Marele Război (1914 - 1918)

Anunțat de o serie de crize politico-diplomatice sau de scurte războaie care s-au desfășurat în primul deceniu al secolului al XX-lea, Marele Război a avut la origine o multitudine de cauze, precum forma­rea unor alianțe politi­co-militare cum ar fi: Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia) și Antanta (Franța, Rusia și Anglia, cărora aveau să li se adauge România și Italia), dorința Germaniei de „a avea un loc sub soare”, înțelegând prin aceasta nemulțumirile sale legate de coloniile din Africa (majoritatea deținute de Anglia și Fran­ța), precum și ambiția sa de a continua să fie hegemonul Europei. Se poate adăuga și manifestarea unei adevărate crize a conștiinței civilizației europene, ca urmare a contestării din partea unui segment important al socie­tății a modelului economic și social specific liberalismului clasic. Vorbim despre un eșec al așa-numitei generații „La Belle Epoque”.
Pretextul izbucnirii războiului a fost asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul Imperiu­lui Austro-Ungar și a soției sale, moment în care s-a declanșat cel mai mare conflict militar cunoscut până atunci de omenire.

Marele Război a produs cea mai mare distrugere umană și de bunuri culturale din Europa, amploarea sa fiind comparabilă cu cea a Războiului de 30 de ani (1618-1648), așa cum apreciază istoricul irlandez Alan Krammer. Este suficient să argumentăm că 13% dintre bărbații născuți în Ger­mania între 1870 și 1899 și-au pierdut viața în conflict, iar în Marea Britanie și Franţa cifrele sunt similare, fapt care a deter­minat cultura occidentală să pos­tu­le­ze ideea unei „generații pier­dute”, ca urmare a milioa­ne­lor de morți din timpul răz­boiului.
Paradoxal, explozia des­cope­ririlor tehnice de la sfârșitul se­colului al XIX-lea a creat cadrul (prin utilizarea acestora în sco­puri militare) pentru uciderea în masă, un rol decisiv avându-l inventarea unor arme noi precum mitraliere, tunuri de mare calibru, gaze de luptă, explozibili, avioa­ne, submarine, tancuri, trenuri blindate etc.
Marele Război a fost primul conflict de anvergură globală, luptele desfășurându-se în Europa, Asia și Africa. Mărturiile de pe front, dincolo de clasicele memorii, relatări și documente de arhivă, au fost transpuse sub forma fotografiilor, a filmărilor și a înre­gistrărilor audio.
Ne vom concentra asupra unor dimensiuni mai puțin explorate și asupra descrierii evenimentelor, considerând că prezentarea unei cronologii – ce-i drept, selective – a operațiunilor militare ale anilor 1914-1918 desfășurate pe cele două fronturi principale din vest și est, dar și pe fronturi secundare precum cel din Africa, ne va ajuta să înțelegem mai bine fenomenul.
A doua dimensiune a prezentării răz­boiului, cea cantitativă și care se referă la descrierea evenimentelor, este cea a bătăliilor re­levante. Acestea s-au desfășurat pe două mari fronturi. Cel mai important a fost Frontul de Vest, care a cuprins în cea mai mare parte teritoriile Belgiei și Franței și, parțial, pe cel de la granița Italiei cu Austro-Ungaria. Frontul de Est a fost mult mai întins ca spațiu, cuprinzând teritoriile dintre Marea Baltică și Marea Neagră. Au existat și fronturi de o însemnătate mai mică: în Africa, Orientul Mijlociu și Extremul Orient.

