Mondo Cane

Preocupaţi de mizeriile noastre interne, uităm că, odată cu ade­rarea României la Uniunea Eu­ropeană la 1 ianuarie 2007, de­ciziile importante nu se mai iau la Bucureşti, ci la Luxembourg sau Haga, prin urmare ar trebui să fim preocupaţi şi de politica euro­peană, deci ar trebui să cunoaş­tem atât Constituţia României, cât şi „constituţia” UE, după unii tratatele UE. (Vă rog să remarcaţi că în text s-au pus între ghilimele cuvântul constituţie, întrucât Uniunea Europeană nu are o constituţie). Întrebarea firească ar fi: de ce Uniunea Europeană nu a reuşit să adopte, după mulţi ani de coabitare dintre 28/27 state, un asemenea document?

Încercări de a adopta o constituţie a Uniunii Europene au fost, dar toate s-au dovedit a fi un eşec. Toate tratatele semnate din 1958 până acum au fost ratificate, mai uşor sau mai greu, de toate statele membre, cu o singură excepţie: Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa (TCE).
Acest Tratat a fost semnat în 2004 de către reprezentanți ai Statelor Membre, dar două dintre acestea, francezii şi olandezii,
l-au respins ulterior prin referendum.

Care au fost motivele pentru care populaţia din cele două ţări au respins proiectul de constituţie? Practic a fost vorba de un singur motiv, cel prin care în preambulul documentului se menţiona faptul că marile realizări culturale şi material ale Europei se datorează valorilor creştine. Opozanţii cons­tituţiei au susţinut că acest argument ar fi condus la jignirea po­pu­laţiei de alte credinţe, locui­tori ai Europei.

Până în zilele noastre, argumentul respingerii produce efecte. Mai deunăzi, într-o ţară cu „demo­cra­ţie consolidată”, nu departe de România, s-a hotărât ştergerea din calendar a sărbătorilor creş­tine şi orice discuţie în media pe această temă să fie considerată „incorectă politic” şi sancţionată. Prin urmare, după aceştia, de Crăciun se sărbătoreşte „pomana porcului”, iar de Paște, „drobul de miel”.

Desigur, prin cultura impusă şi acceptată cu multă veselie, de sărbătorile creştine se promo­vează turismul în care punctul principal este cina copioasă, stropită cu cât mai multă băutură, piperată cu droguri uşoare ca aperitiv şi droguri grele la final, urmată de o discotecă pe măsură, terminată cu apeluri disperate la 112 sau formarea de „spirale” pe malul mării.