Nouă apariţie Memoria ethnologica

A apărut un nou număr al revistei de patrimoniu etnologic şi memorie culturală, Memoria ethnologica (An XV, nr.54-55, ianuarie-iunie 2015), editată de Consiliul Judeţean Maramureş şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş.

Prima parte a revistei cuprinde articole şi studii, cea de a doua fiind rezervată colecţiilor de folclor.

Corina Iosif, în „Muzica instrumentală din Oaş”, astăzi, sau „O cronică fragmentată a glasurilor ce se pierd”, surprinde schimbările sociale şi culturale care au afectat Oaşul ca urmare a generalizării migraţiei pentru muncă. În centrul acestei incursiuni analitice cu valoare respectivă se află problematica rememorării ca mecanism al producerii (şi reproducerii) culturii locale, în condiţiile socio-economice menţionate.

Hans Gehl (Simboluri culturale ale şvabilor bănăţeni) analizează termeni ce exprimă termeni ce exprimă adevăruri esenţiale privind dezvoltarea şi înţelegerea lumii vii de către un grup etnografic (în acest caz şvabii bănăţeni), ce conţin simboluri şi reprezintă veritabile „locuri ale memoriei”.

Cristian Cioancă, în „Mitul fecioarei războinice”, în basmul fantastic românesc, cercetează în ce măsură mitul clasic s-a prelungit într-un epos de tip tradiţional. „Nu doar că se poate decela o anume filiaţie între miturile clasice şi basmul românesc, dar, prin productele post-moderne, de tip cinematografic, această filiaţie pare firească, ba chiar obligatorie”, este concluzia autorului studiului.

Loredana-Maria Ilin-Grozoiu publică un studiu, Ritul privegherii în Oltenia: sensuri şi semnificaţii, care face parte dintr-o cercetare amplă desfăşurată în perioada 2013-2015, în spaţiul etnografic oltenesc, şi se înscrie, prin subiectul abordat, pe linia tematicii fundamentale privind credinţa dintotdeauna a omului în raport cu tărâmul Lumii de Dincolo. Investigaţia tratează practica rituală a vegherii mortului de către familia îndoliată şi de membrii comunităţii care presupune o succesiune de acte ritulo-magice destinate pregătirii agregării sau integrării fireşti a celui decedat în marea familie a moşilor şi strămoşilor.

Studiul Aforisme sud-est europene în domenii casnice, autori Hans Gehl şi Anton-Joseph Ilk, analizează o colecţie considerabilă de aforisme cusute pe păretari din textile şi inscripţii pe pietre funerare sau cruci de lemn. Aceste aforisme (ca şi versurile din albumele şcolare) provin iniţial din Germania şi Austria, au fost aduse de colonişti germani din Evul Mediu până în vremuri recente în Europa de est şi de sud-est şi preluate sau traduse de cele mai multe naţionalităţi conlocuitoare.

În Câteva date despre educaţia tinerilor maramureşeni în secolele XVII-XVIII, Livia Ardelean creionează câteva aspecte legate de începuturile educaţiei tinerilor nobili maramureşeni, apoi de începuturile educaţiei preoţilor locului, unii dintre ei, adevărate personalităţi. Pamfil Bilţiu, în „Rituri şi practici magice în obiceiurile de familie din zona Chioar”, un studiu întemeiat pe cercetări de teren, îşi propune să analizeze cele mai interesante şi complexe rituri şi practici magice din cadrul diverselor secvenţe ale obiceiurilor de familie din zona etnografică Chioar, obiceiuri legate de naştere, nuntă şi ceremonial funebru. În cercetare, accentul a fost pus pe analiza mecanismului practicilor magice şi a fost analizată forma lor sincretică în alcătuirea cărora intră piese de instrumentar magic, gestică ritualică şi formule orale având la bază ritul vorbit.

Carmen Florescu analizează stilurile arhitecturale, Secessionul transilvan şi stilul Neoromânesc în Arta 1900. Manifestarea identităţii naţionale prin intermediul arhitecturii în Transilvania şi România. Arta 1900 constituie un stil regăsit în întreaga Europă, incluzând atât sudul mediteranean, cât şi spaţiul est-central european. Curentul cunoaşte două etape de dezvoltare, manifestate în prima decadă a secolului al XX-lea şi în perioada interbelică, cu diferenţe majore de la ţară la ţară.

Corina Isabella Csiszár, în Elemente tradiţionale şi psihologia kitsch-ului în nunta maramureşeană susţine că unele obiceiuri nupţiale maramureşene s-au pierdut sau sunt pe cale de a se pierde sau de a se contamina cu obiceiuri preluate din alte zone ale ţării sau chiar cu tradiţii importate de peste hotare de către cei care au luat drumul străinătăţii. Se ajunge astfel la un ceremonial nupţial de tip hibrid, de prost gust, în care se păstrează unele tradiţii străvechi şi se imită altele din Occident.

Jovana Bosko, Ştefan Cotârlă şi Sebastian Cotârlă semnează articolul Funcţia caselor tradiţionale în păstrarea moştenirii culturale a românilor şi rolul lor în turismul din regiunea Voivodina (Serbia). În fine, Ştefan Mariş încearcă să schiţeze din perspectiva antrologiei filozofice câteva posibile răspunsuri la neliniştile şi angoasele omului atunci când se raportează la propria mortalitate, în articolul „Angoasa – de la boala de moarte la revelaţia mistică”.

„Una dintre funcţiile esenţiale, determinante ale culturii este aceea de a genera sens experienţei, de a impune un rost traseului nostru biografic, în consonanţă cu reperele valorice ale societăţii, orientând şi înglobând fecund destinul social al individului. Putem, aşadar, vorbi de o serie de determinări culturale asupra personalităţii individuale sau, altfel spus, de o interacţiune dinspre cultură şi comportament. Acest tip complex de interacţiune nu poate fi înţeles prin abordările canonice monodisciplinare, o diagnoză eficace a prefacerilor identitare din lumea contemporană trebuind să depăşească vechile abordări strict psihologice, ori perspectiva proprie doar sociologiei sau antropologiei culturale. Este necesară o sinteză interdisciplinară care aduce laolaltă toate aceste perspective. Ne situăm astfel în câmpul paradigmei psihologiei interculturale ce analizează şi dezbate modul în care variabilele socioculturale influenţează comportamentul uman, generând conduite diferite în culturi diferite, fixându-se epistemologic între psihologia tradiţională şi antropologia culturală. Printr-un asemenea demers se aprofundează considerabil şi diagnozele mai evoluate utilizate până acum, ce pun în relaţie structuri conceptuale şi metodologice construite „la graniţa” dintre abordările standard.

Este, fără îndoială, un tip de discurs ştiinţific ce merită urmărit cu toată atenţia.”

 

Ştefan Mariş, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, redactor şef al Memoriei ethnologice.