Nu există mântuire în țara păcatului

Duminica a V-a din Postul Mare ne pune înainte o nouă pildă de înalta sfințenie, și anume pe Preacuvioasa Maică Maria Egipteanca. Dacă Sfântul Ioan Scararul, din Duminica trecută, este icoana vieții călugărești și a oamenilor care merg spre mântuire cu hotărâre, fără abatere sau întoarcere de la calea cea bună, ca omul care cunoaște bine ținta călătoriei, Sfânta Maria Egipteanca este icoana celor care se abat sau rătăcesc de la calea mântuirii, a celor care călătoresc cu poticniri sau căderi, însă, nu mai puțin, și acestora le stă în putință să se ridice la cea mai înaltă sfințenie, precum ne-o dovedește minunata viață a Cuvioasei Maria Egipteanca.

După cum ne-o arată și numele, patria Cuvioasei Maria a fost Egiptul, și anume orașul cel mai mare al Alexandriei, trăind aici în primele veacuri creștine, între anii 340-420. După cum ea singură a povestit, tinerețea și-a petrecut-o în cele mai urâte fapte de stricăciune și desfrânare.

Odată, văzând niște corăbii plecând spre Ierusalim pentru praznicul Înălțării Sfintei Cruci, a plecat și ea cu un grup de tineri nu pentru a se închina, ci pentru avea prilej să-și împlinească și mai mult pofta desfrânării. Ajunsă la Ierusalim, a vrut să intre și ea la închinarea Sfintei Cruci, însă nu a putut trece de pridvorul bisericii, oricât s-a silit, deoarece o putere nevăzută o oprea. Atunci s-a trezit în ea sentimentul vinovăției și al păcătoșeniei în care se afla. Văzând aproape icoana Maicii Domnului, a înălțat o rugăciune plină de căință și zdrobire sufletească și, simțindu-și inima puțin alinată, a încercat din nou să intre în biserică reușind, fără să mai fie oprită de vreo putere. S-a închinat cu mare umilință la Crucea Mântuitorului și, la ieșire, a înălțat din nou o rugăciune către Maica Domnului, auzind un glas care a îndemnat-o să treacă Iordanul în pustie. După un scurt popas în Biserica Sf. Ioan Botezătorul de la Iordan, unde se învrednicește de împărtășirea Sfintelor Taine, trece în pustie, hotărâtă să înceapă o viață nouă, o viață care o duce aici până la sfârșitul vieții și care a fost mai presus de puterile omenești.

Prin două lucruri ne uimește Cuvioasa Maria Egipteanca la începutul schimbării vieții ei: hotărârea neclintită de a începe o viață nouă și ruperea desăvârșită cu păcatul. Păcatul este robie, iar mântuirea este eliberare. Nu există mântuire în țara păcatului. Poporul evreu, ca să ajungă în pământul făgăduinței, a trebuit să iasă mai întâi din robia Egiptului. Cuvioasa Maria nu în Egipt, locul păcatului, ci departe, în pustia Iordanului, acolo s-a eliberat de păcat și s-a sfințit. Deci, pentru a începe o viață nouă, cu Hristos, trebuie să o curmăm desăvârșit cu păcatul.

Dacă vrem să reușim ceva cu rugăciunea, cu postul și cu celelalte nevoințe creștinești, trebuie să ieșim din Egipt și să mergem în Ierusalim, să luăm Crucea, să trecem Iordanul și să ne sălășluim în pustie. Să ne oprim adică de la păcat, să ne sălășluim în pământul nepăcătuirii, cu hotărârea nestrămutată de a face voia lui Dumnezeu. Dacă această hotărâre nu este ușor de luat, apoi adevărata greutate abia acum începe: cei patruzeci și șapte de ani de pustie, izbăvirea de tirania patimilor care ne chinuiesc chiar și după ce ne-am lepădat de ele.

Sf. Cuvioasa Maria se afla în pustie, în foame și sete, nu vedea și nu auzea pe nimeni și, totuși, timp de șaptesprezece ani a fost chinuită ca de foc de gândurile cele păcătoase, de cântecele și de bețiile în care trăise. De aici, putem înțelege că păcatul este cel mai mare vrăjmaș al sufletului nostru. Este unealta diavolului, care el însuși, cu fățărnicie și cu vicleșug, cu minciună și cu răutate, își ascunde dușmănia împotriva omului, până ce îl prinde în lațul obișnuinței cu păcatul. Abia atunci își arată toată ura de moarte împotriva noastră, nu ne cruță, ne chinuiește și nu vrea să plece decât cu sufletul nostru în muncile iadului.

De aceea, Sfinții Părinți ne îndeamnă necontenit să fugim de prima experiență a păcatului, de curiozitatea de a gusta din otrava cu care ne momește cel viclean. Cine fuge de păcat va scăpa de războiul cel cumplit care urmează și de care nu este sigur că va scăpa cu zile. Pilda Preacuvioasei Maria Egipteanca ne întărește și ne dă nădejde. Și ea căzuse și fusese chinuită de demoni, dar s-a izbăvit cu puterea Crucii și cu ajutorul Maicii Domnului, cea grabnică și puternică ajutătoare.

Pr. Cristian Ștefan