Maramureșul - țara românească a bisericilor de lemn

 În contextul istoriei, culturii și artei românești, Maramureșul, cel mai nordic ținut al României, ocupă un loc de primă importanță. Țara Maramureșului a exercitat o atracție deosebită pentru cercetătorii istoriei medievale românești, cât și pentru etnografi, lingviști, sociologi, istorici ai artei și culturii. Primele cercetări au fost întreprinse în secolul al XIX-lea, fiind continuate apoi în secolul al XX-lea, în a doua jumătate,  fiind publicată o bogată literatură de istorie și arheologie, etnografie și folclor, referitoare la valoroasa și străvechea arhitectură maramureșeană sau la evoluția fenomenului artistic  medieval și premodern.

        În Maramureș se conservă un număr impresionant de monumente ale arhitecturii religioase românești, monumentale edificii care au folosit ca material de construcție lemnul, regiunea având cele mai ample biserici de lemn din România, unele dintre ele realizări excepționale, adevărate capodopere ale genului. Menționăm bisericile de lemn maramureșene incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, monumente de artă și istorie românească, fiind fără îndoială edificii ce reprezintă una din culmile artei de a construi în lemn de pe continentul european. Monumentele UNESCO din Maramureș sunt bisericile de lemn din Bârsana, Budești (Josani), Desești, Ieud (Deal), Plopiș, Poienile Izei, Rogoz, și Șurdești.

        Vă prezentăm câteva date sumare despre bisericile maramureșene din Patrimoniul Mondial UNESCO:

       Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Bârsana, datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, fiind strămutată în actualul loc în 1805, adusă de la mai vechea mănăstire din partea de răsărit a localității. Arhitectura este specifică bisericilor maramureșene, iar interiorul este împodobit cu pictură murală din 1806 de pictorii maramureșeni Toader Hodor din Vișeu de Mijloc și Ioan Plohod, din Dragomirești. Monumentul a fost restaurat în anii 1997-1998.

       Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Budești (Josani), cel mai amplu edificiu religios din Maramureșul istoric, a fost construită în 1643. Pictura murală din 1762 este semnată de Alexandru Ponehalschi. Numeroase icoane pictate pe lemn și sticlă, valoroase opere de artă din secolele XV-XVIII.

       Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Desești, ridicată la mijlocul secolului al XVIII-lea, este pictată în interior în 1780, decorul mural și icoanele aparținând pictorilor maramureșeni Radu Munteanu din Ungureni, Gheorghe Vișovan și Alexandru Ponehalschi din Berbești.

       Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului din Ieud” („din deal”), construită în prima jumătate a secolului al XVII-lea, refăcută pe la 1760, reprezentativ monument al arhitecturii maramureșene, este împodobită la interior cu pictură murală din 1782, datorată prolificului pictor maramureșean Alexandru Ponehalschi.  Menționăm că tradiția orală, preluată și de istoriografie, considera în mod eronat edificarea bisericii actuale în anul 1364, fiind desigur vorba despre un alt edificiu. Monumentul a fost restaurat de Direcția Monumentelor Istorice în anii 1960-1961.

       Biserica de lemn „Sf. Arhangheli” din Plopiș a fost înălțată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea este o realizare de excepție  a arhitecturii de lemn românești, fiind realizată  de meșterul constructor Ioan Macarie. Pictura murală și icoanele aparțin pictorului Ștefan din Șișești. Lucrări de restaurare au fost realizate în anii 1960-1961.

        Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Poienile Izei, restaurată de Direcția Monumentelor Istorice în anii 1960-1961, a fost construită în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Interiorul este decorat cu pictură murală de tradiție postbizantină din anul 1794.

       Biserica de lemn „Sf. Arhangheli” din Rogoz, (localitate din Țara Lăpușului ce a aparținut Voievodului Bogdan III, fiul lui Ștefan cel Mare), datează din anul 1663, fiind unul dintre cele mai frumoase și interesante exemplare ale arhitecturii de lemn, prin decorul sculptat având pictură murală din 1785 semnată de Radu Munteanu din Ungureni și Nicolae Man din Poiana Porcului. Biserica a fost restaurată de DMI, în anii 1960-1961.

