Memoria ethnologica

A apărut numărul 60-61 al revistei de patrimoniu etnologic şi memorie culturală Memoria ethnologica, editată de Consiliul Judeţean Maramureş şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş.

Ioan BOTIŞ

Primul studiu din acest număr al Memoriei ethnologica îi aparţine lui Cristian Cioancă şi tratează „Antropologia ima­gi­­narului din basmul fantastic românesc. (I) Oamenii de apă”. Pornind de la astfel de fiinţe ale mitologiei clasice şi prin prisma hermeneuticii, autorul studiului a încercat să sublinieze implicaţiile şi semnificaţiile acestor prezenţe, care solicită atât afectul cât şi raţiunea. Prezente în basmul fantastic românesc, astfel de fiinţe fantastice de apă au fost antropomorfizate de către imaginarul tradiţional la nivelul carnalului, râvnite pentru frumuseţea desăvârşită şi înzestrate cu o trăsătură semnificativă: sunt nemuritoare.
Mirela Kozlovsky vorbeşte despre „Elemente de limbaj muzical specifice folclorului tătăresc şi dacoromânesc din Dobrogea, în cântecul hibrid Ey, guzel Qîrîm!”. Inspirat de suferinţele provocate de părăsirea în mod brutal a patriei natale, această melodie are statut de cântec patriotic pentru toţi tătarii, indiferent de locul de origine sau de cel în care îşi duc acum traiul. Considerată reprezentativă pentru tătarii crimeeni din întreaga lume, această creaţie relativ tânără, fiind concepută în a doua jumătate a secolului al XX-lea, prezintă trăsături asemănătoare cu ale doinei de înstrăinare din repertoriul tradiţional dacoromânesc.
În „Imaginar urban central european”, Carmen Dărăbuş face referiri la ima­gologia literară şi la importantul rol pe care acesta îl deţine în investigarea diverselor tipuri de societate, devenind parte a sociologiei literare, cu dimensiuni antropologice, iar Ciprian Coc prezintă un studiu de caz realizat la o stână din Botiza pe parcursul unui întreg an pastoral, pentru a surprinde riturile la care ciobanii recurg pentru a menţine echilibrul şi ordinea cosmică.

Întemeiat pe cercetări directe de teren, studiul „Înmormântarea pe Valea Slă­nicului Moldovei”, realizat de Pamfil Bilţiu şi Maria Bilţiu, reprezintă o investigaţie monografică a ceremonialului funebru într-un areal arhaic, care, în afara unor rituri de largă circulaţie, cuprinde şi o categorie din grupa celor particularizante ce conferă obiceiului statutul de variantă locală. În „Câteva aspecte privind portul popular din Maramureş” Livia Ardelean urmăreşte evoluţia portului popular din Mara­mureş, începând cu secolul al XVIII-lea, un aspect mai puţin cunoscut din viaţa socială a comunităţilor din Ma­ramureş, care, susţine autoarea, va trebui continuat prin scoaterea la lumină a tuturor informaţiilor oferite de categorii diferite de documente.

În Maramureş, datorită spiritului religios al comunităţii, se mai păstrează  unele secvenţe ale ceremonialului funerar. Asistăm însă la o serie de transformări în ceea ce priveşte elementele tradiţionale, ne spune Corina Isabella Csiszar, în „Câteva consideraţii cu privire la ceremonialul funerar din Maramureş”.

Ultimul studiu al acestui număr al revistei îi aparţine lui Ştefan Mariş şi tratează „Raportarea la univers – de la ştiinţă la revelaţiile mistice”.
În decursul mileniilor întrebările legate de Univers au fost o constantă în gândirea umană. Omul a încercat să înţeleagă marile mistere legate de propria fiinţă dar şi de lumea în care trăieşte, ela­borând concepte, teorii şi modele care să-l ajute în încercarea sa de a descrie într-un anumit mod cât mai inteligibil Marele Mister al Univer­sului.

„Tot acest efort uriaş al inteligenţei şi spiritualităţii omului are, în ultimă instanţă, un singur ţel: anume acela al re-întâlnirii fiinţei umane cu Armonia Universală”, afirmă Ştefan Mariş. 

Cuvânt către cititor

„Mitul, ca formă complexă a limbajului simbolic, stârneşte şi astăzi interesul omului modern, chiar dacă intuim cu uşurinţă că atitudinile sale sunt diferite. Astfel, aceste atitudini faţă de mit ar putea fi grupate, în opinia lui Gianni Vattimo, în trei tipuri ideale: arhaism, relativism cultural şi iraţionalism temperat. Dacă ţinem seama de consistenţa acestor modele atitudinale putem afirma că demitizarea este doar un mit al modernităţii. Ea ne arată modul în care trebuie să percepem sensul secularizării. Secularizarea permite mitului
să-şi refacă legitimitatea, însă numai după raportul unei experienţe anemice, a unei trăiri vulnerabile, slăbite (sau chiar ascunse) a conţinuturilor mitice ori religioase ale credinţei. «Regăsirea mitului» va fi în mod evident condiţionată de experienţa culturală a demitizării.
Astăzi, la fel ca în trecut, prin intermediul mitului comunităţile îşi afirmă fundamentul existenţei ca atare, iar membrii acesteia înţeleg faptul că mitul este un vehicul al reproducerii culturale. Oamenii împărtăşesc un set de valori comune şi un anumit mod de plasare în lume care îi singularizează în cadrul relaţiilor cu indivizii altor comunităţi. Mitul este astfel un liant al constituirii comunităţii, al diferenţierii simbolice a acesteia, dar este şi un factor activ în ceea ce priveşte relaţionarea identitară cu cei din alte comunităţi”.

Ştefan Mariş, redactor şef Memoria ethnologica