Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Ne vindem istoria statului maghiar. Clădire cu clădire
Statul maghiar „cumpără” Ardealul bucată cu bucată. Clădiri de patrimoniu, emblematice, au fost cumpărate de diferite societăți controlate de Guvernul de la Budapesta I În mod ironic, expansiunea companiei maghiare Manevi Zrt, aflată în subordinea guvernului condus de Viktor Orban, a început în Anul Centenarului Marii Uniri: 2018 și continuă și astăzi în ritm alert I Astfel, Hotelul Korona din Sighetu Marmației, Casa Teleki din Baia Mare, dar și alte zeci de clădiri de patrimoniu din Transilvania au ajuns, indirect, în proprietatea statului ungar I Statul român nu și-a exercitat dreptul de preemțiune I Însă, ceea ce nu e important pentru noi pare important pentru vecinii unguri.
Ne vindem, la propriu, istoria și identitatea. Patrimoniu cultural al țării noastre suferă, de ani buni, din cauza lipsei de fonduri și a lipsei de interes a autorităților. Clădiri emblematice se prăbușesc sub povara indolenței și a incompetenței. Și, în timp ce asistăm impasibili la transformarea istoriei în moloz, statul ungar e interesat de clădirile noastre de patrimoniu.
De câțiva ani, monumente istorice importante din Transilvania ajung în patrimoniul unor societăți controlate de Guvernul de la Budapesta. Practic, statul ungar a devenit de câțiva ani cel mai important cumpărător de clădiri de patrimoniu din Ardeal. În mod ironic, această tendință s-a accentuat din 2018, an în care România sărbătorea Centenarul Marii Uniri, moment istoric care ar fi trebuit să însemne tocmai promovarea mai intensă a patrimoniului cultural, a valorilor și identității naționale. Într-o interpelare din 2018, deputatul Daniel Olteanu a solicitat Guvernului demararea de urgență a unei proceduri de evaluare a monumentelor naționale de patrimoniu, care se află în stare de degradare şi sunt oferite spre vânzare statului român arătând că: „În anul Centenarului, constat că unul dintre cele mai eficiente exemple în ceea ce privește atenția acordată monumentelor de patrimoniu din țară ne este oferit de Ungaria, nu de instituții ale statului român. Această concluzie vine după ce clădirea fostului Hotel «Dacia» din Satu Mare a fost achiziționată nu doar de către o companie maghiară, aşa cum a apărut informația în public, ci de către una dintre cele mai importante entități de management al activelor din Ungaria, o entitate deținută chiar de statul maghiar. Obiectivul declarat al acestei entităţi a statului maghiar, MANEVI Zártkörű Részvénytársaság, controlată de Magyar Nemzeti Vagyonkezelő Zrt., Corporaţia Naţională de Management al Activelor, este de a conserva şi de a dezvolta în beneficiul Ungariei activele tangibile şi intangibile ale patrimoniului național, de la peste 450 de companii şi până la monumente de patrimoniu şi opere de artă”. Din 2018, societatea Manevi, care face parte din portofoliul entității Magyar Nemzeti Vagyonkezel Zrt., fiind controlată în totalitate de Guvernul de la Budapesta, a fost transferată sub autoritatea Ministerului Afacerilor Externe al Ungariei. Iar de anul trecut are o filială în România, Manevi Pro Transilvania.
Deja, clădiri importante din Transilvania au ajuns în patrimoniul statului ungar prin această societate. Potrivit atlatszo.ro, 14 clădiri emblematice au fost achiziționate. Sursa amintită mai sus arată că Manevi Zrt. a cumpărat prima clădire din Transilvania, hotelul
Pannonia din Satu Mare, în 2017, ca o companie maghiară de stat. În 2019, a mai cumpărat patru, iar în ultima perioadă alte opt. Aceeași sursă arată că scopul achizițiilor ar fi, de fapt, înființarea unui lanț hotelier.
Pe lista achizițiilor se află și imobile din județul nostru. În decembrie 2019, a fost cumpărat Hotelul Corona (Tisa) din Sighetu Marmației, tranzacție cifrată conform atlatszo.ro la 1,41 milioane de euro. Intenția ar fi, conform presei, reabilitarea clădirii și transformarea în hotel de patru stele.
