Mari personalități din istoria românilor. George Pop de Băseşti

Studiile primare și le face în comuna natală. Primele clase secundare le urmează la Baia Mare, iar următoarele la Oradea. Tot în acest oraș își continuă studiile de drept până în anul 1859, când tânărul absolvent este mobilizat în armata austriacă și dus în războiul contra Sardiniei, până în Veneția.
Eliberându-se din armată în toamna lui 1860, George Pop de Băsești se implică activ în viața politică a comitatului său. Este ales întâi prim-pretor, judecător la scaunul orfanal și cel de comitatens.

Tot în 1860 se căsătorește cu Maria Loșonți, cu care are două fiice: Maria și Elena. Cea dintâi moare la vârsta de un an, iar cea de-a doua în 1940. În 1872 este ales deputat de Cehu Silvaniei, reprezentând acest cerc trei mandate neîntrerupte, până în 1881, în Camera din Budapesta.
Ca deputat în Camera maghiară, George Pop de Băseşti duce o luptă susținută împotriva dualismului austro-ungar, arătând în cadrul unei şedinţe din 1879 că: „Prin această lege, în locul unirii a trei națiuni, avem numai a două împotriva unei mulțimi de nații, mai vechi și mai numeroase decât cele două privilegiate. Guvernele ungurești înțeleg să aplice legea aceasta, ca și cea de naționalități din 1868, săvârșind o mulțime de abuzuri, unul mai revoltător decât altul”.
George Pop de Băsești se pronunţă vehement împotriva Legii școlare din 1879, prin care guvernul intenţiona să introducă limba maghiară în toate școlile primare confesionale. „Pro­iectul de lege în discuție – spunea George Pop de Băsești – este cea mai cumplită năpastă ce poate veni asupra țării. Ciuma, foametea, seceta, grindina, chiar și un război pierdut, toate se pot îndura și îndrepta cu timpul. Cucuta veninoasă a zavistei și a neînțelegerilor semănată de această lege, la însăși temelia țării, va duce la nimicirea ei”. Cu alte prilejuri, George Pop de Băsești insistă pentru elaborarea unei legi electorale și pentru Transilvania, cel puțin tot atât de largă și liberală cum e cea din Ungaria, cere șesele noi pentru localitățile din Cluj, Sălaj, Satu Mare, unde bieții români „se îneacă” în noroaie, protestează împotriva faptul că, deși legea pre­vedea școli cu predare în limba regiunii în care se înființează școala, toate şcolile normale din Deva, Sighet, Arad, Zalău, ținuturi românești, erau cu predare în limba maghiară.
Din iniţiativa sa s-a convocat și ținut la Turda, în 9 și 10 august 1880, consfătuirea politică pentru restabilirea solidarității naționale a românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. De altfel, despre rolul său covârșitor în istorie vorbeşte pe larg un articol din 1935, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea sa: „La una din aceste adunări generale ale Astrei, la cea din 1869, de la Șomcuta Mare, George Pop de Băsești a fost ales fondator al Astrei și tot la una din aceste adunări generale, la cea din 1880, de la Turda, în casa dr. Rațiu, împreună cu încă 6 fruntași ai vieții sociale și politice, el ia inițiativa contopirii organizațiilor politice ale ardelenilor, cu cele ale bănățenilor și ungurenilor. Aducând această contri­buție activă și importantă la închegarea întregii vieți sociale, politice și naționale din cuprinsul întregului Ardeal, George Pop de Băsești pășește dârz spre realizarea idealurilor poporului din părțile ardelene, maramureşene, crișene și bănățene”.
Între 12 și 14 mai 1881 are loc la Sibiu o nouă conferință la care participă 153 de delegați, mandatari ai cercurilor electorale române din Transilvania și Banat. Conferința condusă de George Barițiu, Vicențiu Babeș și Ioan Rațiu decide unificarea celor două grupări sub numele de Partidul Național Român. G. Pop de Băsești este mereu în centrul evenimentelor politice din Transilvania și unul dintre organizatorii de frunte ai conferințelor PNR din 1884, 1887, 1890 și 1892, un adept al redactării Memorandumului și unul dintre organizatorii prezentării lui în fața împăratului de la Viena, de această dată în calitate de vicepreședinte al PNR.
Se numără printre cei 25 de membri ai Comitetului executiv al PNR urmăriți pentru „tipărirea și răspândirea Memorandumului”. Interogat la Cehu Silvaniei, răspunde plin de demnitate: „Declar că sunt primul vicepreședinte al Comitetului executiv al PNR și că textul Memorandumului – din cauză că președintele Rațiu este bolnav – a fost stabilit sub președenția mea”.
George Pop de Băsești este condamnat la un an de închisoare și dus în temnița de la Vacz. Într-una dintre scrisorile pe care le trimite aici, scrie: „Lucruri mari pretind jertfe mari. Asta, apoi mă împacă cu situația, mă oțelește și mă întărește în credința că noi a trebuit să aducem jertfa asta pe altarul națiunii. Şi dacă e așa, răbdăm și îndurăm bucuros”.
În 1895, sub președinția lui George Pop de Băsești, proaspăt eliberat din închisoare, are loc un congres al conducerii națiunilor din Ungaria și Transilvania, în care se stabilește un program comun „contra agresiunii maghiare”. George Pop de Băsești arată că acest deziderat poate fi realizat doar prin eforturile comune ale tuturor. Sub presiunea opiniei publice, împăratul îi grațiază pe ceilalți condamnați, așa sunt eliberați Ioan Rațiu și Vasile Lucaciu.
În 1902, la moartea lui Rațiu, făgă­du­iește să nu lase steagul din mână până la victoria finală. Preia conducerea partidului în condiții foarte grele și simte nevoia adoptării unei noi tactici în lupta pentru drepturile sociale și na­ționale ale românilor din Tran­silvania.

