Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Ministerul Finanţelor Publice a elaborat Normele de aplicare a Programului guvernamental „Investeşte în tine”
Programul guvernamental „Investește în tine” are ca obiectiv facilitarea accesului la finanțare pentru cetățenii români care vor să se dezvolte personal și profesional, investind în educație, în cultură sau în sănătate.
Beneficiarii programului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate:
- persoane fizice cu cetățenie română, cu domiciliul în România;
- tineri cu vârsta cuprinsă între 16 ani împliniţi şi până la 26 de ani neîmpliniţi la data solicitării creditului inclusiv şi să fie cuprinşi în sistemul de învăţământ sau să efectueze cursuri de specializare, autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale sau, după caz, de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale;
- persoane cu vârsta între 26 de ani împliniţi şi 55 de ani neîmpliniţi la data solicitării creditului inclusiv, dacă sunt cuprinse în sistemul de învăţământ sau efectuează cursuri de reconversie şi/sau specializare profesională, autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi, după caz, de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale;
- să prezinte cel puţin un codebitor, dacă solicitantul nu este angajat.
„Prin acest Program ne propunem să venim în întâmpinarea tinerilor care au nevoie de un sprijin financiar pentru a se dezvolta atât personal, cât și profesional. De asemenea, ne-am gândit și la adulții care doresc sau sunt nevoiți să își schimbe profesia, să se recalifice. Este o investiție în oameni, în cetățenii români, un angajament pe care ni l-am asumat prin Programul de guvernare”, declară Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.
Proiectul de act normativ are următoarele caracteristici:
- procentul de garantare a creditelor acordate prin Program este de 80%, exclusiv dobânzile şi comisioanele aferente;
- valoarea maximă a finanţării garantate de stat este de 40.000 lei, în cazul beneficiarilor cu vârste între 16 ani şi 26 de ani, respectiv 35.000 lei, pentru beneficiarii cu vârste între 26 ani şi 55 ani. Creditele pot fi suplimentate cu 20.000 de lei, pentru toţi beneficiarii dacă sunt angajaţi sau se angajează pe perioada derulării creditului;
- garanţia de stat se acordă prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi a Fondului Român de Contragarantare. Dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditelor garantate se suportă din bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză;
- durata maximă de creditare este de 10 ani. Programul prevede şi obligaţia instituţiilor de credit finanțatoare de a asigura o perioadă de graţie cel puţin egală cu perioada studiilor, nu mai mult de 5 ani de la data acordării creditului.