Mircea Pop, omul care a transformat pasiunea în știință

Povestea lui Mircea Pop seamănă cu o călătorie spre cunoaștere, care demonstrează încă o dată că, atunci când iubești ceea ce faci, nimic nu este prea greu sau imposibil: nici să procuri plante din celălalt capăt al lumii, nici să aduni o colecție extraordinară și, mai ales, să devii în fiecare zi mai bun. Mircea Pop s-a născut în 1959. Traseul său profesional a început în 1978, când a terminat liceul și a fost angajat ca electronist la Armătura Zalău. Apoi a lucrat tot ca electronist în lumini și sunet la Casa de Cultură din Zalău, apoi timp de 18 ani a fost electronist la Silcotub Zalău. Tot ca experiență profesională putem include o perioadă de 5 ani ca specialist în instalații de supraveghere în SUA.

Pasiunea sa pentru cactuși a început destul de devreme, în 1968: „Atunci am rămas absolut fascinat de un Echinopsis mare, pe care l-am văzut într-o curte din spatele școlii, în Santău, cu flori extraordinar de frumoase. Eram elev în clasa a doua, iar mirosul de la Echinopsis se simțea până în sala de clasă. Vă fac acum o mărturisire: am sărit gardul și mi-am însușit un lăstar din acel Echinopsis. Am recurs la această metodă pentru că știam că acolo locuia o bătrână ursuză și nu aș fi acceptat un refuz în varianta în care i-aș fi cerut. Am sărit gardul, am luat un lăstar, și în timp ce eram pe lângă cactus a venit baba cu mătura. Am fugit și am sărit gardul, dar m-am agățat în sârma ghimpată și am ajuns acasă cu un singur tureac. A urmat bineînțeles corecția cuvenită pentru distrugerea de haine, dar cactusul l-am avut până în 1973, când ne-am mutat la Zalău și
i-am pierdut urma. Nu știam cum se îngrijește, l-am pus în pământ normal și chiar a înflorit”.
Apoi, până în 1980 a mai procurat un cactus, un Opuntia. Dar, apoi, destinul i-a scos în cale un om la fel de pasionat de cactuși ca și el: „În 1980 s-a organizat la Casa de Cultură din Zalău o expoziție de flori, de 8 martie, și acolo l-am cunoscut pe Ananie Pășcuță, curatorul secției de plante suculente a Grădinii Botanice din Jibou, cu care am legat o strânsă prietenie până azi. Așa am început să cumpăr cactuși, cu denumire. Chiar înainte de 1980 eram fascinat de orice informație despre cactuși, și chiar desenam cactușii pe care i-am văzut în filmele western”.

După Revoluție, pentru Mircea Pop li­ber­tatea a însemnat și posibilitatea de
a-și procura plante din diferite colțuri ale lumii și de a afla informații noi: „Când a ieșit România din comunism, în 1989, eu aveam 278 de specii, însemnând vreo 300 de ghivece ținute pe balcon, pe care i-am adunat de peste tot pe unde am umblat, de la colecționari și chiar de la Grădina Botanică din Cluj. Pe Vida Gheza nu l-am cunoscut, am mers în Baia Mare în 1982, în anul când a murit, dar de la soția sa am primit un pui de Cereus jamacaru pe care îl am și acum, și pe care în fiecare primăvară îl scot din seră și îl pun în grădină. Interesant că atâta timp cât l-am ținut în ghiveci nu a înflorit și nu a crescut un centimetru, dar de când l-am scos în grădină a început să se simtă bine, așa că și anul acesta am avut vreo 30 de flori pe el. Prin anii ’80 am început să studiez, așa că am procurat cărțile lui Dobrotă și a lui Copăcescu. Primele in­formații le-am avut de la custodele Ananie Pășcuță din Jibou, și m-am apucat pe atunci chiar și de semănat. Gră­dina Botanică din Jibou avea legături cu grădini botanice din străinătate, așa că s-au obținut semințe de la plante aduse din străinătate”.

