• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 18 Martie , 2024

O DELEGAȚIE DIN PROVINCIA SHANDONG (REPUBLICA POPULARĂ CHINEZĂ), PRIMITĂ LA CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ

Județul Maramureș a primit vizita unei delegații din Republica Populară Chineză, provincia Shandong, cu care au fost demarate inițial, în mediu online, discuții bilaterale de cooperare și înfrățire.

 

Delegația chineză a fost primită de vicepreședintele Consiliului Județean, Radu Trufan, și administratorul public al județului, Gabriel Ștețco, în sala „Bogdan Vodă” din cadrul Palatului Administrativ, unde le-au fost prezentate principalele oportunități de investiții și dezvoltare pe care le pot accesa în județul Maramureș. Vicepreședintele Radu Trufan a reliefat în cadrul discuției cu șeful delegației chineze, domnul LIN Haibin, directorul general adjunct al Departamentului de Relații Externe a Guvernului Provinciei Shandong, și a domnului ZHOU Jialun, directorul diviziei pentru Afaceri Europene, importanța și interesul pe care județul Maramureș le acordă relațiilor cu partenerii din China în domeniul economic și cel al investițiilor. Totodată, printre punctele comune identificate în cadrul discuțiilor bilaterale s-au numărat bogăția patrimoniului cultural și încurajarea turismului.

 

Administratorul public al județului, Gabriel Ștețco, a prezentat proiectul „Dezvoltarea Consorțiului Regional Integrat pentru Învățământ Dual și Construirea și Dotarea Campusului Profesional Integrat Maramureș”, subliniind rolul și importanța educației pentru a avea forță de muncă bine instruită și calificată, în beneficiul agenților economici din județ. Totodată, Radu Zoicaș, directorul societății Parcuri Industriale Maramureș S.A., a prezentat delegației din Shandong principalele oportunități de investiții din cele 4 parcuri industriale de specializare inteligentă ce urmează a fi edificate în județul Maramureș, precum și subvențiile și finanțările ce pot fi accesate de firmele interesate să investească.

 

La întâlnire a fost prezent și președintele Camerei de Comerț Româno-Chineze, filiala Maramureș, Florin Bancoș, care a declarat că va susține toate demersurile administrației publice locale pentru atragerea investițiilor chineze în județ și a subliniat importanța construirii unei relații de încredere reciprocă între părți.

 

Reprezentanții județului Maramureș și cei din Provincia Shandong au stabilit ca în următoarea perioadă să definitiveze subiectele și punctele din cadrul unui Acord de cooperare și înfrățire. Iar în următoarea etapă, pe baza invitației de a vizita Provincia Shandong înaintate de LIN Haibin, directorul general adjunct al Departamentului de Relații Externe a Guvernului Provinciei Shandong, să fie semnată înfrățirea propriu-zisă.

 

Programul delegației chineze a continuat cu o vizită scurtă la Muzeul Satului, pentru a se familiariza cu patrimoniul cultural local și o deplasare spre Aeroportul Internațional Maramureș, unde, cu sprijinul directorului Daniela Stamatoiu și a unui reprezentant din partea executantului, a fost detaliat proiectul noului terminal al aeroportului care urmează să fie finalizat în a doua parte a anului.

 

Din delegația chineză au mai făcut parte CAO Chun, directorul diviziei de Cercetare și Promovare, Wu Ning, membru în divizia de Relații Externe, QIU Xin și FAN Chaopen - membri în Divizia Afaceri Europene a Guvernului Provinciei Shandong.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.