Memoria umilită a unui simbol al rezistenţei anticomuniste

Gheorghe Paşca, una dintre cele mai emblematice figuri ale rezistenţei armate anticomuniste din Maramureş, zace, uitat la marginea unui cimitir din Năsăud. Eroul n-a avut niciodată parte de o slujbă religioasă, iar pe crucea veche şi scorojită nicio menţiune nu aminteşte de lupta sa. Urmează încă o poveste despre cum ne umilim eroii.

Un ţârâit scurt şi un oftat prelung au deschis o nouă pagină de istorie prezentă în care ne umilim, încă o dată, trecutul şi valorile: “Alo, sunt preotul Vasile Rus. Şi familia mea a avut de suferit din cauza comunismului. Am găsit crucea lui Gheorghe Paşca, eroul anticomunist din Săliştea de Sus, e într-o stare deplorabilă. Ştiu că dumneavoastră, maramureşenii aveţi patriotism local şi…”. În timp ce preotul Vasile Rus încerca să ne convingă să sprijinim onorarea postmortem şi înhumarea creştinească a lui Paşca, mi-am amintit de povestea luptătorului. Una demnă de scenariul unui film.

Gheorghe Paşca este una dintre cele mai importante figuri ale luptei anticomuniste armate din Maramureş şi unul dintre partizanii care a rezistat cel mai mult în munţi. Vânător excelent, invitat de un grof ungur la vânătoare, Paşca devine spaima Securităţii. Iar după moartea fratelui său îşi foloseşte abilităţile de ţintaş pentru doborârea duşmanilor. Deşi în permanenţă vânat, Paşca trăieşte în codri şi o poveste romantică. Ioana Vlad, “momeala” trimisă de securişti pentru a-l prinde îi devine soţie. Primul copil, o fetiţă, se naşte chiar în grota în care era ascuns. În urma unei prime trădări, Ioana Vlad, însărcinată şi cu un copil, este capturată. În iarna anului 1956, după 10 ani de pribegie, Paşca este din nou descoperit de Securitate, în urma trădării unui tânăr pe care îl luase sub aripa lui.

Neputând scăpa, haiducul din Săliştea de Sus preferă moartea în locul îngenuncherii.

Obligat să rărească vizitele la familia sa, Paşca încearcă să-şi schimbe şi strategia. În 1955 întâlneşte un tânăr care a dezertat din armată. Unii susţin că tânăr era informator al Securităţii şi că a fost trimis special pentru a-l captura pe Paşca, alţii spun că tânărul ar fi fost într-adevăr dezertor şi că nu l-ar fi trădat niciodată pe Paşca, iar descoperirea lor ar fi fost cauzată de tatăl băiatului, care, la băutură, a scăpat câte o vorbă în sat.

Tânărul era băiatul morarului din Bitigi, şi se spune că ar fi făcut o înţelegere cu Securitatea: în schimbul eliberării tatălui său, arestat pentru speculă cu produse de consum, trebuia să-l predea pe Paşca.

Câteva luni, cei doi s-au ascuns împreună, într-un buncăr din zona Bitigilor, fiind aprovizionaţi cu hrană de morar, tatăl tânărului. Torturat de securitate, tatăl flăcăului i-ar fi turnat pe cei doi. Aşa că, trupele i-au luat prin surprindere.

Se spune că băiatul i-ar fi ascuns opincile lui Paşca, pentru a-l împiedica să fugă. Fiind un ger năprasnic, Paşca ştia că îi vor degera picioarele dacă va fugi desculţ şi nu va putea ajunge departe. Dându-şi seama de trădare, se spune că l-ar fi împuşcat pe tânăr şi apoi s-ar fi sinucis.

Alţii susţin că a luptat cu securiştii, iar ultimul glonţ l-a păstrat pentru el. Vlad Darie povestea în studiul Andreei Dobeş că: „l-o trădat cineva. Unui băiat i-a dat drumul din armată ca să se adune cu Paşca să zică că şi el e fugar. Era dintr-o comună, de acolo, de lângă Salva. A stat cu băiatul aproape un an. Iarna, tatăl băiatului a mers cu securitatea acolo şi băiatul o fost ascuns opincile, ca să nu se poată încălţa. Securitatea, când o venit peste ei, i-o găsit pe amândoi morţi. L-o împuşcat şi pe băiat. L-au dus acolo, la Bistriţa, pe la Năsăud, i-o îngropat. Au dus-o pe ea, femeia lui, pe aceea care nu a avut copii cu el, pe aceea au dus-o să-l vadă că-i mort”.

Se spune că trupul lui Paşca a fost legat de o sanie şi aşa a fost dus la Năsăud. Acolo a fost depus în curtea primăriei, cu lozinca: „Cine face ca el, ca el păţeşte”.  

Locul unde a fost îngropat Haiducul Paşca a rămas necunoscut. Până de curând. Preotul Vasile Rus povesteşte: „în cercetarea pe care am făcut-o în Cimitirul Central din Năsăud am reuşit să găsesc mormântul lui Gheorghe Paşca. Este aşezat într-o margine de cimitir,arată părăsit, cu o cruce de tablă ruginită, care de abia mai dă mărturie că acolo odihneşte vestitul luptător anticomunist. Omul de serviciu care se ocupă cu întreţinerea cimitirului, care m-a ajutat pentru a afla locaţia exactă a mormântului lui Gheorghe Paşca, mi-a arătat apoi mormântul unui vestit ofiţer de Securitate, al cărui nume nu vreau să îl amintesc, care a terorizat locuitorii ţării Năsăudului în anii regimului comunist. Mormântul lui este unul impunător, din marmură, fiind aşezat în poziţie centrală. Domnul Gheorghe Petrov, angajat al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului mi-a mărturisit că în viitorul apropiat Institutul intenţionează deshumarea rămăşiţelor pământeşti ale vestitului luptător anticomunist şi reînhumarea lor cu ritual religios, Gheorghe Paşca fiind înmormântat de către Securitate în anul 1956, fără a avea dreptul la un preot şi o slujbă a înmormântării, după tradiţia creştină.

În convorbirea pe care am avut-o cu domnul primar al oraşului Năsăud, Mircea Romocea, acesta mi-a mărturisit că va susţine iniţiativa Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului”.

GAZETA de Maramureş se alătură iniţiativei preotului Rus şi Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului pentru ca memoria eroului să fie cinstită cum se cuvine.

„În cercetarea pe care am făcut-o în Cimitirul Central din Năsăud am reuşit să găsesc mormântul lui Gheorghe Paşca. Este aşezat într-o margine de cimitir, arată părăsit, cu o cruce de tablă ruginită care de abia mai dă mărturie că acolo odihneşte vestitul luptător anticomunist.

Omul de serviciu care se ocupă cu întreţinerea cimitirului, care m-a ajutat pentru a afla locaţia exactă a mormântului lui Gheorghe Paşca, mi-a arătat apoi mormântul unui vestit ofiţer de Securitate (...). Mormântul lui este unul impunător, in marmură, fiind aşezat în poziţie centrală. (...)

Gheorghe Paşca a fost înmormântat de către Securitate în anul 1956, fără a avea dreptul la un preot şi o slujbă a înmormântării, după tradiţia creştină.”

 

 

Vasile Rus