Monument istoric retrocedat urmaşilor unui criminal de război!

Revoltător! Mii de maramureşeni au murit degeaba în cel de-al doilea război mondial. La 70 de ani de la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale, în timp ce veteranii, văduvele şi orfanii de război îşi aşteaptă încă palma de pământ plătită cu sânge, Statul român revendică, cu generozitate, monumente istorice, urmaşilor criminalilor de război. În 2004, casa Haracsek din centrul vechi al Băii Mari a fost restituită urmaşilor foştilor proprietari. Ulterior, tot Statul român, mai exact Consiliul Judeţean a cumpărat cu bani grei etajul clădirii. GAZETA de Maramureş prezintă în premieră dovezi că fostul proprietar a fost condamnat în procesul criminalilor de război, ceea ce înseamnă că restituirea s-a făcut pe nedrept!  

Peste câteva zile, în 9 mai, se sărbătoresc 70 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi victoria împotriva fascismului. Numai că memoria veteranilor de război, a văduvelor şi orfanilor e terfelită de instituţiile Statului care neagă prin decizii absurde efectele războiului şi şterg cu buretele jertfa a mii de maramureşeni.

De 25 de ani, criminalii de război de atunci, se întorc, prin urmaşi, ca proprietari în Ardeal. În schimb, la 70 de ani de la sfârşitul războiului, veteranii de război, văduvele şi orfanii, încă nu şi-au primit pământul cuvenit prin lege şi plătit cu sânge, fie din „lipsă de teren”, fie din rea-voinţă. Unii vor primi bani, alţii probabil vor rămâne doar cu umilinţa...

Când a fost vorba însă de proprietăţile celor condamnaţi ca şi criminali de război, autorităţile române s-au dovedit brusc, eficiente. La 25 de ani de la Revoluţie, sentinţele şi listele criminalilor de război sunt accesibile doar celor care au nervi să le caute şi, aproape în niciunul dintre procesele de retrocedare nu au fost folosite ca probe în instanţă. Statul român pare total dezinteresat să-şi apere bunurile, istoria şi demnitatea naţională. Un jaf material şi moral fără precedent, împotriva căruia nu ia nimeni atitudine.

GAZETA de Maramureş demarează un serial dedicat acestei probleme vitale. Vom prezenta, pe parcursul mai multor săptămâni istele ţinute la secret de autorităţi, proprietăţile restituite ilegal şi cazurile care au căpuşat averea şi onoarea Statului Român.

Neoficial, deja o treime din teritoriul Transilvaniei e intabulat pe emisari ai Ungariei: urmaşi de grofi, nobili, asociaţii, reprezentanţi ai cultelor. Aproape toţi şi-au cerut în instanţă dreptul, în natură, în baza legilor retrocedării. Problema e că legile retrocedărilor nu fac distincţia între clădirile confiscate de comunişti şi cele confiscate prin sentinţe penale date pentru criminali de război, deşi sentinţele tribunalelor din România, pronunţate în procesele autorilor, instigatorilor, complicilor şi favorizatorilor crimelor şi atrocităţilor săvârşite în Ardealul de Nord, în anii 1940-1944, au fost confirmate de Tribunalul Internaţional pentru Crime de Război. Şi mai grav e că nimeni nu ridică, în numele Statului roman, această problemă în instanţă.

Primul exemplu: celebra casa Haracsek din Centrul Vechi, situată în Piaţa Libertăţii nr. 13. Unul dintre cele mai celebre monumente din Centrul Vechi ai Băii Mari din cauza scandalurilor post-decembriste iscate în jurul ei. Ultimii proprietari al imobilului au fost Kugyela Jenone Haracsek Erzsebet şi Jozsef Haracsek. Imobilul care datează din sec. XVI – XVIII este monument istoric de rang B, iar la parterul clădirii funcţiona Rotiseria „Gallus”.

În 2004, urmaşii celor doi (Kugyela Attila, moştenitor după defuncta Kugyela Jenone Haracsek Erzsebet şi respectiv Burger Laszlone fosta Haracsek Katalin şi Szekelyhidi Istvanne, fostă Haracsek Zsofia, moştenitoare după defunctul Haracsek Jozsef), au cerut restituirea imobilului.

S-a dispus restituirea în natură a parterului, două spaţii comerciale de 168 mp, respective 83,6 mp, iar pentru teren şi spaţiul ocupat de Şcoala populară de artă „Liviu Borlan” au primit măsuri reparatorii în valoare de 711.350.000 lei vechi, din care: 444.304.128 lei sub formă de despăgubiri băneşti şi 267.045.872 lei sub formă de titluri de valoare nominală sau acţiuni.

Interesant e că nimeni nu a fost curios să afle cine e proprietarul şi să prezinte acest lucru în instanţă. În hotărârea nr. 8, dată de Tribunalul poporului Cluj în Şedinţa publică din 31 mai 1946, Jozsef Haracsek (sau Horacsek) apare pe lista criminalilor de război.

În document se arată că: „Acuzatul BALOGH CORNEL, fost funcţionar la fabrica Phöenix din Baia Mare, fără a avea calitatea oficială s-a angajat benevol să participe la cercetarea evreilor pentru descoperirea valorilor ascunse. În acest scop mergea zilnic în ghetou, când singur, când însoţit de soldaţi germani înarmaţi, şi maltrata cu lovituri la fese pe evreii care nu stăteau în poziţie de drepţi, în timp ce trecea el pe lângă ei. Avea de asemenea mania să ordone evreilor mai tari ca să-i bată pe cei mai slabi. Din faptul că mergea în ghetou însoţit de soldaţi germani înarmaţi se crede că avea legături şi cu Gestapoul german pe care îl informa despre tot ce se petrece în ghetou.

