O expoziţie dedicată bucuriei redescoperirii culorii

Marţi, 5 august a.c., la Galeriile UAP din Baia Mare a avut loc vernisajul expoziţiei personale de pictură Maria Mariş Dărăban. Cele douăzeci de tablouri expuse pe simeze reprezintă naturi statice cu flori şi peisaje din Franţa, Spania şi România. Expoziţia este deschisă până în data de 23 august 2014.

Aşa cum a şi afirmat, în această expoziţie, rod al căutărilor artistice şi a muncii din faţa şevaletului din prima jumătate a acestui an, Maria Mariş Dărăban a căutat mai puţin descriptivul şi a fost preocupată mai mult de căutări cromatice, de redescoperirea bucuriei culorii. Poate acesta este şi motivul pentru care, în niciunul dintre tablourile expuse, nu se regăseşte elementul antropomorf.

Preocupată de legătura profundă dintre lumină şi culoare, Maria a reuşit, din nou, să transmită multă sensibilitate şi mult sentiment.

„Maria nu vrea să construiască, ea vrea să deconstruiască realitatea. În ce sens? Nu în sens postmodernist. Pentru ca să poată construi sentimentul din culoare trebuia să distrugă ceva, deoarece, oricând construieşti ceva, trebuie să şi distrugi în acelaşi timp”, a afirmat Ioan Marchiş, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Maramureş, în deschiderea expoziţiei.

Cu mult timp în urmă, Gautier spunea că arta nu este altceva decât ceea ce omul a adăugat naturii şi că, pe fondul real al naturii, omul nu face decât să cânte, ca într-un cor aerian, melodiile culorii. Cred că o descriere mai bună şi mai apropiată de realitate a recentei expoziţii a Mariei Mariş Dărăban este greu de realizat.      

Tablourile Mariei emană o exaltare extremă a culorii, pe care o bănuiesc că vine mai degrabă dintr-o sensibilitate extraordinară a artistei decât dintr-un act artistic voluntar. 

Culoarea este trăsătura dominantă a expoziţiei, preţul luminozităţii culorilor fiind plătit printr-o renunţare, conştientă şi asumată, la detalii şi la precizia savantă a liniei desenului. E o abandonare a pitorescului în faţa dorinţei de a realiza o sinteză. Asemeni nabiştilor, care considerau că poezia, pictura şi muzica se deosebesc prea puţin una de alta, Maria a căutat culoarea care trebuie să exprime sentimente şi nu neapărat realităţi naturale, culoarea care trebuie să aibă caracter de mesaj, culoarea care să-i transmită privitorului sentimentele sugerate de artistă. 

Născută la 19 decembrie 1956, în localitatea Apa, judeţul Satu Mare, Maria Mariş Dărăban a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, în anul 1979. Maria este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România din anul 1992. De asemenea, este membră a Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici IAA-AIAP, iar din anul 1994 este membră a asociaţiei culturale franceze „Terre des Arts”.

Maria Mariş Dărăban a avut peste patruzeci de expoziţii personale în România, Ungaria, Germania, Franţa, Canada şi Statele Unite ale Americii. Multe dintre lucrările realizate de ea se află în colecţii publice sau private din întreaga lume: România, Italia, Germania, Olanda, Belgia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Israel, Canada şi Rusia.

„Ideea din care s-a născut această expoziţie este aceea a ieşirii din umbră. Ca să explic această ieşire din umbră, am lungit umbra în lumină. Am căutat fântâna primordială a universului. Îmi vin în minte câteva versuri pe care le-am scris cândva: Fântâna mea, cât eşti de departe,/ iubeşte-mă, fântâna mea de dor!/ Eu voi umbla prin mările deşarte/ Cu sufletul nevindecat şi gol...

M-a interesat suprapunerea luminii în planuri, pe suporturi de dans, să nască linii, muzică ancestrală chiar, în posibila mea întoarcere în acel punct al universului, în care să pot prinde lumina cosmică, intergalactică, într-o formă. A sparge tăcerea unei pânze cu o simplă tuşă înseamnă să o provoci să existe, ca un demiurg care sparge tăcerea dimineţii într-o

posibilă zi.

Pânza mă provoacă întotdeauna. Intru în ea ca prin dans, mă acaparează, mă cuprinde pe coordonate de nimeni înţelese. Uneori nici eu nu le înţeleg. Eu doar dansez... Îmi pregătesc ţinuta interioară prin dans, prin poezie şi prin muzică. Poezia este o parte a metaforei luminii rostite în cuvânt cald. Ridic ochii dintre cetăţile, dintre oraşele acestei lumi spre univers şi aş vrea să cuprind pictura acestui spaţiu cosmic care se aşează peste umerii mei, peste creierul meu, peste fiinţa mea. Uneori aş dori să cuprindă chipul uman, gesturile, mâinile, într-o posibilă cunoaştere a celui de dincolo de noi, a sentimentului care învăluie ochii, ca şi soarele câmpul de floarea-soarelui, arat, semănat şi înflorit.

Aş putea spune că eu mai caut încă. Expoziţia aceasta este o barieră pe care mi-am impus-o, cu dată fixă, în care să mă văd, să mă cuprind şi, prin privirile celor care se uită la lucrările mele, să-mi găsesc borna kilometrică a demersurilor mele artistice. Mi-am expus bucăţelele de suflet la Galerie cu dragoste, cu multă dragoste, ca o jertfă pe un altar de sacrificiu, sperând ca această dăruire să nu fie zadarnică.”

 

Maria Mariş Dărăban