Memoria ethnologica, dedicată meglenoromânilor

A apărut un nou număr al revistei de patrimoniu ethnologic şi memorie culturală Memoria ethnologica (an XIV, nr.52-53, iulie-decembrie 2014), editată de Consiliul Judeţean Maramureş şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş.

Acest număr al revistei este dedicat în mare parte meglenoromânilor şi cuprinde articole referitoare la limba, identitatea şi comunităţile acestora. Studiul lui Emil Ţîrcomnicu, Aspecte istorice privind grupurile dialectale meglenoromâne din Grecia, Republica Macedonia, Turcia şi România, inaugurează volumul. Etnologul face o trecere în revistă a cercetărilor publicate cu privire la istoria, limba, denumirea, numărul de membri şi distribuţia geografică a meglenoromânilor.

Astfel, există patru mari comunităţi în Europa: două în regiunea Meglen, una în nordul Greciei şi cealaltă în sudul Macedoniei, şi altele două, formate prin emigrare - una în Turcia, în zona Adrianopole, şi cealaltă în România, în localitatea Cerna din judeţul Tulcea, unde au ajuns în 1940. Articolul este o scurtă prezentare a meglenoromânilor, cu accent pe momentele istorice care au dus la împărţirea Meglenului şi la cele două emigrări.

Cel de-al doilea studiu din volum, Starea actuală a meglenoromânilor. Meglenoromâna – un idiom pe cale de dispariţie, semnat de Petar Atanasov, renumit lingvist macedonean de origine meglenoromână, se axează pe situaţia actuală a meglenoromânei, unul din cele trei subdialecte istorice sud-dunărene ale limbii române. Meglenoromâna, la fel ca istroromâna, reprezintă o enclavă lingvistică puternic influenţată de limbile înconjurătoare, fapt ce a dus la un bilingvism de secole al acestei comunităţi etnice. Atanasov susţine că dislocarea unei mari părţi a populaţiei meglenoromâne (şi stabilirea în Turcia şi România), exodul din mediul rural spre cel urban, căsătoriile mixte, lipsa educaţiei în limba maternă şi alţi factori vor duce la dispariţia subdialectului meglenoromân în viitorul apropiat.

Antropologul austriac Thede Kahl, în studiul Păstrarea limbii, pierderea identităţii: meglenoromânii, utilizează denumirea vlahi din Meglen ca sinonim pentru meglenoromâni, în baza faptului că membrii comunităţii folosesc autoreferenţial termenul vlah, nu român. Autorul analizează două caracteristici marcante ale meglenoromânilor: răspândirea lor pe teritoriul mai multor state şi lipsa contactului între aceste grupuri. Kahl susţine că limba şi identitatea meglenoromânilor sunt cel mai bine păstrate în Ghevghelia (Macedonia) şi Archangelos (Grecia) şi că gradul de conştiinţă etnică a meglenoromânilor este minim, în schimb limba a fost conservată în mod uimitor în multe comunităţi.

Două cercetătoare în domeniul antropologiei, Dominique Belkis (Franţa) şi Corina Iosif-Sîrbu (România) semnează cel de-al patrulea studiu, intitulat A fi sau a nu fi meglenoromân. Recapitulând etapele cercetării lor de teren de la începutul anilor 1990, la meglenoromânii din Dobrogea, autoarele adaugă informaţii obţinute în urma altor două incursiuni în teren - una în Banat, cealaltă în Meglen, reflectând asupra jocului complex al etnonimelor întâlnite în teren şi analizează performativitatea categoriilor etnice, subliniind astfel capacitatea şi modalităţile prin care grupurile de meglenoromâni din aceste regiuni se adaptează la diferite situaţii şi, în acelaşi timp, meditează asupra rolului, obligaţiilor şi interacţiunii dintre cercetător şi comunitatea studiată.

Colindele la meglenoromâni între tradiţie şi actualitate este titlul celui de-al cincilea studiu, semnat de Virgil Coman. Istoricul român prezintă aici rezultatele unei anchete de teren desfăşurate între iunie şi septembrie 2011 la meglenoromânii din România, Grecia şi Macedonia. Autorul ilustrează modul în care colindele au fost transmise la acest grup etnic şi încearcă să identifice elementele moderne care au pătruns în repertoriul lor, drept rezultat al influenţelor laice sau bisericeşti.

Articolul semnat de Mirela Kozlovsky, Caracteristici ale muzicii tradiţionale a meglenoromânilor din Cerna, analizează elementele din repertoriul muzical al meglenoromânilor capabile să ofere o perspectivă diacronică, conform fazelor migraţiei din regiunea Meglen din România. Studiul încearcă să evidenţieze aspectele ce contribuie la afirmarea identităţii comunităţii la meglenoromâni prin intermediul creaţiilor folclorice.

Antropoloaga Annemarie Sorescu-Marincovic şi istoricul Mircea Măran, din Serbia, semnează ultimul studiu al colecţiei, Meglenoromânii din Guduriţa: Limbă şi identitate. Din cauza numărului foarte mic de membri, această comunitate a fost neglijată până acum de cercetători. În final, Annemarie Sorescu-Marincovic afirmă următoarele: „Această colecţie, chiar dacă oferă răspuns la numeroase întrebări privind limba şi identitatea meglenoromânilor, nu intenţionează să îi prezinte cititorului o versiune definitivă şi incontestabilă a adevărului. Din contră, doreşte să încurajeze în continuare la reflecţie asupra meglenoromânilor şi a posibilelor moduri în care identitatea lor se poate modifica în anii următori.”

Cuvânt către cititor

„Antropologia, ştiinţă relativ nouă, promovează ideea de diferenţă între indivizi, comunităţi sau societăţi în ansamblul lor. Acest fapt presupune recursul la un set de proprietăţi sau caracteristici specifice care, în cele din urmă, reclamă cât se poate de firesc comparaţia şi căutarea diferenţelor. Ţintind şi focalizându-şi atenţia pe un obiect de studiu empiric – fiinţa umană – nu se va bloca la nivelul analizării principiilor, a posibilităţilor şi imposibilităţii cunoaşterii, a judecăţii sau existenţei înseşi (aşa cum o face filozofia).

Pentru a-şi atinge obiectivul îşi va construi discursul prin articularea minuţioasă a observaţiilor şi descrierilor furnizate de întregul evantai al ştiinţelor umane. Conturându-se un asemenea orizont epistemologic, am putea afirma că antropologia este, în acelaşi timp, concretă şi generală, iar din această bipolaritate derivă, astăzi, caracterul ei urgent.

Accentul urgenţei se impune şi mai mult atunci când analiza antropologică se îndreaptă spre mici comunităţi etnice, ameninţate cu dispariţia. Aşa este şi cazul meglenoromânilor din Grecia, Macedonia şi Turcia. Lor le este alocat un spaţiu consistent în volumul de faţă.”

Dr. Ştefan Mariş, redactor şef Memoria ethnologica