Mondo Cane

Blugii au o istorie de mai bine de 500 de ani. Confecţionaţi dintr-o ţesătură rezistentă numită denim, care-i făcea greu de murdărit, dar, în acelaşi timp, uşor de spălat. Istoria termenului denim poate fi trasată începând cu Franţa sfârşitului de secol XVI, unde era folosită o ţesătură denumită „serge de Nîmes”, adică „stofă din oraşul Nîmes”. Pantalonii confec­ţionaţi din materialul cu pricina erau apoi vânduţi în portul genovez, pe atunci capitala Republicii Genova. Marina genoveză avea nevoie de haine care să reziste muncilor cotidiene întreprinse de marinari, de la întinsul velelor, la lustruitul punţii.

Istoria blugilor moderni este strâns legată de Levi (Loeb) Strauss, un emigrant bavarez ajuns în America, în 1847. Căutătorii de aur americani aveau nevoie de haine rezistente, iar Levi Strauss devine, în 20 de ani, cel mai serios comerciant care apro­viziona cu marfă de bună calitate micile magazine din vest. Istoria îmbrăcăminţii se va schimba radical în 1872, când Strauss primeşte o ofertă de la Jacob Davis, un croitor din Reno, Nevada, care îi cere să îmbunătăţească durabilitatea pantalonilor clienţilor săi. Levi se achită de această sarcină, schimbă croiala şi inventează capsele pentru buzunare.
Creşterea popularităţii blugilor după cel de-Al Doilea Război Mondial poate fi atribuită şi filmelor sau muzicii. James Dean, Marlon Brando şi Elvis Presley sunt vedetele care au promovat pe marile ecrane acest tip de îmbrăcăminte, scoţându-i din sărite pe colegii mai bătrâni din branşă care nu renunţaseră încă la costum şi cravată.
După apariţia actorului James Dean îmbrăcat în blue-jeans în filmul „Rebel fără cauză”, toţi adolescenţii americani adoptă acest stil de îmbrăcăminte; în paralel însă, pantalonii indigo sunt interzişi în teatre, restaurante şi şcoli. Interdicţiile nu-i fac pe tineri să-şi dorească mai puţin blugii; dimpotrivă chiar. Popularitatea lor creşte şi mai mult între anii 1960-1970, în perioada hippy. Tinerii încep să-şi personalizeze pantalonii, ataşându-le centuri din metal sau decorându-i cu flori brodate şi cu mesaje anti război scrise cu graffiti. Blugii devin un simbol al tinerilor care demonstrau în America împotriva războiului din Vietnam şi propovăduiau Revoluţia iubirii.

Nici măcar Cortina de Fier nu a ferit statele comuniste de asaltul blugilor, deşi acest obiect vestimentar era considerat un simbol al „decadenţei occidentale”, astfel că, pe măsură ce autorităţile totalitare înteţeau lupta împotriva generaţiei în blue-jeans, tinerii erau tot mai atraşi de ei şi-i cumpărau asiduu de pe piaţa neagră sau din magazine de tip „consig­naţia” la preţuri care echivalau uneori chiar şi cu un salariu mediu din acele timpuri.

Controlul populaţiei în statele comuniste îmbrăca măsuri hilare. În perioada 1955 – 1960, în România, lărgimea pantalonilor la manşete nu era admisă sub 22 de centimetri, manşetele trebuiau să fie duble, iar croiul trebuia să fie cu talie înaltă. Orice abatere de la aceste „indicaţii” era criticată de vajnicii activişti ai acelor vremuri.