       Biserica de lemn „Sf. Arhangheli” din Șurdești este o realizare excepțională, meșter constructor fiind Ioan Macarie, menționat în inscripția din 1766  de deasupra portalului vestic. Edificiul este remarcabil prin dimensiunile impunătoare ale turnului clopotniță (54 m), biserica fiind cunoscută drept cea mai înaltă construcție istorică de lemn din România, dar și din Europa. Pictura murală din interior  și monumentalul iconostas  sunt semnate de Ștefan Zugravul, din Șișești, în 1783.

Meșteșugul și arta pe care maramureșenii le-au pus în construirea caselor și acareturilor se regăsesc și la bisericile de lemn edificate de-a lungul timpurilor.

        Bisericile de lemn maramureșene excelează prin monumentalitate și uneori printr-o remarcabilă vechime, tezaurizând în același timp  în interiorul lor valori artistice și culturale inestimabile.

        Numeroase biserici de lemn, datate în secolele XVII – XVIII, reprezintă, de fapt, tipuri arhitectonice mai vechi de câteva secole. Frecvent bisericile erau reclădite pe același loc în care fusese și vechiul lăcaș de cult, iar reparațiile și restaurările se făceau treptat, prin înlocuirea unor grinzi sau a șindrilei, forma arhitectonică și chiar unele detalii decorative păstrându-se aidoma. Aceste transformări, de-a lungul a multor veacuri, au dus la corecții în elevație și elementele formale, explicându-se astfel perfecțiunea acestor impresionante monumente, pline de sobrietate și eleganță, ca un rezultat al unei îndelungate activități de creație continuă a generațiilor de meșteri. În cursul acestui lung proces de acumulare, la bisericile de lemn au fost inserate elemente ale unor stiluri și curente din arta europeană, ce pot fi descifrate adesea cu ușurință, rezultând o sinteză plină de farmec și pitoresc.

         Arhitectura Maramureșului a fost modelată firesc în lemnul pe care această regiune muntoasă, bogată în păduri și râuri, îl oferă cu generozitate.

         Din punctul de vedere al planimetriei, la bisericile maramureșene se constată unitate de concepție, planul folosit fiind cel întâlnit în întreaga arhitectură medievală românească caracteristică cultului ortodox. Cele trei încăperi tradiționale, absida altarului, naosul și pronaosul, se înșiruie pe axa est-vest, uneori având spre apus un pridvor deschis. Exemplele excepționale nu lipsesc, ca de pildă la biserica din Călinești Susani, unde planul de tip triconic s-a înfăptuit sub directa influență a arhitecturii moldovenești.

         Bisericile sunt ridicate din bârne groase, așezate pe un soclu de piatră, construit din bolovani de râu sau piatră de carieră. Bârnele care formează pereții sunt meșteșugit îmbinate la colțuri, pereții fiind formați din cununi orizontale, după așa numitul sistem Blockbau. În partea superioară, capetele bârnelor sunt lăsate mai lungi formând console, pe care se sprijină cornișa ce susține căpriorii acoperișului.

       Absida altarului este acoperită cu o boltă ce variază după forma încăperii, absidele poligonale au bolți ce încearcă să imite semicalota, iar absidele de plan dreptunghiular au bolți semicilindrice.

      Naosul de formă dreptunghiulară este acoperit întotdeauna cu o boltă semicilindrică. Caracteristic este supraînălțarea bolții naosului, ce nu se sprijină pe pereți,  ci pe un sistem de grinzi și console. Ca urmare, la exterior avem acoperișuri cu poală dublă: o streașină pentru pereți pe toate laturile edificiului, iar acoperișul propriu-zis, unitar peste bolta semicilindrică a naosului, dar și peste pronaos. Din acest motiv, aspectul exterior amintește de bisericile de tip bazilical din arhitectura romanică și gotică. Între cele două streșini ale acoperișului, mici ferestre lasă pătrunderea luminii pentru a fi vizibile imaginile sacre pictate pe boltă.