1914
După atentat, Consiliul de Miniștri Austro-Ungar a dat Serbiei un ultimatum, deoarece era considerată responsabilă de cele întâmplate. În fapt, acesta era un motiv prin care Imperiul Austro-Ungar își putea extinde influența asupra zonelor din Balcani. Având în vedere faptul că ultimatumul nu a fost acceptat, la 28 iulie 1914, Serbia a fost  atacată. Aceasta s-a aliat cu Imperiul Țarist.
În august 1914, Germania (care era aliata Austro-Ungariei) a declarat  război Belgiei și Franței, ata­când Belgia, pentru a-și asi­gura traseul spre Franța. Ma­rea Britanie a ales să intre în război alături de dominioanele sale, Australia, Canada, India, Noua Zeelandă și Uniunea Afri­cii de Sud, împotriva Germaniei. S-a alăturat războiului și Japonia, aliată a Marii Britanii, acesta fiind momentul în care  conflagrația a devenit mondială.
La 3 august 1914, a avut loc Consiliul de Coroană, întrunit la Castelul Peleș de la Sinaia în pre­zența regelui Carol I, a principelui moștenitor Ferdinand, a primului-ministru Ion I.C. Brătianu, a tuturor membrilor guvernului și a foștilor prim-miniștri conservatori și liberali. Regele Carol I s-a pronunțat pentru intrarea Româ­niei în război alături de Puterile Centrale. Ideea a fost sprijinită numai de Petre P. Carp, care considera acest război ca fiind o nouă înfruntare între germanism şi panslavism. În opinia lui Petre P. Carp, expansiunea Rusiei repre­zenta pentru România primejdia cea mai mare. În urma unor aprinse dezbateri, Consiliul de Coroană a respins intrarea țării noastre în război alături de Puterile Centrale, întrucât acestea, prin agresiunea asupra Serbiei, încăl­ca­seră caracterul defensiv al Trata­tului din 1883. Astfel, s-a hotărât adoptarea unei politici de neutrali­tate armată, decizie în concor­danță cu interesele naționale ale Ro­mâniei. Regele Carol I, monarh constituțional, s-a supus voinței generale.
Au urmat o serie de presiuni diplomatice exercitate asupra României de către puterile beligerante pentru a intra în război. Antanta a promis sprijin pentru unirea cu statul român a provinciilor românești aflate sub ocupația Austro-Ungariei, iar Puterile Centrale sus­țineau recunoașterea granițelor Moldovei dinainte de anul 1812.
În luna octombrie, Imperiul Oto­man se alătura Germaniei și Austro-Ungariei, declarând astfel război Antantei.
Cele mai importante operațiuni militare din anul 1914 de pe Frontul de Vest au fost asediul Liège-ului între 4-16 august, bătălia frontie­relor între 14-25 august, bătăliile de pe Marna și asediul Anversului, în perioada septembrie-noiembrie din Ypres.
Sfârșitul anului 1914 a consemnat finalul planurilor războiului-fulger. Acesta a fost înlocuit cu războiul de tranșee, care avea să macine forțele beligeranților în anii următori.

1915
În mai 1915, Italia declara război Austro-Ungariei, după ce, la 26 aprilie 1915, încheiase un Tratat de Alianță cu Antanta. Acest moment este urmat de intrarea în război a Bulgariei în luna octombrie, care își începea parcursul militar alături de Puterile Centrale.
Frontul de Vest
Operațiuni: pe 1 ianuarie, un vas englezesc era scufundat în Canalul Mânecii de către un submarin german. Începea astfel o nouă dimensiune a războiului, cea a războiului submarin. Întrucât, din 1914, Anglia, posesoarea unei impresio­nante flote navale, a supus Ger­mania unei blocade de tipul celei impuse cu un secol în urmă Franței lui Napoleon, germanii au răspuns prin metoda războiului  submarin, atacând na­vele englezești și nu numai.
Pe frontul de Vest, cele mai importante bătălii au avut loc la Neuve Chapelle (10-13 martie), Ypres (22 aprilie – 25 mai) și Artois (mai-octombrie).
În urma declarației de război a Ita­liei la adresa Austro-Ungariei, se deschidea un nou front, cel italian, unde au avut loc patru bătălii (23 iunie – 2 decembrie 1915).

Frontul de Est
Operațiuni: Austro-Ungaria cu­cerea Serbia, iar armata sârbă era  nevoită să se refugieze în Albania. O altă componentă impor­tantă pe acest front a fost des­fă­șurarea celei de-a doua bătălii de la La­curile Mazuriene.
Frontul secundar de la Gallipoli
A fost deschis în februarie 1915 de trupele aliate anglo-franceze, corpul Anzac (format din australieni și neozeelandezi). Anul 1915 a fost caracterizat de răz­boiul de poziții, forțele belige­rante fiind înconjurate de rețele de sârmă ghimpată, iar kilometri de tranșee au devenit adăposturi pentru soldați, mitralierele și artileria secerând sute de mii de vieți.
1916
Între 4 iunie și 13 august, avea loc o puternică ofensivă a armatei ruse, încheiată cu străpungerea frontului austro-german la Luțk.
La 27 august 1916, România declara război Puterilor Centrale. La 28 august 1916, Germania declara război României, urmată de Turcia și Bulgaria.

