Mineritul neferos nu a fost redeschis! Bădălău nu mai spune nimic!

Mineritul neferos din Maramureş trece printr-o perioadă nefastă. Nimeni nu a făcut ceva pentru revitalizarea activităţii şi nimic nu s-a întâmplat pentru ca mineritul să producă din nou valoare, plus-valoare.

Nicolae TEREMTUŞ

Actualul ministru al Eco­nomiei, Niculae Bădă­lău declara pe la în­­ce­putul anului că mi­ne­ritul neferos se va redeschide, că sunt trei zone în care minele vor începe să lucreze. Printre zonele în care se va redeschide mineritul neferos se afla şi Maramureşul cu a sa Companie Remin. Termenul de redeschidere a activităţii a fost în vara acestui an. Vara a trecut şi minele nu s-au deschis! O altă promisiune ministerială ce s-a dovedit a fi o mare prostie. De alt­fel, cam toţi miniştri de la Econo­mie din ultimii ani au promis că vor redeschide mineritul neferos, dar...
Până la urmă, de ce tot promit miniştrii că vor redeschide mine­ritul neferos?
Explicaţii pot fi multe, dar sunt câteva la îndemâna tuturora. Nu trebuie să fi ministru ca să îţi dai seama de realităţile acestor ani. În urmă cu mai bine de zece ani, în România s-a pus lacăt pe una dintre cele mai importante ramuri economice, respectiv mineritul neferos. În traducere, extracţia de metale neferoase: plumb, cupru, zinc şi mai ales aur şi argint. Mineritul neferos se află la baza economiei deoarece metalele neferoase merg pe orizontală în industria prelucrătoare, la fabrici şi uzine care produc maşini unelte, în industria petrochimică, în toate industriile componente ale unei economii sănătoase.
România a închis tot şi consecinţa a fost că pe orizontală s-au închis multe întreprinderi sau şi-au restrâns activitatea din cauză că nu mai
exista materie primă. În Baia Mare, combinatele metalurgice şi-au dat obştescul sfârşit, iar oraşul a căzut din punct de vedere economic. Nu mai vorbim de impactul social, concedieri, multe familii distruse din cauza lipsurilor generate de inacti­vitate şi multe alte consecinţe. Cei care au condus ţara în acele perioade, acum sunt bine mersi, îşi văd de traiul lor îndestulat, iar unii chiar dau lecţii, pe la televiziuni, de economie, de cum ar trebui să ne dezvoltăm, să creştem economic.
În Europa, lucrurile au stat altfel. Ţările cu mari exploatări miniere neferoase au redus din activitate, au conservat mine şi perimetre, dar nu au distrus industrii precum în România. După mai mulţi ani de activitate la „foc mic”, europenii şi-au dat seama că o reducere a activităţii miniere nu a adus nimic bun. Ca atare, au început să redeschidă ce au închis. Pe plan mondial, preţul la me­talele nobile a explodat; la plumb, cupru, zinc, de asemenea. Industria mondială a intrat într-o creştere ce a dus la cererea tot mai mare de astfel de produse. Economia europeană s-a repliat rapid, iar noi asistăm nostalgici la toate aceste mişcări.
În România, cheia mineritului neferos a fost aruncată şi nimeni nu o mai găseşte!
De aceea, promisiunile lui Bădălău din acest an au fost privite cu re­zerve de cei care cunosc cât de cât sistemul.
Şi minunatul nostru săptămânal a explicat de multe ori de ce este aproape imposibil de a redeschide mineritul neferos, în modul în care miniştrii şi alţi aşa-zişi specialişti vorbesc despre acest subiect. Aşa cum spuneam de multe ori, primul pas spre redeschidere ar fi modificarea legislaţiei şi o nouă Lege a Minelor. Apoi, sunt alţi paşi de făcut din zona tehnică, în educaţie, deoa­rece nu mai sunt chiar mulţi specia­lişti, mineri, ingineri, cadre medii... Din păcate, la nivel de minister nu sunt minţi luminate care să conducă logic şi practic această operaţiune ce pare şi poate că este, complicată.
Miniştrii făcuţi la „apelul bocancilor”, persoane numite în funcţii fără să aibă cunoştinţele necesare pentru a putea lua decizii rapide şi benefice mineritului neferos şi a industriilor pe orizontală, sunt cei care au făcut ca rezultatele de până acum să fie zero. Şi toate acestea în condi­ţiile în care există un corp de spe­cia­lişti de elită la Academia Română.
În toate comitetele şi comisiile care au apărut în ultimii ani, pentru a da soluţii cu privire la ce se face şi ce nu se face, academicienii au lipsit, poate cu mici excepţii. La Academia Română sunt geologi valoroşi care ar fi putut ajuta la această compli­cată operaţiune de redeschidere a minelor neferoase.