       Pronaosul este întotdeauna tăvănit cu grinzi groase, deoarece deasupra acestei încăperi se înalță turnul clopotniță.  Arhitectura de lemn din Maramureș nu cunoaște tipul de biserică fără turn, așa cum întâlnim în alte regiuni ale țării. Pentru bisericile de lemn maramureșene, turnul clopotniță constituie elementul principal al elevației, dezvoltat în înălțime, sub influența arhitecturii gotice.  Turnurile au forma  unor prisme cu baza pătrată, încoronate cu o galerie cu parapetul în rezalit, fiind acoperite cu un coif elansat, adeseori foarte zvelt, ce dă farmec clădirii, și care variază de la un monument la altul, doar în privința detaliilor decorative sau a proporțiilor. Uneori, la bisericile maramureșene, coiful turnului are în jurul său patru turnulețe în miniatură (Budești Josani, Rogoz, Plopiș, Șurdești).

       La prima vedere, bisericile Maramureșului impresionează prin dimensiunile lor neobișnuite, prin monumentalitatea ce o degajă, prin perfecțiunea proporțiilor alese și sobrietatea motivelor decorative.

        Valoarea artistică a bisericilor de lemn din Maramureș constă în admirabila proporționare a volumelor, în armonia stabilită între părți și întreg. Rezultat al unei continuități milenare de practicare a artei construcțiilor în lemn, în care s-a operat o sinteză perfectă a materialului, formelor și peisajului, conferă monumentelor religioase o unitate arhitectonică remarcabilă, în care știința folosirii spațiului se manifestă în linii ce exprimă, totodată, grație și putere, îndrăzneală și măsură.

        Decorul bisericilor de lemn este menit să sublinieze trăsăturile esențiale, precum și anumite elemente importante ale edificiului (portalul de intrare, inscripția cu anul construirii, fereastra răsăriteană a absidei altarului). În special exteriorul este decorat cu sculptură și crestături. Lipsa culorii este înlocuită de jocul umbrelor și al luminii, ce face ca suprafețele să fie mai mișcate. Un amplu decor îl formează consolele de la absida altarului, care au forma unor aripi desfăcute. Acoperișul cu poala largă și consolele așezate în diverse planuri și unghiuri formează, împreună cu pereții, un joc de umbre și lumini ce dă un farmec aparte, introducând o notă de mister, realizată cu mijloace dintre cele mai simple. Adesea, corpul bisericii este încins cu un brâu masiv, de forma unei frânghii răsucite, un motiv decorativ arhaic, ce îl întâlnim și la vechile biserici de piatră din Moldova vecină.

         Ancadramentele ușilor și ferestrelor utilizează un bogat repertoriu decorativ, în care recunoaștem forme și compoziții ce reprezintă  înrâuriri ale arhitecturii de piatră romanice și gotice.

        De asemenea, menționăm feroneria, respectiv crucile de fier forjat ce încoronează coifurile elansate ale turnurilor ori coama acoperișurilor de șindrilă. Feroneria este prezentă la vechile ferestre, dar și la zăbrelele ce se găsesc în multe biserici la interior, între naos și pronaos, fiind aplicate în deschiderile dintre cele două spații, pentru a avea o acustică și vizibilitate mai bune.

        Interiorul bisericilor este împodobit cu pictură murală, care, alături de vechile icoane, prezintă un excepțional interes istoric și artistic. Toate bisericile de lemn au în interior valoroase ansambluri de pictură murală având programe iconografice de tradiție bizantină și postbizantină.  În secolul al XVIII-lea, pictura murală din Maramureș prezintă o amplă desfășurare, crescând considerabil numărul pictorilor, care formează o adevărată „școală” de pictură de tradiție postbizantină, cu un pronunțat caracter popular. Pictura murală și cea de icoane continuă cu consecvență  principiile artei postbizantine prin operele lui Alexandru Ponehalschi și Radu Munteanu și a pictorilor grupați în jurul lor, fiecare interpretând prin filtrul personalității sale fondul tradițional. Spre sfârșitul sec. al XVIII-lea și mai ales la începutul sec. al XIX-lea în pictura religioasă maramureșeană pătrund influențele barocului, Toader Hodor fiind unul dintre artiștii cei mai receptivi din regiune. De numele său se leagă introducerea picturii de factură baroc și rococo în Maramureș. În faza următoare, în prima jumătate a sec. al XIX-lea se adoptă stilul eclectic, marcat de influențele apusene. În secolul al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea este cunoscută activitatea pictorilor Mihai Zugravul, Alexandru Ponehalschi din Berbești, Radu Munteanu din Ugureni, Grigorie Zugravul, Ioan Opriș, Toader Hodor din Vișeu de Mijloc, Gheorghe Vișovan, Nicolae Famochevici, Ioan Plohod din Dragomirești, Ștefan Zugravul din Șișești, Petru Diacul din Preluca.

