Mondo cane

Începând din 2011, la 30 august, este marcată Ziua internaţională a persoanelor dispărute, a victimelor disparițiilor forțate.  Asta înseamnă că persoanele sunt arestate, deţinute sau răpite împotriva voinţei lor sau private în alt mod de libertate de către funcţionari ai diferitelor ramuri sau niveluri ale guvernului sau de către grupuri organizate ori persoane private care acţionează în numele sau cu sprijinul, direct sau indirect, consimţământul sau încuviinţarea Guvernului, urmată de refuzul de a dezvălui soarta sau locul în care se află persoanele în cauză sau refuzul de a le recunoaște privarea de libertate care plasează astfel de persoane în afara protecţiei legii.

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și-a exprimat profunda îngrijorare faţă de amploarea pe care a cunoscut-o fenomenul în diferite regiuni ale lumii, presupunând arestarea, detenţia și răpirea persoanelor împotriva voinţei lor, dar și faţă de numărul tot mai mare al cazurilor de hărţuire, maltratare și intimidare a martorilor sau a rudelor persoanelor date dispărute.

Victimele acestui fenomen sunt private de libertate, ținute secret în locuri de detenţie și rareori eliberate. De multe ori, soarta acestora rămâne necunoscută. Persoanele care în cele din urmă sunt eliberate vor rămâne cu cicatrici fizice și psihice pentru tot restul vieţii.

Dispariția forțată a fost folosită frecvent ca strategie de răspândire a terorii în societate şi a devenit un fenomen global, nefiind limitat la o anumită regiune a lumii. Odată produs al dictaturilor militare, disparițiile forțate sunt folosite astăzi în situații complexe de conflict intern, în special ca mijloc de represiune politică a oponenților. O preocupare deosebită o reprezintă: hârțuirea continuă a apărătorilor drepturilor omului, a rudelor victimelor, a martorilor şi a consilierilor juridici care se ocupă de cazurile de dispariție forțată; utilizarea de către state a activităților antiteroriste ca scuză pentru încălcarea obligațiilor lor.

O atenție specială trebuie acordată, de asemenea, grupurilor specifice de persoane deosebit de vulnerabile, cum ar fi copiii şi persoanele cu dizabilități. Sute de mii de oameni au dispărut în timpul conflictelor sau perioadelor de represiune în cel puțin 85 de ţări din întreaga lume.

Aceste dispariții forțate sunt calificate drept crime împotriva umanității şi oferă familiilor victimelor dreptul de a solicita despăgubiri şi de a afla adevărul despre dispariția acestora. Până anul trecut, 70 de state membre ale sistemului ONU au semnat şi ratificat convenția, 43 de state doar au semnat, iar 84 de state nu au întreprins nicio acțiune. Să avem o viață în siguranță!