Mondo Cane

Republica Islamică Iran, până la 1935 cunoscută internațional ca Persia, este o țară în Asia de Sud-Vest, situată între coasta de nord-est a Golfului Persic și coasta sudică a Mării Caspice. Din anul 1949 sunt folosite atât numele „Persia”, cât și „Iran”. „Iran” este utilizat între funcționari și în contextul politic-statal. Numele „Iran” este înrudit cu cuvântul „arian” și înseamnă „teren de aur”.
După Al II-lea Război Mondial se modernizează structurile economice, sociale și politice și începe euro­penizarea instituțiilor. Mișcările antiguvernamentale laice, dar îndeosebi religioase din 1978 duc la părăsirea țării, în 1979, a șahului Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, aliat fidel al S.U.A. și prieten cu Nicolae Ceau­șescu. Puterea a fost preluată de către Consiliul Revoluționar Islamic, în frunte cu ayatollahul Ruhollah Kho­meiny. Noua Constituție transformă Iranul într-un stat confesional Islamic. Vechea dispută de frontieră în zona râului Șatt-el Arab servește, în septembrie 1980, Irakului ca pretext pentru a ataca Iranul (Saddam Husein, conducătorul Irak-ului, dorind să anexeze regiunea iraniană, Kuzestan). Îndelungatul conflict dintre cele 2 state (1980-1988) se soldează cu grele pierderi în oameni și impresionante distrugeri materiale. Epuizanta confruntare se încheie în august 1988, prin acceptarea de către Iran a unei Rezoluții a Consiliului de Securitate al O.N.U. Criza ostaticilor amba­sadei S.U.A din Teheran (1979-1981) duce la ruperea relațiilor diplomatice americano-iraniene. După moart­ea imamului Khomeiny (3 iunie 1989), persoanele care s-au succedat la conducerea Iranului au continuat și continuă politica de dis­tan­țare față de statele occidentale și de sprijinire a mișcărilor islamice militante din lume.
Iranul este frământat repetat de largi mișcări de proteste antiguvernamentale, pe fondul înrăutăţirii nivelului de trai a populației, conducerea țării fiind acuzată, printre altele, de corupție.
Noul val de proteste, care a condus la mulți morți și răniți, a fost declanșat de hotărârea guvernului de creștere a prețului benzinei la suma de 1,5 Ron (nu este greșeală 1,5 Ron). Cu câteva luni în urmă au mai fost mișcări ample când guvernul a hotărât mărirea prețului ouălor. În Iran, fiecare cetățean posedă o mașină, îndeobște sunt mașini fabricate în Siria, neperformante, care consumă cantități impresionante de carburanți.
Iranul posedă cea mai mare rezervă de petrol din lume, însă capacitatea de extracție este cu mult mai mare decât cea de prelucrare, astfel că este obligată să-și asigure consumul intern din importul a ceea ce a produs ca materie primă (Nu sugerează nimic referitor la lemnul exportat de țara noastră?). Pe parcursul anilor, sta­tele occidentale au trecut la sancțiuni economice și politice împotriva Iranului, fiind acuzată de încurajarea terorismului, sancțiuni care au avut un efect invers decât cel așteptat, ei fiind obligați să-și asigure produsele din producție internă, efect al cercetării științifice proprii, cer­cetare care a cunoscut o dezvoltare impresionantă, inclusiv în domeniul nuclear. Au avut o relaxare temporară când președintele S.U.A., Obama a ridicat sancțiunile, dar au fost reintroduse de actualul președinte al S.U.A.
Occidentalizarea continuă, gărzile islamice permit purtarea unor ținute mai lejere atât la bărbați cât și la femei. Deși nu se poate vorbi de o dictatură, fiind asigurată rotația la guvernare, prin vot democratic, se impută tuturor guvernelor la putere, indiferent de coloratura lor politică: susținerea guvernului sirian din banii iranienilor. Unde este bogăție multă nu este liniște socială și politică. Mai cunoașteți un astfel de stat? „Țara… aur poartă, noi…”.