor. În alte zone din ţară, însă, da. Cu toate acestea, ei nu se plâng şi nu se laudă. Sunt discreţi şi demni asemeni munţilor pe care îi iubesc, şi se gândesc mereu la ceilalţi: „Le recomand oamenilor să cunoască traseul, să nu-şi depăşească limitele, să fie echipaţi bine şi să se bucure de munte”.
 

„De mici am mers la munte, nouă ne place extraordinar de mult să ajutăm şi având în vedere că cei pe care îi ajutăm sunt în situaţii dificile, e o satisfacţie şi mai mare. E un spirit de camaraderie între noi, inclusiv cu salvatorii din ţară, pentru că ne întâlnim la concursuri, con­ferinţe, ne cunoaştem şi ne ajutăm”.
Mihai Mulea