O activitate similară, în ceea ce priveşte strângerea evreilor în ghetou şi cercetarea lor în scopul descoperirii valorilor ascunse a avut-o acuzatul HARACSEK IOSIF, pe atunci preşedintele al societăţii Baross (Asociaţia Comercianţilor Creştini) care fiind membru al Partidului Crucilor cu Săgeţi, fără a fi funcţionar public s-a oferit cu serviciul benevol la această sinistră operaţiune. Este de presupus modul în care a activat acest acuzat de vreme ce singur s-a prezentat la acest serviciu.

În calitatea lui de preşedinte al societăţii Baross, încă începând din anul 1942 întocmea liste despre evreii din Baia Mare, pe care le trimitea Cercurilor de recrutare în scopul de a fi concentraţi aceşti evrei la detaşamentele de muncă... aveau menirea să extermine evreii, iar prăvăliile... cabinetele acestor evrei, scoşi astfel din viaţa economică, le-a repartizat diferiţilor fascişti unguri”.

Prin acea sentinţă, în baza Legii nr. 312/1945 şi a Codului Penal, Haracsek este condamnat la 12 de ani de închisoare. Legea pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război, la care face referire sentinţa prevede că: „Pe lângă aceste pedepse, se va pronunţa şi degradaţiune civică, precum şi confiscarea averii în folosul Statului cu titlu de despăgubire”.

Ceea ce înseamnă că imobilul n-ar fi fost confiscate ilegal de comunişti, ci ar fi fost confiscate în baza unei sentinţe şi a unei legi care încă e în vigoare! Numai că, autorităţile n-au avut nici măcar curiozitatea să verifice acest lucru şi să îl prezinte în instanţă, la fel ca în multe alte cazuri. Ci, fără să se întrebe dacă e legal, ca să nu mai vorbim de moral, au restituit imobilul urmaşilor unui criminal de război!

Dacă în al doisprezecelea ceas autorităţile sunt interesate să facă dreptate, GAZETA le pune la dispoziţie sentinţa (pe care ar fi putut de altfel să o găsească dacă ar fi vrut). Dacă nu, din nou, patriotismul lor se va mărgini în 9 mai, la 70 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, la discursuri pompoase şi depuneri de coroane, ignorând că, pe mormintele eroilor acestor ţări prosperă azi, urmaşii criminalilor de război.

„Eu spun cu toată responsabilitatea faptul că toate autorităţile Statului Român ştiu şi legislaţia în vigoare, ştiu şi adevărul şi realitatea. Eu nu înţeleg de ce sunt cu mâinile legate, ca să nu mă exprim altfel. Din nefericire, şi după Primul Război Mondial, când a avut loc Procesul Optanţilor, adică cei ce au optat pentru Ungaria şi cei ce au rămas aici, cei ce au optat au fost despăgubiţi.

Dar, mai ales după Al Doilea Război Mondial cei care au fost implicaţi în regimul de asuprire hortystă, au fost declaraţi criminali de război. Pentru fiecare localitate există liste cu aceşti criminali de război care s-au refugiat după aceea împreună cu armatele de ocupaţie, adică cu cele hortyste şi hitleriste.

Şi culmea este că vin acum urmaşii lor cu documente de foşti proprietari, de dinainte de cele date de Statul Român, eludând, înconjurând prevederile legilor de atunci.

Aceştia fac cereri de retrocedare şi primesc acordul. Asta pentru că Statul Român nu mai este apărat de nimeni. Ei nu iau în considerare ce s-a hotărât la sfârşitul Primului Război Mondial, ce s-a hotărât la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, de către Tribunalul Poporului, unde sunt listele cu toţi criminalii de război. Ei vin cu documente de proprietate din perioada interbelică şi li se aprobă retrocedările. Dar legea privind criminalii de război este o lege care are caracter internaţional, este o lege aprobată atunci de Comisia Aliată de Control şi de alte comisii care nu au fost niciodată declarate ca nevalide. Deci, sunt în vigoare şi acum. Aparţin dreptului internaţional, ba mai mult, au fost confirmate de către toate organismele post război.

La eroi şi la văduvele celor căzuţi în război nu li s-a dat nimic, dar aici s-au rezolvat lucrurile rapid. Asta pentru că sunt o mie de interese de alt ordin. Ei îşi angajează adevărate echipe de cercetare pentru că interesul este foarte mare, iar rezultatele sunt pe măsură. Dar şi mai grav este faptul că nu mai este de unde să li se retrocedeze la foarte mulţi. Însă, ei obţin acum despăgubiri în bani. Ori, posibilitatea de îndatorare a Statului Român este nelimitată în concepţia unor avocaţi sau a celor care fac cererea de retrocedare. Şi atunci, Statul rămâne îndatorat. Dacă cineva ar face un calcul să vadă cu cât a rămas Statul Român îndatorat pentru aceste procese ar constata că tot pământul României nu valorează atât cu cât a rămas dator Statul Român.

Deci, noi şi generaţiile următoare suntem responsabili pentru aceste procese pe care unii le câştigă cu totul şi cu totul ilegitim, nu numai nedrept! Este o nedreptate istorică: strămoşii noştri au murit în război pentru o cauză nobilă, iar rezultatul este că pe mormintele lor dansează victorioşi cei care primesc acum aceste retrocedări”.

 

Lector univ. Dr. Ilie Gherheş