Până în 1999 și-a ținut colecția de cactuși pe balcon, în Zalău. Apoi, a plecat în SUA și a trebuit să renunțe la colecție: „După examenul de la Am­basada SUA din București, am primit un loc de muncă în SUA. Atunci i-am lăsat colecția unui coleg de serviciu, care cel puțin 10 ani m-a bătut la cap să i-o vând lui. Nu i-am vândut-o, i-am dat-o la un preț simbolic, un leu, cât să nu fie gratis, pentru a avea noroc la ei. Paradoxal, cât am lucrat în America, deși am fost în 11 state, nu am văzut niciun cactus în mediul lor natural, asta pentru că distanțele le parcurgeam cu avionul, dar și pentru că nu am lucrat în zonele cu cactuși. Am văzut că cei care se ocupă acolo cu studiul cactușilor sunt foarte puțini și nu prea au priză la public, pentru că acolo sunt plante sălbatice, așa că cine vrea să vadă un cactus merge în spatele casei și se uită la el. Deci nu-i bagă în seamă dacă sunt atât de la îndemână. Când m-am întors din SUA, în 2007, m-am dus la prietenul meu să-mi recuperez colecția, dar mi-a zis că nu mi-o dă înapoi nici dacă-i dau toți banii pe care i-am câș­tigat în America. Atunci i-am promis că în doi ani voi avea mai multe plante decât el. Din vară și până în toamna lui 2007 aveam deja 800 de specii”.

Apoi, în 2008, și-a construit prima seră la Românași: „Am singura colecție completă din Europa procurată din SUA: colecția Schick. Este cel mai mare producător de hibrizi de Echinop­sis, având în vedere că 40 de ani a încrucișat toate speciile de Echinopsis, Lobivia, Tricocereus și tot ce a putut să obțină hibrizi. Florile sunt absolut fantastice, toate. Nu are decât doi hibrizi cu floare albă. Pe lângă cele 129 de plante care fac parte din hibrizii Schick, eu am mai obținut 4, de la Bob Schick personal, care nu sunt omologați și nu apar încă în cataloage. Pe lângă această colecție am și alte plante obținute de la alți mari producători de hibrizi din SUA, hibrizi care nu sunt în alte părți. Cea mai mare floare pe care am avut-o a avut diametrul de 25 cm, și a fost pe o plantă care a dat 6 asemenea flori. Sunt și alte flori și mai mari. Nu Echinopsisul are cea mai mare floare. Mă aștept să-mi înflorească anul viitor un Trichocerus Flying dragon care are floarea de 36 cm.
În momentul de față, colecția mea are aproximativ 3.200 de specii, care însu­mează vreo 7 mii de ghivece, fără să calculez semănăturile, altoirile și lăstarii. Intenția mea este să mă concentrez pe Echinopsis, pe Epiphyllum și Stapeliade. Vreau să mă axez pe acestea pentru că îmi plac florile mari, co­lorate și parfumate. Echinopsis are flori cu un aspect deosebit, Epiphyllum are flori foarte mari, iar Stapeliadele sunt plante originare din Africa și sunt foarte frumoase. Sigur că am descoperit trucuri pentru a-i face să înflorească, și am ajuns la performanța de a obține flori înainte de 2 ani de la plante care în mod normal înfloresc după 6 – 7 ani. Nu intru în detalii pentru că dacă nu se lucrează cu o dozare absolut perfectă a substanțelor care se dau plantelor, se pierd cactușii. Eu am pierdut foarte multe plante în acest fel, inclusiv anul acesta. Sigur că între noi facem schimb de informații de acest gen, dar pentru marele public nu sunt de interes”.