În 1905, Partidul Național Român din Transilvania își lărgește programul din 1881, asumându-și rolul de reprezentant al aspirațiilor poporului român. În 1907, cu prilejul răscoalei țărănești lansează în ziarul „Lupta” o chemare pentru ajutorarea văduvelor și orfanilor celor uciși în timpul răscoalei, înaintând și un dar de o mie de coroane prin Crucea Roșie pentru acest scop.
În septembrie 1908, Comitetul executiv al PNR, sub președinția lui George Pop de Băsești ține o ședință în vederea dobândirii votului universal, direct și secret, fără nicio restricție, sens în care PNR va colabora cu alte partide, păstrându-și totodată neștirbit programul.
La Conferința Națională a PNR din 1909, arată că idealul nostru național trebuie să fie umanitarismul. Civili­zația, libertatea, independența, iar mijloacele disciplina și solidaritatea: „Nicio luptă națională, niciun succes politic nu s-a putut obține fără solidaritate și disciplină”.
În 1910 este ales din nou președinte al PNR în ovațiile mulțimii. În preajma primului război mondial, George Pop de Băsești se numără printre cei 10 reprezentanți ai PNR care au dus tratative cu contele Tisza în problema drepturilor naționale ale românilor din Transilvania.
În timpul războiului, rămâne acasă, urmărind cu mare interes evenimentele politice. A prezidat Adunarea Națională de la Alba Iulia. La scurt timp însă, în 23 februarie 1919 moare, fiind înmormântat printre țăranii lui, în șuierul gloan­țelor dușmane. Cu puțin timp înainte să moară, mărturisea: „Dacă astăzi aș mai putea începe odată viața, tot așa aș face, cum am făcut până acum”.

Despre el, Goga spunea: „Acest om a dat numai și n-a cerut nimănui nimic”. Tot Goga îşi încheie discursul ținut la Băsești, în 6 mai 1923, astfel: „E un capitol de istorie națională în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam...”.
 

„Teiul Unirii”

„Teiul Unirii” are o dublă valoare: una biologică (are peste 200 de ani şi e trecut pe lista monumentelor istorice) şi una istorică pentru că sub acel tei s-au luat deciziile importante în ceea ce priveşte Unirea Ardealului cu România. De asemenea, există o tradiţie: cine merge pentru prima dată la acest tei trebuie să pună mâna pe el şi să-şi pună o dorinţă. Acea dorinţă se împlineşte.
 

Casa Memorială a lui George Pop de Băseşti are peste un secol de existenţă şi este unul dintre monumentele care trebuie văzute cel puţin o dată de toţi românii. Practic, datorită lui George Pop, Băseştiul a devenit centrul spiritual al judeţului, dar, tot din cauza lui, în perioada comunismului, comuna era cât pe ce să dispară de pe hartă. Lui George Pop i s-au pus trei capete de acuze: era moşier, catolic şi preşedinte al Partidului Naţional Român.
Pentru asta s-a încercat să fie scos din istorie, deşi a fost preşedintele Adunării de la Alba Iulia. Comuniştii nu s-au mulţumit însă cu atât, au încercat să schimbe numele localităţii în Livada, dar oamenii n-au acceptat schimbarea. Aşa că s-au gândit să profite de baza materială lăsată de George Pop. Actuala casă memorială a fost primul sediu al C.A.P.-ului din zona Codru. Apoi a avut diferite întrebuinţări: fierărie, depozit de îngrăşăminte chimice etc.
S-a stabilit inclusiv ziua când să înceapă demolarea. Prin intervenţia lui Dumitru Pop, marele folclorist, s-a reuşit salvarea casei şi transformarea ei în muzeu etnografic al zonei Codru.

La înmormântarea sa nici nu se putea vorbi de un monument funerar, deoarece ploaia de gloanţe a duşmanilor l-au petrecut şi pe ultimul său drum. Dar, la 4 aprilie 1923 este inaugurat monumentul memorial-funerar, în prezenţa a 15.000 de participanţi.
Monumentul, ridicat de fiica sa Elena, este format dintr-un obelisc de marmură neagră, înalt de 2,2 metri şi este aşezat pe un postament de piatră de carieră şi are următoarea inscripţie:
„Aici îşi doarme somnul de veci George Pop de Băseşti, preşedinte al Partidului Naţional Român şi al istoricei adunări de la Alba Iulia, unde a proclamat unirea tuturor românilor. Născut la 1 august 1835, trecut la veşnicie la 23 februarie 1919, sub gloanţele secuieşti, apărat de armata română eliberatoare. Domnul a chemat pe robul său căruia i s-a dat să vadă dezrobirea neamului”.

Mănăstirea greco-catolică „Adormirea Maicii Domnului” e construită în memoria lui George Pop, pe locul în care a fost grădina şi livada lui. El şi-a donat toată averea Mitropoliei Blajului, în scopuri foarte clare, iar acum, după 100 de ani, s-a reuşit aplicarea testamentului său. Mănăstirea oferă şi o panoramă fascinantă spre toate zonele judeţului.