O carte-document pentru suflet, istorie și identitate

Rep.: Când şi cum v-a venit ideea realizării monografiei satului Dăneşti?

Dorel Michiș: Totul a început în vara anului 2007, anul în care a fost inaugurat complexul „Secret Garden”, în urma investiţiei masive făcută în locul cunoscut drept vechile băi ale Dăneştiului, de către ARTRI Bucureşti. În seara deschiderii festive, managerul general al acestei instituţii, domnul Florinel Andrei mi-a pus o întrebare: De unde vine denumirea localităţii Dăneşti şi cine a fost Dan? I-am răspuns atunci că mă voi documenta şi îi voi răspunde în câteva zile. Acele câteva zile au devenit câţiva ani şi abia azi, distanţă de aproape 12 ani, pot să dau un răspuns care să satisfacă orice exigenţe în materie de istorie medievală târzie.
 
Rep.: Care sunt punctele forte ale acestui volum? De unde v-aţi do­cumentat şi ce a însemnat documentarea acestei lucrări?
Dorel Michiș: Materialul documentar prezentat în lucrarea mea este, cred eu, consistent, în ciuda unei istorii întortocheate şi fragmentate cum este cea a localităţii Dăneşti. A fost o reală provocare reconstituirea faptelor, pentru că acest sat a aparţinut jurisdicţional unor zone cu totul diferite, când de Cetatea de Piatră sau Cetatea Chioarului, când Solnocului de Mijloc cu capitala la Dej, când Domeniului Craidorolţ sau Cetăţii Sătmar, când depresiunii miniere Baia Mare. Informaţiile apar acolo unde nu te aştepţi sau unde căutarea pare sortită eşecului. Am încercat să surprind evenimentele de impact, contextul în care acestea s-au derulat, principalii actori, fără pretenţia de a contura perfect cronologic sau de a defini, fără greş, consecinţele faptelor consemnate în documentele şi înscrisurile menţionate sau invocate în această lucrare. De altfel, nici
n-am numit lucrarea monografie ci repere monografice, fără a avea pretenţia epuizării subiectului legat de istoria acestui loc.
Am alergat mult între Biblioteca Judeţeană, Arhivele Statului sau Muzeul de Istorie şi Arheologie, pentru ca la un moment dat să descopăr informaţii preţioase chiar în propria bibliotecă de care sunt mândru şi la care m-am întors mai de voie, mai de nevoie, pe timpul izolării generate de pandemie, care în cazul meu s-a dovedit de folos asigurându-mi liniştea şi răgazul de care aveam nevoie pentru finalizarea acestui proiect.
Pe parcursul cercetărilor depuse, ideile şi lucrurile pe care în parte le cunoşteam, se dovedeau veri­dice şi se verificau prin documentele, relatările şi consemnările găsite uneori întâmplător. Poate
n-a fost întâmplător. Cine ştie? Întreaga lucrarea îmi aparţine în integralitate, de la idee, concept, cuprins şi abordare, la coperţi şi redactare. Am făcut eu toată mun­ca pentru a o putea distribui la un preţ cât mai accesibil, pentru că monografiile, presupunând munca unei întregi echipe, costă foarte mult. Eu sper să ajungă în cât mai multe case şi la cât mai mulţi cititori.
 
Rep.: Care au fost cele mai mari surprize descoperite în timpul documentării?
Dorel Michiș: Au fost şi situaţii sau fapte descoperite în acest demers al meu, care, mărturisesc că m-au şocat, pentru faptul că de ani buni treceam pe lângă anumite locuri sau eram înconjurat de anumite lucruri care păreau banale, dar care purtau într-însele istorii neştiute şi cutremurătoare. Ca să dau doar un exemplu: pe locul numit Mândra Vedere din Dăneşti, renumit prin panorama pe care o creează, a existat cândva o Troiţă de lemn, înaltă de 7 m, ridicată spre slava lui Dumnezeu şi în cinstea eroilor din Dăneşti şi Cetăţele, căzuţi pe front în Primul Război Mondial. În anul 1940, trupele hortyste aflate în retragere i-au dat foc. La baza acestei troiţe era prin­să o icoană cu Maica Domnului şi Pruncul în braţe, spre închinare şi sărutare pentru cei care treceau pe acolo. În urma incendierii, troiţa a ars cu totul, dar din cenuşă a fost scoasă icoana şi dusă la biserică. Icoana aceasta era adusă din biserică şi pusă la căpătâiul morţilor când îi prohodeam. Câte înmormântări voi fi făcut în aceşti ani şi n-am ştiut nimic de această icoană! Acum, când o ţin în mâini, mă cutremur.
 