Mircea Pop și-a dus pasiunea pentru cactuși la nivel de cercetare: „Studiez inclusiv fenomenul de sincronism care apare la Echinopsis și care este ceva fantastic. Sunt plantele care se așteaptă să înflorească deodată. Am făcut expe­ri­mentul că am adus în aceeași cameră o plantă cu un boboc de doi centimetri și una cu un boboc de 8 centimetri. Planta cu bobocul de 8 cm a așteptat până a crescut bobocul de la cealaltă plantă și au înflorit în aceeași noapte. Nu putem să ne explicăm științific, dar nu putem crede că ele nu simt. În colecție am 700 de hibrizi de Echinop­sis iar dacă azi am 10 flori deschise, mâine am 1.300 și poimâine am 20 de flori, asta ce în­seamnă? Nu este simplă coincidență cum înfloresc deodată. Este o lume tare interesantă și trebuie multă răbdare ca să încerci să o înțelegi și să te bucuri de rezultate. De exemplu, dacă un Tricho­cerus înflorește mai devreme și nu am alții înfloriți, pentru a folosi ulterior polenul de la acea floare, culeg polenul pe bețișoare de urechi. Fiecare băț îl tai în două, culeg polen și îl pun în pun­guliţă sigilată cu 2 – 3 cristale de sare gemă neiodată, pentru absorbția umi­dității. Sigilez pungulița și o pun într-o cutie la congelator. Când îmi înflorește ceva care cred că s-ar potrivi foarte bine cu acel polen, iau un băț, până ajung cu el în seră ajunge la temperatura care trebuie și fac po­lenizarea. Apoi pun un ciorap de lycra pe floare să mă asigur că insectele nu aduc polen nedorit, iar așa știu exact ce semințe obțin. Nu am descoperit eu metoda, dar am perfecționat-o. Pole­nul astfel recoltat rezistă la congelator chiar și un an. Anul acesta am obținut semințe cu polen de anul trecut la un Tricho­cerus care acceptă foarte greu polenizarea și care înflo­rește foarte rar. Solul pentru cactuși mi-l prepar singur, dintr-o parte minerală și o parte organică. În partea minerală eu folosesc 9 tipuri de rocă, inclusiv roci vulcanice aduse din import.

Pentru partea organică folosesc 4 tipuri de material organic în care pun și insecticid. Amestec partea organică în betonieră și o pun în saci de plastic timp de 6 luni, și abia apoi în funcţie de nevoile cactușilor fac amestecul cu partea minerală”.
Sera din Chereușa și-a construit-o în 2012. Totul este automatizat pentru în­călzire și aerisire. Sera are 88 mp, iar partea de iernare are 35 mp. În 2013 a avut loc aici Tabăra interna­țio­nală a iu­bitorilor de cactuși, cu 45 de parti­cipanți.

Mircea Pop este extrem de deschis și prietenos cu orice pasionat de cactuși și spune că: „Sfatul meu pentru cei cărora le pot trezi interesul cactușii? Dacă nu-i iubesc de la prima vedere să-i lase în pace. Pe de altă parte, cei care-i iubesc foarte mult, să nu-i iubească așa mult că-i sufocă. Un cactus poate să moară de prea multă grijă. Dar dacă n-ai grijă de el, are el grijă să supraviețuiască. De la cactuși înveți să trăiești indiferent de condiții și să lași floarea frumoasă în urma ta”.

„Am și acum 3 plante din prima mea colecție din 1980, pe care nu le-am dat, spre norocul meu, și de care a avut grijă soția cât am fost în America. Și dacă tot vine vorba, în toate cazurile soțiile iubitorilor de cactuși au un rol esențial,
pentru că oricât ai iubi cactușii, nu-ți poți face o colecție fără acordul
și sprijinul soției”.
Mircea Pop

 

 

„Condițiile în care se țin cactușii trebuie să fie foarte aproape de condițiile naturale: pământ foarte sărac și apă foarte puțină. Eu folosesc numai apă de ploaie. Dacă îi asiguri unui cactus pământ gras și apă, va crește, va face lăstari, dar nu va înflori. Înmulțirea prin flori se face atunci când planta vrea să supraviețuiască, atunci când vrea să-și schimbe teritoriul. Am observat că un cactus înflorește și atunci când îi merge foarte prost. Dacă vezi că un cactus care făcea două flori pe an, în acest an îți face 20 de flori, este clar un semnal de alarmă pentru că «știe că va muri» și vrea să lase sămânța în urmă. Așa că trebuie scoasă din pământ și curățată pentru că sigur are ceva problemă. Am ajuns să fac adevărate operații pe astfel de cactuși, pentru a putea înlătura partea bolnavă, parte pe care nu aș fi descoperit-o altfel dacă nu ar fi înflorit abundent”.
Mircea Pop

 

„Am plante cu care fac experiențe. Am lăstari de cactus recoltați acum 5 ani pe care îi țin fără apă și fără sol. În fiecare an iau câte doi din lădiță și îi pun în sol, să văd până la ce vârstă își revin. Aparent sunt uscați, dar dacă îi pui în sol își revin în câteva luni. Am ajuns în al cincilea an când lăstarii își revin.
Voi continua experimentul”.