Marele cutremur din ’77

La 4 martie 1977, România a fost zguduită de cel mai puternic cutremur produs pe teritoriul ţării în perioada postbelică. Devastatorul cutremur a avut loc la ora 21:22:22. Seismul a avut epicentrul în Vrancea, în partea de nord-vest a Munţilor Vrancei şi s-a produs la o adâncime de 94 de kilometri. Magnitudinea cutremurului a fost de 7,4 grade pe scara bazată pe momentul seismic, respectiv de 7,2 grade pe scara Gutenberg-Riechter.

Mişcarea seismică a fost urmată de replici, dar de magnitudini mai mici; cea mai puternică replică a avut loc în dimineaţa zilei de 5 martie 1977, la ora 2:00, la o adâncime de 109 kilometri, magnitudinea acesteia fiind de 4,9 grade pe scara Riechter. Celelalte replici nu au avut magnitudini mai mari de 4,3-4,5 grade.

În Bucureşti, efectele cele mai grave au fost constatate în cazul clădirilor înalte din beton, realizate fără măsuri de protecţie antiseismică înainte de 1940. Ca urmare a concentrărilor de clădiri şi funcţiunii vulnerabile, în 1977 s-au înregistrat, în Bucureşti, 1391 de morţi şi 7.584 de răniţi, reprezentând 90% din totalul pe ţară. 157 de persoane din Bucureşti au încetat din viaţă în spitale în urma rănilor şi afecţiunilor grave ce le-au fost pricinuite de cutremur, cu toate îngrijirile deosebite acordate de cadrele medicale.

La nivelul întregii ţări au fost 1.570 de morţi, 11.300 de răniţi şi aproximativ 35.000 de locuinţe s-au prăbuşit. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la Bucureşti, unde peste 33 de clădiri şi blocuri mari s-au prăbuşit. Cutremurul a afectat mai multe monumente de arhitectură. Pagubele din Bucureşti au însumat fabuloasa sumă de 1,4 miliarde de dolari SUA. Tot oraşul Zimnicea a fost distrus şi s-a trecut la reconstruirea sa din temelii. Pe Valea Prahovei, au avut loc alunecări de teren. Distrugeri şi avarii au fost înregistrate în nouă judeţe ale ţării. Câteva sate au fost distruse în întregime. Au fost distruse sau avariate 763 de unităţi economice.

Unda de şoc s-a simţit aproape în toţi Balcanii. În oraşul Sviştov din Bulgaria, trei blocuri de locuinţe au fost distruse şi peste 100 de oameni au murit. În nord, cutremurul s-a simţit până la Moscova şi Leningrad. În nord-estul Munteniei, sudul şi centrul Moldovei, cutremurul a produs efecte puternice asupra solului, incluzând crăpături şi fenomene de lichefiere a solului.

Printre victimele cutremurului s-au numărat şi câteva personaje marcante: Toma Caragiu, A.E Baconski, Alexandru Ivasiuc, Mihai Gafiţa, Doina Badea, Alexandru Bocăneţ ş.a. Mulţi oameni au ieşit în stradă, după ce au intrat în panică. Deşi reacţia autorităţilor a fost slabă în primele ore, foarte mulţi oameni au ajutat din proprie iniţiativă la îndepărtarea dărâmăturilor şi salvarea de vieţi omeneşti.

La 4 martie 1977, Nicolae Ceauşescu se afla în fruntea unei delegaţii de partid şi de stat într-o vizită oficială în Nigeria, penultima destinaţie a unui turneu pe continentul african. După Nigeria ar fi urmat o vizită particulară în Palma de Majorca. Aceasta nu a mai avut loc.

În seara în care Bucureştiul era lovit de cutremur, Nicolae şi Elena Ceauşescu participau la banchetul oficial oferit de preşedintele Nigeriei în cinstea oaspeţilor. După toastul şefului statului nigerian, un secretar român a intrat în sală şi l-a informat pe Ceauşescu de situaţia din ţară. Răspunzând calm la cuvântarea gazdei, Ceauşescu s-a aşezat şi l-a anunţat în particular de dezastrul survenit în România. Banchetului i s-a pus capăt câteva minute mai târziu.