Clădirea hotelului datează din secolul al XVIII-lea. În volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012, Pal Robert Zolopcsuk trece în revistă o scurtă istorie a clădirii: „Devine proprietatea arhitectului-șef al orașului, Mandel József, care îi modifică stilul, în 1891, conferindu-i un aspect eclectic clasicizant. Decorarea pereților interiori îi aparține pictorului Tilger, printr-o execuție de un înalt nivel calitativ. Mult timp hotelul a fost cel mai cunoscut din oraș, aici fiind cazați chiar şi membri familiei imperiale de Habsburg.
Ca în cazul celorlalte hoteluri din oraş, Coroana avea un apartament special, unde erau cazate personalitățile dar, spre deosebire de restul, această cameră era mobilată în stil popular, pereții fiind împodobiți cu trofee de vânătoare şi covoare țărănești specifice Maramureșului.
Grație numeroaselor oglinzi venețiene cu rame sculptate și încrustate cu bronz, care sclipeau în lumina arămie a candelabrelor, cafeneaua amenajată la parter, în colțul clădirii, era considerată un punct special de atracție. Restaurantul, închiriat de Östereicher Sámuel, servea meniuri renumite, printre care şi meniuri cuşer. Grădina de vară era locul unde, la umbra copacilor, se puteau servi sortimente de bere şi băuturi scumpe”.
Lista achizițiilor a continuat anul trecut, în aprilie 2021, cu Casa Teleki din Baia Mare, achiziție cifrată conform aceleiași surse la 1,015 milioane de euro.
Cea mai veche clădire a centrului istoric al orașului Baia Mare a fost construită de familia Teleki din Satulung. Terenul a fost cumpărat, probabil împreună cu clădirea, de Teleki Imre senior, care a transformat-o în impozanta clădire care se vede și astăzi. În clădirea cu etaj având 10 ferestre orientate spre piață, s-au perindat de-a lungul timpului mai multe personalități. Portalul boltit permitea accesul trăsurilor, iar clădirea oferea tot confortul personalităților sosite în oraș. Printre oaspeți se numără și Teleki Blanka, renumita luptătoare pentru emanciparea culturală a femeilor. După naționalizare, casa nu a mai fost locuită, îndeplinind funcții culturale. A fost sediul Teatrului de Păpuși, al Școlii Populare de Artă, iar la parter au fost amenajate spații comerciale. În prezent, clădirea este, în mare parte, goală. Vorbim, în fapt, despre două imobile, situate la nr. 8 și 9 de pe strada Piața Libertății din centrul istoric al orașului Baia Mare. În 11 martie 2021, Consiliul Local Baia Mare a decis să nu-și exercite dreptul de preemțiune asupra imobilului situat în Piața Libertății nr. 8, în suprafață totală construită la sol de 418,00 mp și terenul aferent, în suprafață de 482,00 mp.
În raportul de specialitate anexat hotărârii sunt explicate și motivele: „În acest imobil funcționează o agenție a Băncii Transilvania care are contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani începând cu data de 13.12.2017 pentru o suprafață de 70,00 mp”. Cu nr. 385/ 04.03.2021 Ministerul Culturii și Identității Naționale nu îşi exercită dreptul de preemțiune asupra imobilului situat în Baia Mare, Piața Libertății nr. 8. Nu deținem informații legate de exercitarea sau neexercitarea de către Consiliul Județean Maramureș a dreptului de preemțiune, dar legea nu face distincție și nu ierarhizează ordinea de exercitare a dreptului de preemțiune de către autoritățile publice locale. Prin adresa nr. 9791/04.03.2021, SC GLOBAL EDUCATION CENTER SRL, ne înștiințează de intenția de vânzare a imobilului situat în Baia Mare, Piața Libertății, nr. 8, la prețul de 585.000 euro. Urmare a analizării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6568/03.11. 2017 și a consultării arhivei municipiului, se constată că nu a fost parcursă procedura de exercitare a dreptului de preemțiune și în actul de înstrăinare nu s-a menționat regimul de monument istoric al imobilului, conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice – Republicată”.