Frontul de Vest
Pe Frontul de Vest, cele mai importante bătălii au fost cele desfășurate la Verdun și pe Somme. Bătălia de la Verdun (21 februarie – 18 decembrie) a fost una de artilerie, în care s-au lansat de ambele părți 60 de milioane de obuze. Unele bombardamente au durat 21 de ore, distanța până la care se auzeau fiind și de la peste 100 de km. În cele 10 luni de bătălie și-au pierdut viața aproape un milion de soldați.
Bătălia de pe Somme (1 iulie – 18 noiembrie) a fost o încleștare dură între armata engleză și cea germană, englezii pierzând doar în prima zi a bătăliei 58.000 de oameni. În timpul acestei bătălii, ei au folosit pentru prima dată tancurile (15-22 septembrie).
Frontul de Est
În luna iunie, Rusia lansează așa-numita ofensivă Brusilov (denu­mită după conducătorul ei, generalul Aleksei Brusilov), care se dovedea a fi una dintre opera­țiunile de mare anvergură și de succes ale armatei ruse din timpul războiului. La 27 august, intra în război și Armata Română.
Bătălia maritimă din Iutlanda (31 mai – 1 iunie)
A fost cea mai mare bătălie maritimă din Primul Război Mondial, în timpul căreia 150 de nave britanice s-au ciocnit cu 100 de nave germane, fără ca niciuna dintre părți să obțină o victorie decisivă.
Frontul de la Gallipoli
Acesta marchează eșecul opera­țiunii britanice în Turcia, înfrângere care a obligat armatele aliate să se retragă. Evenimentul are co­notații importante, întrucât Mus­tafa Kemal Atatürk, viitorul fondator al Republicii turce, este considerat artizanul acestei victorii.
Alte lupte au avut loc pe frontul din Mesopotamia (deschis la sfârșitul anului 1914), unde armata turcă s-a înfruntat cu cea a Angliei în șapte bătălii.

Intrarea României în război a fost urmată de mobilizarea generală a armatei române și de intrarea acesteia în Transilvania. Campania din anul 1916 nu a avut succesul scontat, iar după ocuparea Bucureștiului de către germani, urma o amplă campanie de reorganizare a armatei în zona Mol­dovei. Aceasta a fost condusă de Constantin Prezan, cu ajutorul misiunii militare franceze în fruntea căreia se afla generalul Berthelot.
Anul 1916 a fost unul al răz­boiului de uzură, în care ambele tabere și-au măcinat reciproc forțele, fără a fi obținute victorii sau rezultate care să încline decisiv balanța.

1917

Frontul de Vest
Cele mai importante operațiuni desfășurate pe Frontul de Vest au fost bătăliile de la Champagne și Artois, Arras (aprilie-mai) și Ypres (iulie-octombrie). O men­țiune specială merită făcută refe­ritor la bătălia de la Cambrai (20 noiembrie – 7 decembrie), aici având loc cea mai mare ofensivă a tancurilor din Primului Război Mondial, englezii atacând liniile germane cu 450 de tancuri.

Pe frontul italian, au avut loc bătălii la Isonzo și Caporetto, unde armata italiană a suferit o mare înfrângere. Un eveniment cu o deosebită însemnătate, care avea să schimbe echilibrul de forțe, a fost intrarea SUA în război și trimiterea primelor trupe pe frontul din Franța.

Frontul de Est
În iunie-septembrie 1917, pe frontul din Moldova, Armata Română a respins ofensiva ger­mană. În luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, armata reu­șește să își recapete simpatia și admirația celorlalte țări beligerante, mulțumită planurilor de luptă și tacticilor militare stră­lucite. Situația Frontului de Est a devenit dramatică din cauza  faptului că Rusia fusese profund afectată de mișcările revolu­țio­nare. Victoria revoluției bolșevice a însemnat venirea la putere a partidului condus de V.I. Lenin. Noua putere avea să negocieze pacea, ceea ce a condus la prăbu­șirea Frontului de Est.

1918
Frontul de Vest
Era anul în care au avut loc două mari operațiuni militare: ofensiva germană (21 martie – 5 august), desfășurată la Ypres, Flandra, Marna, Aisne și Somme, prin care germanii au sperat să-i surprindă pe aliați și să obțină o victorie decisivă (fapt care nu s-a întâmplat), și cea a aliaților, care a constat într-o ofensivă de 100 de zile (8 august – 11 noiembrie). Rezultatul acesteia din urmă a obligat Germania să solicite semnarea armistițiului de la Compiègne, din 11 noiembrie 1918.

Frontul de Est
Rusia iese din război, iar pe 3 martie noua putere reprezentată de partidul comunist încheia tratativele de pace cu Germania, la Brest-Litovsk. Consecința acestui fapt a fost că și România a fost forțată să încheie un astfel de tratat cu Germania, pacea de la Buftea-București, semnată la 7 mai 1918, care însă nu a fost ratificată de Parlament și nici promulgată de Regele României, Ferdinand I.

Din vara anului 1918, soarta războiului s-a schimbat decisiv în favoarea Antantei. Contraofensiva declanșată de aceasta a silit armata germană din Franţa şi din Belgia să cedeze, iar în sud a repurtat importante victorii. În timp ce germanii se retrăgeau de peste tot, aliații lor au ieșit din război rând pe rând: Bulgaria în septembrie, Turcia în octombrie, iar Austro-Ungaria în primele zile ale lunii noiembrie. La 11 noiembrie, lângă Compiegne, Germania a semnat şi ea armistițiul. Reintrată în război la 10 noiembrie 1918, România prindea sfârșitul răz­boiului alături de Antanta.

Sursa http://centenar.gov.ro/web/marele-razboi1914-1918/