Rep.: O întâmplare memorabilă din discuţiile purtate cu localnicii?
Dorel Michiș: Întâlnirile cu localnicii, prilejuite de acest demers al meu, mi-au oferit situaţii surpriză pe care le-am înţeles mai târziu. Un lucru ce pare greu de înţeles azi, în civilizaţia şi cultura imaginii promovată pe reţelele de socializare (pentru că azi citim doar fotografiile) este faptul că bătrânii nu se lasă înduplecaţi în a pune la dispoziţia cuiva fotografii perso­nale vechi, cu familia ori cu cei apropiaţi, fie chiar şi preotului lor cu care sunt obişnuiţi. Dacă am reuşit să ajung la anumite fotografii-document şi la anumite informaţii, atunci chiar am sentimentul că nimeni altcineva nu putea să facă această lucrare.
Asta pe de-o parte. Pe de altă parte, ceea ce rămâne fascinant şi de-a dreptul încântător chiar pentru acest început de secol XXI, sunt relatările legate de întâlnirile cu personajele de basm şi legendă Fata Pădurii şi Omul Nopţii.
 Când întrebi de aceste personaje, naratorii trec imediat la un alt ton al vocii, mai scăzut, grav, chiar şoptit, ridică privirea în sus căutând parcă să nu fie surprinşi că vorbesc despre asta, fără să mai râdă copios sau zgomotos şi, curios lucru, toate relatările în acest sens încep cu: „Io nu cred în de-aieste...”, pentru ca la urmă, după ce vor fi relatat experienţe perso­nale trăite sau auzite, să încheie cu: „O fo adevărat!”.
Preocupat de acest subiect, m-am întrebat de ce azi nu se mai arată Fata Pădurii. Într-unul din inter­viuri am primit răspunsul de la o bătrână a satului: S-o aşezat cruci multe la hotarele satului...

Rep.: Prin ce este deosebit Dă­neştiul faţă de celelalte sate maramureşene?
Dorel Michiș: Satul Dăneşti se diferenţiază de celelalte sate, chiar cele din comună, în multe privinţe: atestarea istorică (25 mai 1405), credinţa strămoşească ortodoxă, originea eminamente românească, graiul maramureşean în subdialectul crişean sau someşan, dar mai ales potenţialul turistic. Investiţiile făcute pe plan local şi obiectivele turistice întâlnite în zonă pot confirma cele scrise în această carte.

Rep.: Cum a fost lansat volumul şi care sunt principalele concluzii ale apariţiei acestei cărţi?
Dorel Michiș: Am considerat că această lucrare trebuie să vadă, acum, lumina tiparului, pentru faptul că anul acesta se împlinesc 30 de ani, din 21 mai 1990, de când întreaga suflare a satului Dăneşti, cu mic cu mare, urca, de sărbă­toarea Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, pe Izvor, spre Vârful Mogoşa, la adunatul pietrelor din râu pentru fundaţia noii biserici. Atunci s-a dus vestea peste sate că dăneştenii îşi vor dura biserică nouă la drumul mare. Nu orto­docşii sau catolicii. Dăneştenii. Cred că sunt de ajuns 30 de ani de dezbătut lucrurile care ne despart şi ne separă. Consider că a venit vremea să dezbatem ce avem în comun, lucrurile care ne apropie şi ne ţin aproape unii de alţii într-o „distanţare socială” şi aşa generată de pandemie. Cartea mea demons­trează că sunt mai multe cele avute în comun şi asta trebuie să dea de gândit.
Anul acesta, de hramul bisericii noastre, sărbătoarea Sfinţilor Îm­păraţi, această carte a pornit spre casele dăneştenilor, să poată fi dăruită şi luată acasă, să poată fi citită şi povestită nepoţilor sau oaspeţilor care vor călca în aşe­zarea de basm şi de legendă, de istorie plină de evenimente şi de oameni dârji, aflată la poalele dealului Mîndra Vedere.
Nu a existat o lansare de carte propriu-zisă din două motive: contextul generat de pandemie, ce nu îngăduie reuniuni fie ele şi cultu­rale, şi apoi, cu toată sinceritatea, nu am eu veleităţi de mare scriitor. Eu sunt şi rămân un simplu preot de ţară, într-o jumătate de sat, încercând să-mi fac datoria cât mai bine cu putinţă.

„Pe parcursul cercetărilor depuse, ideile şi lucrurile pe care în parte le cunoşteam, se dovedeau veri­dice şi se verificau prin documentele, relatările şi consemnările găsite uneori întâmplător. Poate n-a fost întâmplător. Cine ştie? Întreaga lucrarea îmi aparţine în integralitate, de la idee, concept, cuprins şi abordare, la coperţi şi redactare”.
Preot Dorel Michiș