Mondo Cane

În multe universități, absolvenții facultăților de medicină rostesc la sfârșitul ceremoniei de încheiere a ciclu­lui universitar jurământul lui Hippocrate. Cu o vechime de peste 2450 de ani, reprezenta mai mult un etos decât o abordare profesională şi era considerată, mai până în zilele noastre, piatra fundamentală pe care se bazează profesiunea medicală:

„Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea: Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți; Să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; Să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit; Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia; Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescrip­țiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență; Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv; Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața; Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această opera­ție celor care fac această meserie; În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține departe de orice acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi; Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie; Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor oamenilor; Dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.”

Formularea modernă a jurământului lui Hippocrate, adoptat de Asociaţia Medicală Mondială în cadrul Decla­raţiei de la Geneva din anul 1975:
„Odată admis printre membrii profesiunii de medic mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba uma­nităţii; Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate; Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate; Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obliga­ţie sacră; Voi păstra secretele încre­dinţate de pacienţi chiar şi după decesul acestora; Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic; Co­legii mei vor fi fraţii mei; Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţio­nali­tate, rasă, religie, partid sau stare socială; Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii; Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!”.

Jurământul lui Hippocrate îl făcea pe tânărul medic să jure că va lupta numai pentru viață. Eutanasia și avortul au fost scoase din jurământul lui Hippocrate fiind înlocuite cu o declarație, dându-se astfel frâu liber filosofiei morți, iar mercantilismul este considerat un gest firesc.
Pentru „omul modern”, singurul ju­de­cător este rațiunea. Pentru mulți, Bunul Dumnezeu a murit. Pentru ei, de Crăciun, în cel mai bun caz, vine îngerașul, și de Paști vine iepurașul.