• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 10 Aprilie , 2015

Micii poliţişti din Dumbrăviţa

 

Ziua de marţi din cadrul săptămânii „Şcoala Altfel” a fost una cu totul specială specială pentru elevii de gimnaziu ai Şcolii Dumbrăviţa. Motivul? Copiii au primit vizita reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş. 

 
 

Educativ, util, interesant şi, de ce nu, distractiv. Acestea ar fi calificativele care descriu activitatea „Micii poliţişti” derulată marţi, 7 aprilie, de Şcoala Dumbrăviţa, în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş, UAC Europe şi Asociaţia NEMUS.

 

La ora 12, în faţa căminului cultural Dumbrăviţa au ajuns două maşini de poliţie, o motocicletă, poliţişti şi „mascaţi”. Numai că, de această dată motivul nu a fost vreo infracţiune, ci o acţiune de informare, care i-a prezentat într-o altă lumină pe oamenii legii, aceea de prieteni ai copiilor şi, în general, al tuturor celor care respectă legea.

Doamna director al Şcolii Dumbrăviţa, Magdalena Tomşa, a prezentat invitaţii: Subcomisar Cecilia Grozavu, compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Comisar şef Ioan Cârlig, şef Serviciu Poliţie Rutieră, Serviciul de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Maramureş şi două tinere voluntar. 

Apoi, a luat cuvântul subcomisarul Cecilia Grozavu, care a prezentat într-o formă atractivă şi interactivă activitatea poliţiei. Pornind de la ce înseamnă poliţia şi rolul său în societate, doamna Grozavu i-a ajutat pe elevi să conştientizeze gravitatea infracţiunilor, rolul pedepselor, dar rolul civic al cetăţeanului care trebuie să colaboreze cu poliţia şi să aibă o atitudine corectă în societate.

Elevii i-au aşteptat pe poliţişti cu mesaje anti-violenţă, una dintre temele de discuţie abordate. Aşa că, elevii au putut afla lucruri noi despre formele de violenţă şi motivele pentru care forţa nu este o soluţie pentru niciun fel de problemă.

Comisar şef Ioan Cârlig, care a devenit deja un prieten al copiilor din Dumbrăviţa, datorită acţiunilor din anii trecuţi, a vorbit despre violenţa în trafic şi consecinţele ei, dar le-a oferit elevilor şi informaţii utile despre circulaţia rutieră.

 

La final, toţi elevii au putut admira îndeaproape maşinile şi echipamentele de poliţie, unii s-au plimbat cu motocicleta, alţii au urcat la volan şi au pornit girofarul sau au admirat armele „mascaţilor”. La final, elevii au spus la unison că acţiunea a fost „super” şi probabil mulţi dintre ei îşi doresc de-acum să devină poliţişti.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.