La început, ştirile sosite pe căi ocolite au fost confuze, vorbind despre un cutremur de gradul 10, deci despre distrugerea totală a Bucureştiului. Pana de curent de la Bucureşti făcea imposibilă orice comunicaţie. După restabilirea legăturii cu ţara, Ceauşescu a cerut un raport sumar al situaţiei din ţară şi a dat primele ordine de acţiune, în acelaşi timp cu un apel către populaţie. Prin decret prezidenţial, s-a instituit starea de necesitate pe întreg teritoriul ţării. Ceauşescu a dictat prin telex decretul prezidenţial care trebuia să apară pe prima pagină în Scânteia de a doua zi.

Liderul nigerian, Olysegun Obasanjo, l-a dus pe Ceauşescu până la aeroport. Documentele care urmau să fie semnate în cadru oficial au fost parafate la salonul aerogării aeroportului din Lagos, în mod cu totul excepţional. 

În timpul nopţii, o aeronavă a adus delegaţia română înapoi în ţară. Pe parcursul zilelor ce au urmat, Nicolae Ceauşescu, uneori însoţit de Elena, a făcut vizite în Bucureşti pentru a evalua pagubele şi a calma populaţia. Liderul comunist a dat ordine ferme privitoare la continuarea salvării victimelor chiar şi peste termenul considerat limita de supravieţuire. Cu ajutoare de la Crucea Roşie, mai ales câini dresaţi special pentru astfel de operaţiuni, cascadorii şi pompierii români au făcut eforturi supraomeneşti pentru a salva cât mai multe vieţi.

Ulterior apelului prezidenţial s-a trecut la sporirea producţiei de alimente primare, pentru a se asigura necesarul populaţiei şi la restabilirea reţelelor utilitare (apă, gaz, telefoane, curent). Mulţi oameni au lucrat multe ore în şir fără să se odihnească, acoperind mai multe schimburi.

Chiar în noaptea de 4 martie 1977, Studioul Cinematografic Sahia Film a primit comanda de la Consiliul Culturii să realizeze un filmul de propagandă despre cutremur. Din acesta trebuia să rezulte implicarea marelui conducător în rezolvarea situaţiei. Ceauşescu a ţinut o conferinţă de presă în faţa a peste 200 de ziarişti români şi străini. Excluzând partea propagandistică, filmul Învingem conţine momente distincte: lacrimile celor scoşi de sub dărâmături, eforturile supraomeneşti ale pompierilor şi militarilor, înfrigurarea câinilor special dresaţi pentru a găsi supravieţuitori.

Ziarele apărute la câteva zile de la catastrofă au continuat să aducă laude regimului, transformând acţiunea de salvare a supravieţuitorilor într-o campanie intensă de propagandă. Dacă înainte de martie 1977 motivul pentru care apărea în presă cuplul ceauşist era pus pe seama vizitelor întreprinse de acesta în străinătate, după această dată periodicele s-au înghesuit în a-i scoate pe Elena Ceauşescu şi pe Nicolae Ceauşescu drept primii ingineri ai României. Presa s-a străduit să calmeze spiritele, asigurându-i pe cetăţeni că Nicolae Ceauşescu întreprinde toate măsurile pentru ca cei rămaşi fără locuinţă să primească cât mai curând un acoperiş deasupra capului. Ceauşescu s-a deplasat în Alexandria, Zimnicea, Turnu Măgurele, Craiova şi Slatina.

Seismul a fost atât de puternic încât a lăsat urme adânci în conştiinţa oamenilor şi a schimbat aspectul multor oraşe din ţară. Dezastrul a durat mai puţin de un minut, însă urmările au fost dramatice.

Cutremurul a marcat şi un moment de solidaritate al populaţiei din Bucureşti şi din restul ţării, mulţi oameni ajutând din proprie iniţiativă la îndepărtarea dărâmăturilor şi la salvarea cât mai multor vieţi. Către zonele afectate au fost trimise ajutoare din toată ţara. La toate unităţile CEC din ţară a fost deschis un cont în care orice cetăţean a putut să depună o sumă de bani pentru a-i ajuta pe cei loviţi de cutremur.

Zeci de şefi de stat au transmis mesaje de încurajare şi telegrame de compasiune, printre aceştia numărându-se preşedintele Franţei, François Mitterand, regina Angliei, Elisabeta a II-a, liderul comunist al Cubei, Fidel Castro, regele Spaniei, Juan Carlos I, preşedintele Turciei, Suleyman Demirel, împăratul Japoniei, Hirohito, Marele Duce de Luxemburg, Jean, şi primul ministru al Indiei, Indira Gandhi.

