O istorie sinistră: 73 de ani de la înființarea Securității

Securitatea, sinistrul aparat de represiune comunistă a fost, oficial, înființată prin decretul nr. 221 din 28 august 1948 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a RPR. Inițial, a purtat numele de Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP). Securitatea a început să acționeze după lovitura de stat din 23 august 1944, când Ministerul Afacerilor Interne a fost infiltrat masiv de comuniști. Securitatea a fost creată de SMERȘ, o divizie a NKVD, având ca misiune înlocuirea serviciilor secrete din țările ocupate de URSS cu structuri de tip sovietic. Unitatea SMERȘ din România, numită Brigada Mobilă, a fost condusă, până în 1948, de colonelul NKVD Boris Grünberg, care folosea, în România, numele Alexandru Nicolski.

Primul director al Secu­rității a fost gen-lt. Gheorghe Pintilie, poreclit Pantiușa (nume real: Panteleimon Bodnarenko). Șeful Securității avea rang de ministru în cadrul Consiliului de Miniștri, fiind secondat de doi directori adjuncți cu rangul de secretari de stat, gen-mr. Alexandru Nicolski și gen-mr. Vladimir Mazuru (nume real: Vladimir Mazurov). Toți cei trei erau ofițeri sovietici ai MGB, succesoarea NKVD.
DGSP a înlocuit Direcția Generală a Poliției de Siguranță. Conform Decretului 221, Securitatea avea rolul de „a apăra cuceririle democratice și de a asigura securitatea Republicii Populare Române împotriva uneltirilor duș­­manilor interni și externiˮ. De asemenea, organele de securitate erau „singurele abilitate a instrumenta infracțiunile ce primejduiesc regimul democratic și securitatea poporuluiˮ. Prin Decretul nr. 50 din 30 martie 1951, DGSP și-a schimbat numele în Direcția Generală a Securității Statului, iar prin Decretul 264 din aprilie 1951, SSI (Serviciul Special de Informații) a intrat în compunerea DGSS.

Potrivit Decretului nr. 324 din 20 septembrie 1951, DGSS s-a separat de Ministerul de Interne și a fost încorporat în Ministerul Securității Statului (MSS). Această reorganizare a fost de scurtă durată. MSS a reintrat sub comanda MAI, la 7 septembrie 1955. Câteva luni mai târziu, la 11 iunie 1956, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1361, Ministerul de Interne a fost reorganizat și împărțit în două departamente: Departamentul Secu­rității și Departamentul Internelor. Cel din urmă răspundea de Miliție și închisori, în timp ce primul a moștenit structura DGSS.
Securitatea nu a avut, până în 1956, atribuții în ceea ce privește deținuții politici din închisori și lagăre de muncă, cu excepția supravegherii contrainformative a ofițerilor, subofițerilor și trupelor care îndeplineau serviciul acolo. Asta nu însemna că Securitatea nu e vinovată de crimele regimului comunist. Ofițerii de securitate nu au intervenit pentru a opri abuzurile. În cele câteva cazuri când au sesizat asemenea fapte, fie nu s-a luat nicio măsură, fie au fost concediați. În multe alte cazuri, securiștii s-au implicat în crime și torturi. Securitatea a fost principala sursă de informații care au dus la închiderea „duș­manilor poporuluiˮ în pușcării și lagăre.

După moartea lui Stalin, în martie 1953, a urmat o perioadă de relativă liberalizare în interiorul lagărului comunist. Totuși, Gheorghe Gheorghiu-Dej, un stalinist convins, a inițiat o campanie de epurări după model stalinist, în urma căreia și-a eliminat potențialii dușmani din interiorul partidului. Securitatea, sub comanda lui Alexandru Drăghici, a avut un rol important de jucat în această campanie.
În anul 1958, personalul Trupelor de Securitate era stabilit la 5.633 ofițeri, 4.108 sergenți reangajați, 1.416 angajați civil și 46.028 militari în termen, adică 57.185 persoane.