         Ansamblurile de pictură murală, icoanele, unele de o mare vechime, privite prin prisma transmisiei unor tehnici arhaice, a unor scheme iconografice tradiționale cu vechi rădăcini, prezintă un excepțional interes. Pictura murală și icoanele  sunt opere de artă ce ne dezvăluie stadiul  vieții artistice, fiind în același timp incontestabile  documente de istorie și cultură românească, unele de o mare vechime, fiind datate sau databile încă din secolele XV-XVI, iar uneori ne sugerează legături artistice cu celelalte provincii românești. Remarcăm și subliniem puternica personalitate a „școlii” de pictură maramureșene, care se impune ca un fenomen artistic de importanță majoră în contextul culturii și artei medievale și premoderne românești.

        Așezat la hotarul dintre două sfere cultural-artistice deosebite, într-o zonă de contact a sferei culturale de tradiție bizantină cu lumea medievală catolică și protestantă, Maramureșul a rămas fidel concepțiilor artistice ortodoxe, fiind contaminat doar târziu, la sfârșitul sec. al XVIII-lea, de unele influențe occidentale.

         Bisericile de lemn sunt o categorie de monumente istorice și de artă ce au cunoscut o mare răspândire în tot spațiul locuit de români, ca de altfel arhitectura de lemn în general, materialul de construcție fiind la îndemână, pădurea acoperind în trecut o mare parte din teritoriul actual al României. Le întâlnim în număr mare în Moldova, Muntenia și Oltenia, în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, fiecare regiune contribuind la realizarea unor edificii reprezentative specifice zonei, având trăsături originale legate de străvechea tradiție de a construi în lemn.  Considerate ca o realizare specifică, bisericile românești fac parte din marea familie a arhitecturii de lemn europene, despre care Lucian Blaga scria că sunt „printre cele mai prețioase și mai fără de rezervă admirate produse ale geniului nostru popular”.

      Așa cum am menționat, un număr de opt biserici, capodopere ale arhitecturii de lemn din Maramureș, au fost înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, reprezentând simbolic sutele de monumente istorice din această categorie, răspândite în toate regiunile României, fiind o remarcabilă contribuție românească la tezaurul cultural al umanității.

Consecințe și sugestii privind monumentele istorice din Maramureș:

Construirea unor biserici maramureșene, inspirate din arhitectura vechilor monumente istorice.

    Biserici de lemn: Mănăstirea  Bârsana, Ieud, biserici parohiale Baia Mare, Baia Sprie etc.

Toate monumentele UNESCO din MM au amenajate parcări, căi de acces, precum și câte un edificiu pentru informații, respectiv o construcție similară unei case de lemn maramureșene, care are un birou și alte spații, precum și grup sanitar. Lipsește însă personalul!

Extrem de importantă semnalizarea rutieră a monumentelor istorice!

Numeroase biserici au fost restaurate (arhitectura și ansamblul de pictură)

Grupul bisericilor de lemn ar putea fi completat cu alte câteva monumente de importanță majoră:

    Biserica de lemn de la Cuhea Bogdan Vodă – cea mai amplă biserică de lemn din MM cu un excepțional ansamblu de pictură murală și iconostas.

    Bisericile  de lemn din Sârbi Susan, Călinești, Borșa, Biserica de lemn a Bâlenilor din Săliștea de Sus, recent restaurată cu un excepțional  ansamblu de pictură murală.

Este necesară o mai bună colaborare cu Biserica și salvarea unor opere de artă și expunerea lor muzeală.