Nicolae BREBAN - 85

Nicolae BUD
Doctor în economie, Doctor în inginerie
Consilier al președintelui grupului de firme Astra

Cei care ne-am aflat, îm­preună cu sărbătoritul, în aula prestigioasei insti­tuții din centrul Capitalei, am putut auzi atâtea lucruri de cel mai mare interes, să pricepem mai bine aprecierea deosebită de care astăzi se bucură scriitorul pornit în lume de pe plaiurile unde se aude foșnetul izvoarelor ce ajung între malurile Izei și ale Marei. Am auzit prin glasul vorbitorilor urcați la tribună multe noutăți. Ne-am rea­mintit lucruri deja știute. Dar dincolo de orice, am putut reține câte ceva din zestrea recunoscută de contemporani drept contribuția sa la întâlnirea cu eternitatea. Ni s-a rea­­mintit, așadar, de tatăl său, mo­roșan din Recea, devenit preot greco-catolic; de mama sa, nem­țoaică, ai cărei părinți proveneau din îndepărtata Alsacie, stabiliți în Banat; de bunicul lui, protopop unit în Cicârlău (Maramureș), unde a și construit o impunătoare biserică. După Dictatul de la Viena, părinții viitorului mare scriitor se stabilesc la Lugoj, unde copilul începe să învețe carte, scrisul și cititul. Un adevărat roman polițist soarta lui Nicolae Breban și a familiei sale în deceniile care au urmat. Nu ne e greu să deducem câte i s-au tras de la statutul bisericii greco-catolice și prigonirea slujitorilor ei. Studiile superioare s-au văzut zdrențuite de hachițele cadriștilor la îndemâna cărora ajungea punerea notelor și propunerea deciziilor contondente, neiertătoare. La vârsta la care se vedea studiind filozofi de seamă ajungea strungar la fosta uzină din București a lui Malaxa. Va fi tentat să urmeze chiar școala de șoferi...

Condeiul nu iartă pe nimeni din cei care îi simt dogoarea între degete. Debutează în revista „Viața studen­țească”. Prieteniile literare înfiripate în epocă dau expresie cotei sale in­telectuale: Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Grigore Hagiu, Matei Că­linescu.
Prin cărțile de început a atras atenția asupră-i. Cititorii statornici l-au urmărit îndeaproape, apreciindu-i scrierile în ritmul în care ajungeau în librării, în biblioteci: „Francisca”, „În absența stăpânilor”, „Animale bolnave” i-au deschis poarta de intrare în istoria literaturii.

Voi menționa din titlurile care au urmat, desfășurate în timp în lungul deceniilor, doar câteva: „Buna­ves­tire”, trilogia „Amfitrion”, tetra­lo­gia „Ziua și noaptea”. Sunt, în plus, volumele de teatru, poezie, pu­bli­cistică.
Profesorul Eugen Simion, ani în șir președintele Academiei Române, a ținut în dizertația sa, să contureze efigia în contemporaneitate a scriitorului, prezența în grupa de elită a scriitorilor din țara noastră pregătită și capabilă să abandoneze literatura anilor ’50. Au fost menționate ma­rile valori ale acelor ani: Marin Pre­da, Petru Dumitriu, Eugen Barbu. S-au pronunțat numele colegilor de generație alături de care a servit inconfundabil scrierea noului capitol din istoria noastră literară: Fănuș Neagu, Nichita Stănescu, Augustin Buzura, Dumitru Radu Popescu. Renumitul critic a exprimat evaluări pe cât de flatante pe atât de realiste cu privire la rolul novator al creației sale în decorul culturii românești de la sfârșit și început de veac, de la sfârșit și început de mileniu.
L-am urmărit vorbind de la microfonul sesiunii omagiale ce îi era dedicată, pe sărbătorit. Un discurs elaborat, desfășurat, argumentat. A reușit să capteze atenția sălii prin abundența ideilor, prin claritatea pozițiilor, prin consecvența față de el însuși. S-a înțeles de toată lumea ce a vrut să apună: „Acesta sunt eu!”

La mulți ani, Nicolae Breban!