Mondo cane / Rusia a ridicat secretul de stat asupra documentelor din Arhivele de Război - partea doua

În acest fel omorurile săvârșite de bandele naționaliste ucrainene întrec cu mult numărul victimelor nazismului german și plasează Ucraina pe locul I între statele naziste. Cuprinși de fanatism și de admirația pentru Hitler, aproape trei milioane de bărbați ucraineni în putere au cerut să plece în Al Treilea Reich ca să muncească voluntar pentru nemți în fabricile și pe ogoarele nemților, numai ca Armata Germană să poată extermina tot poporul rus.

La 30 iunie 1941, batalionul fascist Lvov, sub comanda lui R. Șukovici, a executat cu glonț în ceafă trei mii de polonezi ucraineni, inclusiv trei oameni de știință cunoscuți pe plan mondial. În zilele care au urmat, batalionul a mai executat un grup de șapte mii de ruși compus din femei, bătrâni și copii. În timp ce femeile și copiii erau executați prin tăierea gâtului cu cuțitele, în curtea „Catedralei Metropolitane Sfântul Andrei” mitropolitul catolic ucrainean ținea un serviciu divin de mulțumire rugându-se pentru „victoria armatei sfinte a lui Adolf Hitler”..

Biserica Catolică Ucraineană a binecuvântat toate crimele și masacrele diviziei naziste ucrainene „Galicina”. Aceasta a comis, în septembrie 1941, masacrul și genocidul de la Babi Yar, o râpă din apropierea Kievului. Aici au fost aduși, în septembrie 1941, peste 50.000 (cincizeci de mii) de evrei din clasa de mijloc, trei mii de țigani și circa 40.000 (patruzeci de mii) de civili ruși (mare parte femei și fete) pe care SS-iștii ucraineni i-au dezbrăcat la pielea goală apoi au început să violeze femeile și fetele, neținând cont că părinții și rudele lor erau de față.

După violuri, s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor și evreicelor le tăiau sânii și presărau sare pe răni, iar pe bărbați îi castrau pe viu. Unora dintre prizonieri li se tăiau brațele care apoi erau fripte pe grătar. Atrocitățile au atins o culme abominabilă, astfel încât soldații germani, revoltați, au refuzat să mai participe la masacru și s-au retras, lăsându-i pe călăii ucraineni să ducă la capăt genocidul.

În cele din urmă, totul a sfârșit într-o baie de sânge. Prizonierii au fost omorâți în mod bestial, cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca să moară în chinuri) sau loviți în cap cu topoarele ori cu sapele. După terminarea masacrului, trupurile au fost aruncate în râpă și râpa acoperită cu pământ.

Batalionul de masacru, condus de fascistul ucrainean Vojnovski, a omorât 350.000 (trei sute cincizeci de mii) de ruși, în marea majoritate femei și copii, și peste 160.000 (o sută șaizeci de mii) de evrei.

La aceste omoruri au dat o mână de ajutor țăranii ucraineni fasciști și muncitorii ucraineni fasciști care aveau o ură atât de mare față de evrei și ruși încât s-au dedat la acte de canibalism. Pentru faptele lor, ei au primit medalii și ranguri naziste, iar Vojnovski a primit gradul de maior în Armata Germană.

Ucraineanul Șutnevici, care ucisese și el circa trei mii de evrei, a primit doar gradul de căpitan în Armata Germană. În satele Lipniki, Certozi, Mikulici, Vladimir, bandele de ucraineni ucideau copiii rușilor și polonezilor luându-i de picioare, învârtindu-i și dându-i cu capetele de pereți. Dacă erau prea mulți copii, aceștia erau aruncați de vii în fântâni și părinții erau aruncați după ei, apoi fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest fel numai într-un singur județ 15.000 (cincisprezece mii) de persoane. Ura ucrainenilor împotriva rușilor și a evreilor era așa de mare încât, dacă o fată ucraineană se căsătorea cu un evreu sau cu un rus, atunci tatăl sau fratele ei o violau cu forța. Zeci de tinere, nesuportând o astfel de umilință, au alergat și s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau prinse și spintecate de cei care le violaseră (adică de tații și frații lor) în felul următor: li se băga vârful cuțitului în vagin și erau spintecate așa de jos în sus.

Toate aceste lucruri se petreceau în anii 1941-1945 în Ucraina Socialistă. Adică în mijlocul unui popor care, deși trăise 20 de ani în ideea prieteniei între popoare promovată de socialism, a uitat într-o noapte toate aceste idei și a devenit la fel de primitiv și sălbatic precum oamenii cavernelor. Astăzi, după 20 de ani de existență sub deviza valorilor europene și în spiritul european al promovării minorităților naționale, pe care ei singuri le clamează, ucrainenii și-au reluat marșurile naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit asupra evreilor, polonezilor și rușilor, iar Armata Ucraineană trage cu tunurile în blocurile de locuințe, în școlile și spitalele din orașele rusești din sud-estul Ucrainei. Este limpede că, indiferent sub ce deviză ar trăi poporul ucrainean, nazismul și fascismul nu pot fi eradicate din Ucraina.

Este interesant să vezi ca român că întreaga noastră clasă politică și toți conducătorii noștri fraternizează azi cu clasa politică ucraineană fără să vadă că Ucraina ține azi între granițele ei teritorii românești care totalizează încă o Republică Moldovă pe care ea, Ucraina, o ocupă în mod nejustificat și cu binecuvântarea Bucureștiului. Oare de ce nu suflă politicienii noștri români nici o vorbuliță despre acest teritoriu?

În al treilea rând, citind aceste documente, nu trebuie să crezi că Israelul nu va cere Ucrainei despăgubiri pentru crime și genocid. În mod normal, aceste despăgubiri ar trebui să ajungă la circa 200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste despăgubiri, dar așteaptă ca apele să se limpezească în Ucraina. Adică să vadă cine va rămâne între granițele Ucrainei. Deocamdată, numai Crimeea, Donețk și Lugansk și-au declarat independența și au devenit republici ruse libere. Acestea nu se consideră parte a statului ucrainean și, evident, nu vor plăti despăgubiri.