Întâmplarea a făcut ca în această perioadă de frământări în mineritul neferos să apară cartea lui Aurel Pantea - „Mineritul din Maramureş va renaşte?” - în care un capitol este dedicat Academiei Române şi con­tribuţiei acesteia la cercetarea subsolului din Maramureş şi din întreaga ţară. Păcat că aceşti specialişti de mare clasă nu sunt consultaţi, măcar, pentru a putea lua cele mai bune decizii.
Considerăm că această parte din cartea lui Aurel Pantea trebuie cunoscută de toţi!

Academicienii geologi şi Maramureşul
 

„Citind Lista membrilor Academiei Române (fondatori, titulari, corespondenţi, de onoare şi post-mortem), se constată că în cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, de la înfiinţare şi până în anul 2019, au fost 32 de membri din domeniul geologiei (geolog, geolog-geograf, geolog-paleontolog, geolog-geochimist, geolog-petrograf, geolog-mineralog, inginer geolog, inginer geofizician).
În anul 2019, în calitate de membru titular se află geolog Dan P. Rădulescu, inginer geolog Mircea Ioan Valentin Săndulescu şi geo­log Gheorghe Udubaşa. Toţi trei au avut activitate în domeniu şi în Maramureş. Prin natura profesiei şi a funcţiilor pe care le-am avut timp de 10 ani la: Exploatarea Minieră Baia Borşa, apoi la Baia Mare la Combinatul minier, Co­misia mine, geologie, petrol, me­talurgie a judeţului Maramureş, Centrala minereurilor şi metalur­giei neferoase, Centrala minereu­rilor neferoase, Regia autonomă a Plumbului şi Zincului, Compania naţională a metalelor preţioase şi neferoase REMIN S.A. şi secretar tehnic al Consorţiului comunitar minier Maramureş, i-am cunoscut pe cei trei academicieni, inclusiv pe fostul preşedinte al Comitetului de Stat al Geologiei, academicianul Alexandru Codarcea, precum şi pe academicienii Dan Giuş­că, Răzvan Givulescu şi o serie de geologi ale căror lucrări referitoare la Mara­mureş au fost premiate de către
Academia Română.