Pe 8 martie 1977, Comitetul Politic Executiv al CC al PCR hotăra: „Cetăţenii care au locuit în blocurile prăbuşite vor primi imediat locuinţe în blocurile noi. Toţi cetăţenii ale căror locuinţe au fost nimicite şi cărora cataclismul le-a distrus avutul vor primi noile apartamente dotate gratuit, de către stat, cu tot mobilierul necesar, inclusiv cu aparate de radio şi televizoare.” Blocurile ridicate după 1977 au fost mai solide. S-au schimbat normele de proiectare, de rezistenţă la cutremure a construcţiilor. A crescut calitatea betonului, iar armăturile din fier au fost îngroşate.

Regimul comunist a folosit pretextul cutremurului pentru a demola o serie de clădiri care, dintr-un motiv sau altul, erau „incomode” pentru el. Astfel, Biserica Ienei, aflată în stânga blocului Dunărea, în dreptul Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” şi vis-a-vis de Hotelul Intercontinental şi Teatrul Naţional, a fost pur şi simplu demolată pentru că prezenţa ei „deranja”.

În cadrul lucrărilor de demolare ale blocului Dunărea, turla bisericii a fost lovită cu utilajul de demolare. Din acel moment a început o cursă în care, pe de o parte oamenii de cultură (arhitecţi, artişti plastici etc.) încercau să oprească lucrările de demolare, iar pe de altă parte armata (direct implicată în acţiunea de înlăturare a urmelor cutremurului) s-a străduit să facă să dispară cât mai repede acest monument şi locaş de cult. Din nefericire, monumentul nu a fost salvat, odată cu el dispărând şi picturile murale realizate de Gheorghe Tattarescu, ca şi cele anterioare acestuia, fresce de o mare valoare artistică.

De asemenea, fostul sediu al Uniunii Artiştilor Plastici (Casa arhitect Grigore Cerchez) aflat pe strada Sevastopol a căzut victimă aceleiaşi acţiuni.

Odată pornită, acţiunea de înlăturare a cât mai multor monumente de arhitectură şi lăcaşe de cult s-a extins şi asupra colecţiilor şi colecţionarilor de artă. Sub pretextul „punerii la adăpost” a operelor de artă, colecţiilor particulare şi casele memoriale au fost deposedate de lucrările de artă aflate în patrimoniul lor, apărând ideea care s-a finalizat mai târziu, a Muzeului Colecţiilor. Este cazul casei memoriale Muzeul Gheorghe Tattarescu din care au fost luate lucrările de artă şi depozitate „în siguranţă”. După multe presiuni făcute de Georgeta Wertheimer, nepoata artistului, lucrările s-au reîntors în casa memorială.

La 15 martie a încetat starea de necesitate. Pentru compensarea pierderilor suferite de economia naţională din cauza catastrofei naturale, s-a decis să se muncească la parametri maximi în întreprinderile din zonele neafectate de seism.

La 23 martie 1977 a fost publicată consfătuirea de lucru la sediul CC al PCR, cu participarea unor arhitecţi şi ingineri constructori, la care Nicolae Ceauşescu a propus construirea în Bucureşti a unui centru politico-administrativ al ţării, reconstruirea unora dintre cele mai importante artere ale Bucureştiului şi realizarea unor edificii culturale. În cadrul acestui program de sistematizare a centrului istoric al oraşului, începând din 1983 a fost demolată aproximativ o treime din suprafaţa zonei centrale a oraşului (o mare parte din cartierele 13 septembrie, Uranus, Unirii, Dudeşti, Muncii) odată cu aceasta dispărând numeroase monumente istorice şi de arhitectură, în locul ei construindu-se Casa Poporului şi bulevardul „Victoria socialismului”. Conducerea PCR şi adepţii reconstrucţiei urbane din temelii au considerat cutremurul din martie ca o „motivare” a propriilor opinii.

Din punct de vedere seismic, oraşul Bucureşti stă prost, deoarece este aşezat pe o structură slabă, care amplifică seismele. Conform hărţilor de microzonare seismică, realizate prin studierea cutremurelor din 1977, 1986 şi 1990, un seism de 7 grade în Vrancea se amplifică în Bucureşti la 8 şi chiar la 8,6 grade.