„Nu am făcut România Mare să ne îmbuibăm!”

Înainte să vă spunem câteva aspecte de mare ținută morală, dar și să reamintim că Vasile Lucaciu a murit singur și abandonat, trebuie să vorbim despre momentele cruciale premergătoare Unirii de la Alba Iulia: „Primul este legat de vizita lui Nicolae Iorga, în 1905, iar al doilea este legat de vizita episcopului Vasile Hossu, în 1913. Înainte cu doi ani, Astra Română face o întâlnire cu toată suflarea româ­nească din Transilvania, la Blaj, iar mo­mentul care depășește discursurile inte­lectualilor este apariția pe cer a primului aparat de zbor al lui Aurel Vlaicu. Un moment foarte important de renaștere națională a românilor din Transilvania. Toți aceștia sunt pași până la Războiul din 1914 – 1918, pași premergători Marii Uniri. Iorga a tras un semnal de alarmă când a văzut că preoțimea și intelectualitatea sunt cu autoritățile austro-ungare, nu aveau cărți și gazete în limba română. Și în finalul călătoriei din 1905 se întreabă «unde sunt urmașii lui Dragoș și ai lui Bogdan Vodă?». În 1913, Vasile Hossu face o călătorie în Maramureșul Istoric, și din 38 de parohii vizitate, numai trei preoți l-au întâm­pinat în limba română. Și el a tras un semnal de alarmă și a întrebat unde vă sunt cărțile românești și gazetele și de ce nu vorbiți în limba română? Deci, practic, intelectualitatea maramureșană era vândută politic, iar acești oameni au tras un semnal de alarmă să trezească spiritul național în acest colț de lume.

Evenimentul de la Blaj este de am­ploare națională pentru toată Transil­va­nia. Un reprezentant al ungurilor reali­­zează, disperat, că românii au reu­șit o evoluție uriașă, și că organizația ma­ghiară în Cluj n-ar fi strâns nici 500 de iubitori ai Imperiului și ai Ungariei, deși Clujul avea 60 de mii de locuitori. În timp ce un sat din apropierea Blajului, Crăciu­nelul, a primit 30 de mii de oameni cărora le-a oferit masă și cazare, deși satul avea 2500 de suflete. Deci, erau semne clare că se întâmpla ceva pozitiv în Transilvania”, ne-a spus scriitorul dr. Nicoară Mihali.

Unul dintre cele mai importante personaje ale Unirii din 1918, Vasile Lucaciu (diplomatul, memorandistul și iniția­torul românismului din Transil­vania),  a fost absent de la eveniment pentru că el și-a dat seama că acolo vor fi mulți politruci și mulți oameni care vor merge de paradă și din mai puțin patriotism. Tiron Albani scrie o monografie extraordinar de emoționantă în perioada interbelică, pe care a publicat-o în 1936, la Oradea. Portretul pe care i-l face lui Vasile Lucaciu nu poți să-l citești și să-l transmiți generațiilor viitoare decât cu lacrimi în ochi. „Dacă despre Alexandru Ioan Cuza, Iorga a spus că a scris cea mai frumoasă pagină de istorie a Poporului Român, noi putem spune că atâta timp cât Poporul Român va avea istorie, una dintre paginile cele mai frumoase îi aparține lui Vasile Lucaciu la Unirea Transilvaniei cu România.
În ultima parte a vieții lui, el a rămas singur, fără familie, fetele erau măritate, fiul lui era preot în America, fiul lui cel mare murise pe front în Galiția, iar Vasile Lucaciu trăia într-o casă în centrul orașului Satu Mare. Când era retras și uitat de toată lumea, la vârsta de 70 de ani, țăranii din Șișești, ca semn de recunoștință îi duceau lapte și produse din gospodăria lor. Iar țăranii din Medieșul Aurit îi duceau pâine de secară sau pâine neagră. După o discuție cu o preoteasă care îl cerceta, memorialistul notează următoarele: «Părinte, de ce lângă cana de lapte de dimineață dumneata nu dorești să mănânci niciodată pâine albă?». La care tribunul a răspuns: «Nu am făcut România Mare să ne îmbuibăm și să punem pe masă, noi, capii acestui popor, pâine albă, câtă vreme sunt atâtea mese lipsite de pâinea de zi cu zi!». Acesta este unul dintre momentele emoționante ale acestui strălucit conducător, care și-a sacrificat familia și viața pentru idealul unirii Transilvaniei cu România.

Un alt episod emoționant s-a întâmplat tot la Satu Mare, unde este astăzi Muzeul de Istorie. El stătea pe o bancă (azi nu-i trecută nicio plăcuță sau să fie ceva amintit despre el n.red) și vine o fetiță și a întrebat-o pe preoteasă cine este acest bătrân. I s-a răspuns că este Vasile Lucaciu, cel care a făcut Unirea. Iar fetița întreabă: Cum, a făcut Unirea ca și Alexandru Ioan Cuza? Da! - a fost răspunsul. Dar fetița mirată a spus: Dar nu l-au scos din țară, nu l-au împușcat? I s-a răspuns: Încă nu, el este uitat și singur”, explică dr. Nicoară Mihali.
Ce este mai dureros: toți l-au uitat și s-au trezit târziu. La moartea lui Vasile Lucaciu a venit Brătianu de la București, s-a decretat doliu național și i-au pus pe sicriu Ordinul României Coroana în Grad de Cavaler. Dar tribunul nu mai avea nevoie de ea. Mai mult, pentru că a fost scos afară din biserică, ca și preot, episcopul Iuliu Hossu a venit și i-a adus titlul de vicar al Maramureșului. Ambele distinc­ții erau tardive pentru Vasile Lucaciu.

La primăvară, în anul Centenarului Marii Uniri, povestea marelui Vasile Lucaciu va fi pusă în scenă. „Am consultat consiliul care se ocupă de Cente­narul Unirii în Maramureș, Teodor Ardelean, Gheorghe Bârlea și Doru Dăncuș, care mi-au promis și au aprobat un proiect ca împreună cu regizorul Marcel Țop să punem în scenă o piesă de teatru după un scenariu făcut de mine, despre Vasile Lucaciu, care se va juca în mai multe locuri din țară. Iar Doina lui Lucaciu, făcută special pentru el de poporul român, va fi trimisă de regizorul Țop la Nicu Covaci, unul dintre supraviețuitorii celebrei trupe Phoenix, și piesa despre Vasile Lucaciu se va juca pe muzică de Phoenix. Premiera piesei este programată undeva prin luna martie-aprilie 2018, înainte de Paști”, ne-a spus scriitorul dr. Nicoară Mihali.

Au existat doi „mari anonimi” la Marea Unire din 1918. Nu se amintește decât foarte vag despre țăranul român și despre sacrificiul țăranilor în Primul Război Mondial, și jertfele pe care le-au adus pentru a se înfăptui Unirea. Și un alt mare anonim și absent de pe masa discuțiilor și tratativelor la înfăptuirea Marii Uniri este Armata Română.
„Eu am realizat un film, «Eroii de la Borșa», închinat Armatei Române, ca un fel de oma­giu adus uriașului sacrificiu pe care l-au făcut soldații români. Există o legendă foarte frumoasă că tinerii din Maramureș au plecat la luptă și pe sub hainele militare au îmbrăcat cămașa de mire. Iar această cămașă populară, aproape de inima lor i-a apărat în fața gloanțelor. Se spune că cei care s-au dus cu cămașa de tort din Maramureș s-au întors vii acasă” - spune dr. Nicoară Mihali