Mondo Cane

Terorismul este definit de Enciclopedia Britanică drept „folosirea siste­matică a violenţei pentru a crea un climat general de teamă în rândul populaţiei astfel încât să se obţină o schimbare politică”.
Într-o fatwa (întrunire în care se fac amenințări publice cu moartea) din 1996, Osama bin Laden a declarat război Statelor Unite ale Americii, chemând musulmanii la jihad, sau război sfânt. Ameninţările radicalului saudit aveau să fie puse rapid în practică, printr-o serie de atacuri care au culminat cu atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001. În acea zi, 19 fundamentalişti islamici au ales să devină şahizi, martiri ai războiului sfânt. Trei mii de civili au fost ucişi, ceea ce l-a determinat pe preşedintele George W. Bush să proclame un război global împotriva terorismului. Printr-o ciudată ironie, retorica lui Bush o oglindea pe cea a fundamen­taliştilor: războiul împotriva terorismului era prezentat ca o luptă totală a binelui contra răului, la fel cum jihadul proclamat de bin Laden era văzut de adepţii săi ca un război sfânt împotriva răului reprezentat de „cruciaţi” şi „sionişti”.
Aşadar, terorismul islamic este strâns legat de islamul politic. Dincolo de anumite nuanţe şi diferenţe de abordare ale diferitelor organizaţii şi grupări, scopul final al islamului politic este înlocuirea statului „occidentalizat” actual cu unul islamic guvernat de codul islamic de legi, sharia. Militanţii radicali cred că acest lucru se poate atinge prin lupta armată: un război sfânt, în numele lui Dumnezeu.
Conceptul de jihad a luat naştere odată cu Islamul; fundamentaliştii asociaţi cu, sau inspiraţi de Al Qaida nu au făcut decât să deturneze acest concept. Ar fi greşit să ne închipuim însă că militantismul religios se limitează la islam sau că războiul sfânt s-a dezvoltat doar în cadrul acestei religii. Încă înainte de apariţia marilor civilizaţii şi religii ale lumii, sacrul a fost asociat cu războiul. Mircea Eliade vorbeşte despre confrerii războinice care au dat numele lor, „lupi”, mai multor populaţii indo-europene, între care şi dacii. „Faptul că un popor îşi trage denumirea etnică de la numele unui animal are întotdeauna o semnificaţie religioasă”. Semnificaţia religioasă arhaică - atrage atenţia Eliade - ţine de transformarea rituală a război­nicilor în fiare, de atingerea unei stări de furor heroicus, care nu numai că îi făcea să îşi piardă legăturile cu uma­nitatea, dar, mai important, asi­gura comuniunea cu zeul-animal-vânător. Grupurile de astfel de tineri război­nici, numite „lupi”, fie au cucerit populaţii sedentare, fie şi-au impus dominaţia asupra unor populaţii din cadrul cărora proveneau, devenind clasa conducătoare şi dând numele lor întregului trib.
Statisticile recente arată că 30 la sută din cetățenii musulmani veniți ca migranți în Europa umblă sistematic la moschei. În cazul creștinilor, doar 7 la sută frecventează bisericile.
În zilele de vineri, în țările occidentale, cu „democrație consolidată!!!”, în aresturile cu teroriști se permite accesul imamilor (preoți musulmani), fără nici o restricţie, pentru a „purta discuții” cu cei reținuți. S-a aflat că imamii sunt îndoctrinați în radicalism în țările lor de origine. Zeci de mii de tineri occidentali s-au raliat, în timp, Statului islamic. Odată cu desfiin­țarea Califatului, aceștia s-au reîntors în țările de origine. Politicienii nu știu cum să procedeze, cunoscând că cei reveniți au participat la acte crimi­nale.