Nici Securitatea nu a scăpat de epurări, în perioada 1960-1965, fiind înlăturați mulți ofițeri impuși de la Moscova, care ar fi putut să amenințe autoritatea lui Dej. Securitatea a făcut parte din Garda președintelui Ceaușescu până în 1989, când acesta a fost împușcat. Departamentul Securității Statului a fost desființat oficial în 30 decembrie 1989. Personalul a fost redistribuit în șase agenții de informații și/sau contrainformații. Personalul cu trecut comunist a fost redus considerabil, cei care nu s-au conformat principiilor democratice fiind concediați sau ieșind la pensie anticipat. Aceste concedieri au produs mai multe necazuri decât au rezolvat, cei concediați ajungând să lucreze în mediul privat, scăpând astfel de sub controlul democratic al activităților de informații.

După moartea lui Dej, venirea lui Nicolae Ceaușescu în fruntea PCR a marcat o nouă reorganizare a Securității. Astfel, din 22 iulie 1967, în urma Decretului nr. 710, a fost înființat Departamentul Securității Statului (DSS), condus de Consiliul Securității Statului (CSS), având în frunte un președinte cu rang de ministru. La 4 aprilie 1968, Consiliul Secu­rității Statului devine organ independent de Ministerul de Interne, pentru ca, la 9 aprilie 1972, să reintre în cadrul Ministerului de Interne. Departamentul Securității Statului a fost reorganizat având șase direcții principale (informații interne, contra­informații economice, contraspionaj, contrain­formații militare, securitate și gardă și cercetări penale). Aceasta a fost forma sub care a funcționat Securitatea până la căderea regimului comunist, în decembrie 1989. Ultimul șef al Securității a fost Iulian Vlad. În 30 decembrie 1989, Consiliul Frontului Salvării Naționale a hotărât des­ființarea Departamentului Securității Statului.

Metode de anchetă

Excedând normele legale și constituționale, unele cadre ale fostei Securități s-au remarcat prin exces de zel și prin brutalitatea metodelor de anchetă. Deși izolate, sunt documentate momente în cadrul anchetelor în care a fost utilizată tortura, atât ca instrument de dominație, cât și pentru atingerea unor scopuri imediate, prin obținerea de informații considerate utile de către anchetatori.

Analiștii fenomenului totalitar disting două categorii de tortură:
• tortura fizică consta în diverse tipuri de agresiuni fizice asupra celui anchetat, la care imaginația torționarilor nu avea limite
• tortura psihică
- „ancheta în turăˮ: cel arestat era bombardat cu întrebări un lung interval de timp, chiar și câteva zile, fiind privat de hrană sau somn;
- intimidarea anchetatului: ame­nințarea cu represalii asupra membrilor familiei sau simularea execuției.

Închisorile politice

Una din metodele de represiune ale sistemului totalitar comunist o constituia pedeapsa cu închisoarea. Cea mai mare parte a persoanelor au fost arestate în perioada 1949 - 1964, după unii autori fiind de peste jumătate de milion, cifră la care trebuie adăugată cea a așa-zișilor chiaburi arestați, șvabii deportați în Bărăgan și existența detașamentelor militarizate, prin care erau trimiși la muncă forțată tinerii cu origine nesănătoasă.

Direcţia Generală a Securităţii Poporului a fost înfiinţată
ca urmare a Decretului nr. 221 din 30 august 1948
D.G.S.P. avea următoarea organizare:

Aparatul central:
- Direcţia I informaţii interne
- Direcţia a II-a contrasabotaj
- Direcţia a III-a contrainformaţii penitenciare şi miliţie
- Direcţia a IV-a contrainformaţii militare
- Direcţia a V-a cercetări penale
- Direcţia a VI-a paza guvernului
- Direcţia a VII-a tehnică
- Direcţia a VIII-a cadre
- Direcţia a IX-a politică
- Direcţia a X-a administrativă şi contabilitate
- Serviciul cifru
- Secretariat

Activitatea de informaţii externe şi de contraspionaj era coordonată de către Serviciul special de informaţii prin Direcţiile I şi a IV-a (serviciu care continua să fie subordonat Președinției Consiliului de Miniştri).

Unităţi teritoriale:
- Direcţia securităţii Capitalei
- Direcţia regională BRAŞOV
- Direcţia regională CLUJ
- Direcţia regională CONSTANŢA
- Direcţia regională CRAIOVA
- Direcţia regională GALAŢI
- Direcţia regională IAŞI
- Direcţia regională ORADEA MARE
- Direcţia regională PITEŞTI
- Direcţia regională PLOIEŞTI
- Direcţia regională SIBIU
- Direcţia regională SUCEAVA
- Direcţia regională TIMIŞOARA



Surse: wikipedia, cnsas