O analiză a „şovinismului de mare putere”

La Editura Grinta din Cluj-Napoca a apărut cartea „Şovinismul de mare putere”, semnată de prof. univ. dr. Nicolae Iuga. O carte interesantă, scrisă cu luciditate, argumentată şi, poate tocmai de aceea, oarecum incomodă. Într-o perioadă în care despre americani în genere şi despre Statele Unite ale Americii e bine să vorbeşti sau să scrii numai de bine şi doar la superlativ, criticile aduse de Nicolae Iuga politicii externe americane actuale s-ar putea să deranjeze. Ceea ce e bine şi ne bucură.

Prin „şovinism de mare putere” autorul înţelege un echivalent al termenului „filetism” din domeniul religios, în care o biserică sau un cult se pune pe sine mai presus decât toate celelalte. Corespondentul politologic al acestuia ar fi „şovinismul de mare putere”. Acest şovinism vrea să descrie situaţia aberantă în care o naţiune se pune pe sine, în propriul său imaginar colectiv şi în propria sa mitologie politică, mai presus decât întreaga omenire şi, cumva de înţeles, mai presus decât Dumnezeu. De aceea, naţiunile care practică acest gen de şovinism sunt fie ateiste, ca regim politic, fie fals religioase. Bolşevismul rusesc, comunismul în genere, nazismul german sau doctrina unei lumi unipolare din punct de vedere politico-militar, în care se susţine că o singură naţiune ar trebui să domine tot globul pământesc, sunt exemplele cele mai la îndemână”, susţine Nicolae Iuga.

Pornind de la analizarea unui document, „Rebuilding America’s Defence”, autorul susţine, cu argumente solide, ideea că, în prezent, există un „şovinism de mare putere” american. În „Rebuilding America’s Defence” este reiterată insistent, cvasi-obsesiv ideea că, după încheierea războiului rece, Statele Unite ale Americii au rămas singura super-putere din lume din punct de vedere militar, combinând puterea militară cu statutul de lider mondial în ceea ce priveşte tehnologia şi deţinând totodată cea mai mare economie a lumii.

La întrebarea legată de consecinţele instaurării unui nou tip de totalitarism, cel american global, Nicolae Iuga susţine că aceste consecinţe nu pot fi decât nefaste, aşa cum sunt în general consecinţele oricărui tip de totalitarism. După ce afirmă meritul real al americanilor în timpul „războiului rece” de a-şi stabili ca obiectiv strategic contrabalansarea tendinţelor expansioniste şi veleităţile dominatoare ale Uniunii Sovietice în plan global, autorul susţine că astăzi, Statele Unite ale Americii şi-au propus ca obiectiv strategic descurajarea apariţiei unui nou mare concurent pentru putere, în special să privească cu îngrijorare creşterea Chinei ca potenţial rival.

În ceea ce priveşte cheltuielile militare, acelaşi document, „Rebuilding America’s Defence”, susţine că „beneficiile vor depăşi cu mult cheltuielile”. Pornind de la această idee, autorul afirmă că discursul justificării militare a avut, în toate timpurile, indiferent de motivaţie şi de gradul de elaborare şi conştientizare, o anumită structură minimală şi o importanţă fundamentală. „Retorica motivării ideologice a războiului, specifică marilor conflagraţii mondiale din secolul XX realizează, paradoxal, în plan structural, o reîntoarcere la motivarea de tip religios, teocratic, proprie începuturilor umanităţii. Structura de gândire ideologică este analogă cu cea religioasă, în privinţa modalităţii de legitimare a acţiunilor politice şi, implicit, a războiului.

O analiză a bolşevismului ne spune că, pentru prima oară în istorie, proletariatul a fost chemat să desfiinţeze proprietatea privată şi, prin aceasta, să desfiinţeze complet orice formă de exploatare a omului de către om. Pe plan extern, bolşevismul s-a aflat în război declarat cu întreaga clasă capitalisă mondială, scopul declarat fiind extinderea revoluţiei socialiste la scară mondială. Nazismul german a înlocuit proletariatul din ideologia comunistă cu poporul german, clasa socială salvatoare a omenirii cu rasa superioară a arienilor, menită de asemenea să salveze omenirea. Al doilea război mondial a fost considerat just de către nazişti, deoarece el asigura supremaţia globală a unei rase superioare în raport cu cele inferioare. În fine, autorul susţine că în manifestul neoconservator american de la început de secol XXI este invocat ca echivalent al proletariatului la bolşevici sau al rasei superioare la nazişti motivul că în lumea de azi SUA sunt unica superputere mondială, economic şi militar, iar în viitorul apropiat ar trebui să fie o putere militară şi mai mare.

Extrem de interesant este capitolul privitor la legitimarea şi delegitimarea hegemoniei SUA. În prezent şi în viitorul apropiat, pe plan global se derulează procese complexe, care vor conduce finalmente la constituirea unor poli de putere militară, economică, politică şi simbolică, capabili de a contracara acţiunile politico-militare ale SUA şi a rivaliza cu acestea. Nicolae Iuga identifică ca posibili noi poli de putere Japonia, Rusia, China, UE şi, eventual, India, lumea islamică neintrând, deocamdată, în această competiţie, în special din cauza disensiunilor interne.

Nicolae Iuga susţine câteva idei care pot fi considerate concluzii ale lucrării sale. În primul rând faptul că niciodată în istorie nu s-a întâmplat ca o singură putere să domine cu atâta autoritate tot restul lumii. În vremea lui George W.Bush, a fost elaborată doctrina războiului preventiv în baza căreia SUA vor ataca şi neutraliza pe oricine şi de oriunde, dacă respectivul stat va fi apreciat ca reprezentând un pericol potenţial la adresa intereselor SUA, care interese pot fi practic prezente pe tot globul. Credinţa că Statele Unite ale Americii şi-ar folosi uriaşa lor putere în scopuri morale şi spre binele public internaţional a dispărut complet.

Pe fondul manifestării şovinismului de mare putere american, susţine autorul, liderii nominali ai statului român actual nu mai pot fi înscăunaţi fără avizul străinătăţii şi nici nu se pot menţine în scaun fără susţinerea ei. De aceea, liderii politici români sunt cooperanţi cu centrul de putere din afară într-o manieră tipică prostituţiei.

Nicolae Iuga recunoaşte că, pe moment, SUA sunt singura superputere globală, dar observă că acestea dau semne că suferă de aceeaşi patologie a puterii nelimitate. Simptomele sunt multe şi grave. Nefiind contrabalansate eficient, deocamdată, de către alţi poli de putere mondială, SUA se comportă totalitar, un exemplu în acest sens fiind faptul că au refuzat să recunoască Curtea Penală Internaţională.

O ultimă concluzie va fi (sau nu) confirmată de viitorul apropiat:

„Putem spune că al treilea război mondial, indiferent cum se va purta, cu mijloace militare sau financiare, a fost pierdut deja de către Occident în favoarea Chinei.”