Academicianul Dan P. Rădulescu, născut în Bucureşti la 20 ianuarie 1928, personalitate proeminentă a geologiei româneşti, prin natura funcţiilor avute, şi-a consacrat o mare parte a vieţii activităţii de cercetare geologică a zonei Baia Mare: geolog la Întreprinderea de Prospecţiuni a Comitetului de Stat al Geologiei Bucureşti (1950-1959), întreprindere care a avut mai multe şantiere pe teritoriul fostei regiuni Maramureş; cerce­tător principal la Institutul Geologic Bucureşti; director adjunct ştiinţific, director la Comitetul de Stat al Geologiei; adjunct al Mi­nistrului Minelor, Petrolului şi Geo­­logiei (1974-1977); vicepre­şedinte al Academiei Române (1994-1998). Este membru cores­pondent al Academiei din anul 1990 şi membru titular din 1993. A deve­nit doctor în geologie în anul 1957, prin susţinerea tezei «Studiul petrografic al forma­ţiu­nilor eruptive din regiunea Seini - Ilba - Nistru (Baia Mare)». A pu­blicat peste 100 de lucrări ştiin­ţifice, dintre care circa 20 se referă la regiunea Baia Mare, printre care: studiul feldspaţilor plagioclazi zonaţi din andezitele bazaltoide din regiunea Baia Mare; evidenţierea şi caracterizarea pe­tro­grafică a principalelor tipuri de roci vulcanice din partea de vest a regiunii Baia Mare; studiul petro­chimic al rocilor eruptive din zona Seini - Ilba - Nistru; includerea şi descrierea mineralelor cunoscute din zona Baia Mare în lucrarea «Mineralogia topografică a Româ­niei»; descifrarea structurii de an­samblu a zonei vulcanice din par­tea de nord a munţilor Gutâi etc.
Academician Mircea Ioan Valen­tin Săndulescu, născut la Sibiu în 16 octombrie 1933, cunoscător al tectonicii României, a avut contri­buţii la descifrarea structurii geologice a zonei Baia Mare. Este doctor inginer din anul 1972, în urma susţinerii la Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie Bucureşti a tezei «Studiul geologic a părţii centrale şi nordice a sinclinalului Hăghimaş (Carpaţii Orientali)». Din anul 1991 este membru cores­pondent al Academiei Române şi a fost ales membru titular în anul 1994. Primele contacte cu Mara­mureşul le-a avut în calitate de geo­log principal la Întreprinderea de Prospecţiuni Laboratoare Bucu­reşti în perioada 1956-1960, apoi în perioada 1960-1994 la Institutul Geologic al României (cercetător, secretar ştiinţific, şef secţie Hărţi Geologice) şi din 1994 profesor la Universitatea Bucureşti. A realizat studiul stratigrafic şi tectonic al unităţilor piennice de la Poiana Botizei, Petrova şi Leordina. A des­cifrat stratigrafia şi structura Cuverturii posttectogenetice a Zonei Cristalino-Mezozoice şi a Dacidelor mediane în Munţii Ma­ra­mu­reşului. A elaborat, împreună cu alţii, Harta Geologică scara: 1:50.000, foile Poiana Botizei, Cav­nic, Vişeu şi machetele Petro­va, Ţibleş, Toroiaga, Budeşti, Burloaia, Bistra Vişeului.
Academician Gheorghe Udubaşa, născut la 8 septembrie 1938, Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, a decedat în 2 martie 2019. Teza de doctorat a susţinut-o la Heidelberg, Germania, în anul 1972.
A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1966 şi membru titular în 2017. După absolvirea Facultăţii de Geologie-Geografie, specialitatea Mineralogie-Zăcăminte din cadrul Universităţii Bucureşti, a fost: cercetător în perioada 1960-1970 la Institutul de Geologie-Geogra­fie al Academiei Române; 1970-1972 bursier şi cercetător asociat la Universitatea din Heidelberg, Germania; 1972-1978 cercetător ştiinţific la Institutul de Geologie şi Geofizică Bucureşti; 1978-1979, geolog Laborator analize I.P.E.G. Maramureş; 1979-2007 cercetător ştiinţific, şef de secţie, director ştiinţific, director general al Institutului Geologic al Româ­niei. Apreciat ca cercetător al geologiei Maramureşului, a adus contribuţii importante la definirea şi caracterizarea unor minerale din zona Baia Mare incluse şi în mo­no­grafia «Minerals of the Car­pathians» publicată în anul 2002 la Praga. Un aport deosebit a avut la descifrarea evoluţiei geologice şi metalogenetice a masivului Ţibleş, subliniind posibilitatea existenţei unei structuri cuprifere în partea de sud. De altfel, zăcământul a fost pus în evidenţă şi mina Ţibleş a fost preluată pentru punere în funcţiune de către C.N. REMIN S.A. în cadrul Exploatării miniere Băiuţ-Ţibleş. A întocmit studiile mineralizaţiilor de la Toroioaga, a plumozitului de la Herja, Baia-Sprie şi Săsar, precum şi a evo­luţiei metamorfice a minereului de mangan de la Răzoare-Târgu Lă­puş”, se arată în cartea lui Aurel Pantea.

Dar sunt mai mulţi academicieni care au studiat, geologic, Maramu­reşul. Din păcate, ei nu sunt consultaţi, sau lucrările lor nu sunt luate în seamă. Din păcate!