• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 9 Octombrie , 2020

Când le dai oamenilor iluzia alegerii, se cred liberi. Presa „independentă” a fost, este și va fi susținută financiar de: firme, persoane fizice, sponsori. Se pune întrebarea cum de sunt atâtea televiziuni care sunt implicate în iluzia alegerilor? Pentru a nu supăra pe vreun cititor de al nostru, să analizăm situația din SUA. De exemplu: firma AT&T susține pe: CNN, HBO, Cartoon Network; Compania Walt Disney pe: Fox, National Geographic; Compania Comcast pe: NBC, Sky iar Viacom pe: MTV, Paramount Pictures și amintim doar unele dintre cele mai vizionate canale de televi­ziune și de către români. Dacă vrem să aflăm de ce mass-media oficială le bagă pe gât agenda neoliberală, tot ce trebuie de făcut este să urmărim fluxul banilor dirijat spre mass-media și spre politicienii de vârf.
Pe Hillary Clinton a finanțat-o masiv să-și susțină activitatea neoliberală exact aceleași pu­blicații amintite mai sus, la care se adaugă persoane contestate ca: Jeff Bezos de la Amazon, cunoscut pentru cenzurarea a numeroase cărți pe subiecte controversate, în contextul în care cenzura este considerată fiind printre cei mai mari inamici ai democrației și libertății de expresie.
Alți mari sponsori ai neolibe­ralilor sunt Google, Twitter, Facebook şi YouTube - medii care sunt foarte active în domeniul cenzurii, pentru a șterge tot ce se opune agendei neoliberale. Nu este surprinzător că postările pro-Trump sunt printre cele mai cenzurate, alături de cele ale gânditorilor și cercetătorilor cri­tici și ale oricui care îndrăznește să pună la îndoială versiunea oficială a evenimentelor. Dacă se urmă­rește proveniența banilor pe care numai George Soros i-a donat mass-mediei pro neoli­berale, în ultima campanie, aproape două milioane de dolari. Să nu trecem mai departe până nu amintim persoana lui Soros. Este născut în Ungaria și atunci când evreii maghiari au fost duși în lagărele de exterminare a fost implicat în activitatea de rechi­zi­ționare a bunurilor lăsate în urmă de aceștia, deși el însuși este evreu. Întrebat cum de a avut suflet să facă acest lucru, a răspuns cu seninătate, că dacă nu o făcea el tot o făcea cineva. A plecat în Occident, ajunge în SUA și prin manevre bursiere, inițiate de el, se ajunge ca eco­nomia Angliei să atingă limita colapsului, bineînţeles cu niște favoruri financiare fantastice, devenind cu timpul unul din cei mai bogați oameni ai lumii și susținătorul fervent a neolibera­lismului. Ce este neoliberalismul și de ce este un curent atât de îndrăgit de miliardarii lumii? Este curent al economiei politice contemporane care susține in­tervenția limitată a Statului în economie, în vederea stabilirii cadrului juridic care să permită, printre altele, organizarea con­cu­renței și funcționarea armo­nioa­să a prețurilor.

Deci Statul să gestioneze contractul social cu populația (contract care niciodată nu poate fi respectat), iar micro minoritatea să fie lăsată în pace, pentru ca profitul să poată fi realizat în dauna distrugerii mediului sau sărăcirii celui care nu a avut șansa culturii afacerilor, a lipsei de capacitate antreprenorială, adică în dauna imensei majo­rități.
A trecut la noi o campanie elec­torală, va fi interesantă o analiză comparativă a ce este la parte­nerii noștri strategici și ce este la noi. Dacă la ei, susținătorii
neoliberalilor sunt cât de cât cunoscuți, la noi, sponsorul principal nu cumva este Statul exan­ghinat financiar de decenii?

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.