Potrivit art.4 alin (4) din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice –Republicată.: „Monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condițiile exercitării dreptului de preemțiune ale statului român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori al unităților administrativ-teritoriale, după caz, potrivit prezentei legi, sub sancțiunea nulității absolute a vânzării”.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice – Republicată:
„În actele de înstrăinare, concesionare, închiriere, dare în administrare sau dare în folosință gratuită a monumentelor istorice se va menționa regimul de monument istoric al imobilelor şi obligația protejării acestora potrivit prezentei legi.
Eventuala exercitare a dreptului de preemțiune și achiziție de către Municipiul Baia Mare a acestui imobil, în condițiile în care contractul de vânzare cumpărare al ofertantului este întocmit cu încălcarea prevederilor legale și lovit de nulitate absolută legală, ar reprezenta un risc deoarece și actele subsecvente sunt lovite de nulitate absolută”. Altfel spus, prima vânzare a imobilului nu s-a făcut cu respectarea legii, ceea ce ar putea duce la anularea tuturor actelor subsecvente. În aceeași perioadă a anului trecut, autoritățile au decis să nu-și exercite dreptul de preemțiune nici asupra imobilului cunoscut sub numele de „Casa Teleki” înscris în lista monumentelor istorice din anul 2015 sub codul MM-II-m-B-04454, imobil alcătuit din teren în suprafață de 1198 mp și casă cu suprafață construită de 577 mp, situat în Baia Mare, Piața Libertății nr. 9.
În raportul de specialitate care a fundamentat hotărârea Consiliului Local Baia Mare se arată că: „Prin adresa înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr 8406 din data de 25.02.2021 Direcția Județeană de Cultură Maramureș ne comunică faptul că Ministerul Culturii nu își exercită dreptul de preemțiune asupra imobilului monument istoric «Casa Teleki» imobil alcătuit din teren în suprafață de 1198 mp și casă cu suprafață construită de 577 mp, înscris în C.F 106918, nr cadastral 106918, respectiv 106918 –C1 situat în Baia Mare, Piața Libertății nr. 9. Prin Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 28 din 26.02.2021 s-a aprobat neexercitarea de către Județul Maramureș dreptului de preemțiune asupra imobilului monument istoric, «Casa Teleki», cod MM-II-m-B-04454, imobil alcătuit din teren în suprafață de 1198 mp și casă cu suprafață construită de 577 mp, înscris în C.F 106918, nr cadastral 106918, respectiv 106918 –C1 situat în Baia Mare, Piața Libertății nr. 9.
Cu adresa înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 9564 în data de 03.03.2021 dl I. R.M ne înștiințează cu privire la intenția de vânzare a imobilului descris mai sus la prețul de 1.015.000 euro”.
Conform prevederilor art. 4 alin. 8 din Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice – Republicată :
„În cazul în care Ministerul Culturii şi Cultelor sau serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor nu îşi exercită dreptul de preemțiune în termenul prevăzut la alin. (7), acest drept se transferă autorităţilor publice locale, care îl pot exercita în maximum 15 zile”. Motivația neexercitării dreptului de preemțiune a fost: „Având în vedere că în acest imobil nu se pot desfășura activități specifice ale autorității publice locale, acesta necesitând ample lucrări de reabilitate și modernizare, nu considerăm necesară achiziția acestui imobil, drept urmare, Municipiul Baia Mare nu își exercită dreptul de preemțiune asupra imobilul descris mai sus”.
Pentru a evita confuziile, menționăm că în Baia Mare mai există un imobil cunoscut sub numele de Casa Teleki, care servește drept centru cultural și care nu are legătură cu această poveste.
Revenind însă, povestea achizițiilor continuă. Potrivit site-ului investigatoria.ro, de această dată este vizat centrul istoric al Sighișoarei, care face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Până acum, deja au ajuns în patrimoniul statului vecin clădiri ca și Crucea Albă (Arad),
Castelul Wesselényi (Jibou), Hotelul Dacia (Satu Mare), Hotelul Onix (Harghita), Hotelul Parc (Oradea), Castelul Mocsonyi (Arad), Hotelul Ferdinand (Hațeg), Teatrul Hirschl (Arad), Hotelul Casino (Borsec).