Maramureșul și Academia Română – Conferință la Casa Artelor din Cluj-Napoca

Cercetător științific dr. Florian ROATIȘ
Cercetător științific dr. Ștefan VIȘOVAN
Centrul de Cercetare și Documentare Baia Mare al Academiei Române
Nicolae TEREMTUȘ
 

De peste douăzeci de ani, Clujul cultural beneficiază de serviciile unei importante instituții – Fundația „Carpatica”, întemeiată în anul 1996 și coordonată de cunoscutul arhitect Ionel Vitoc, în calitate de președinte și avându-i ca membri de onoare pe academicienii Ioan-Aurel Pop, Marius Porumb, Dumitru Protase, cărora li s-au alăturat profesorii universitari Radu Munteanu și Dafin Mureșanu.

Fundația se implică nu doar în viața culturală a municipiului de pe Someș, ci și în cea a întregii Transilvanii, un exemplu grăitor în această privință fiind organizarea, în fiecare an, în localitatea Vălenii Șomcutei, a unei interesante tabere de artă pentru copii, aflată în pragul celei de-a XII-a ediții. Fundația „Carpatica” editează prestigioasa revistă de cultură urbană „Orașul”, care grupează în jurul ei o bună parte din elita intelectuală clujeană. Sediul Fundației, cunoscut drept Casa Artelor, este situat în plin centrul Clujului (Bulevardul Eroilor Nr. 16) și dispune, printre altele, de o modernă sală polivalentă, în care se organizează dezbateri, conferințe, expoziții, micro-spectacole etc. Acest spațiu a parcurs recent un semnificativ proces de renovare, fiind redeschis luni, 17 februarie.

Arhitectul Ionel Vitoc, într-un scurt preambul, a informat asistența în legătură cu acțiunile ce au avut loc la Casa Artelor în ultima vreme (cursuri pe diferite domenii, spectacole etc.), insistând totodată asupra proiectelor de viitor și precizând că în economia acțiunilor culturale ce urmează a se desfășura în acest spațiu, ziua de luni a fiecărei săptă­mâni este rezervată conferințelor, program ce se deschide cu un set de prelegeri grupate sub genericul Maramureșul și Academia Română, susținute de cei trei reprezentanți ai Centrului de Cercetare și Documentare Baia Mare al Academiei Române – cercetătorii științifici Teodor Ardelean, Florian Roatiș și Ștefan Vișovan.
În intervențiile consistente pe care le-a avut cu această ocazie, dr. Teodor Ardelean, directorul Biblio­tecii Județene „Petre Dulfu”, a abordat un set de probleme ce privesc viața culturală actuală din România, subliniind importanța promovării academismului ca principiu ce guvernează activitatea științifică și de cercetare, accentuând, totodată, rolul bibliotecilor ca instituții ale cunoașterii în procesul de lărgire continuă a orizontului cultural al comunității. În acest context, vorbitorul s-a arătat îngrijorat și chiar revoltat de cotele înalte pe care le atinge analfabetismul funcțional și mai ales de faptul că „acesta este… funcțional inclusiv la instituțiile de deservire culturală ale țării” și că media de lectură la nivel național se situează undeva între 10 și 11%. Lăsând deoparte modestia excesivă, care, după părerea sa, este adesea păguboasă și nu facilitează cunoaș­terea de către cei interesați, a reali­zărilor dintr-un domeniu sau altul, dr. Teodor Ardelean a ținut să arate că singura localitate care face excep­ție, ridicându-se mult peste media națională de lectură, este Baia Mare care înregistrează o medie de 40% și că Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” a achiziționat anul acesta, printr-un program generos, susținut de Consiliul Județean Maramureș, tot atâtea cărți câte au achiziționat toate bibliotecile județene din Ardeal, luate împreună. Aceste cărți au intrat deja în posesia bibliotecilor municipale, orășenești și comunale din județ, iar acest fenomen se petrece când niciun alt Consiliu Jude­țean nu dă niciun leu pentru bi­blio­teci, lăsând totul pe seama unei iluzorii autofi­nanțări locale.
Felicitându-l pe Ionel Vitoc pentru faptul că fundația și revista pe care le conduce, cultivă apropierea dintre oameni, grupând în jurul lor valorile reprezentative în plan științific, cultural și artistic ale Clujului, faci­litând contactele academice și ins­ti­tuind o atmosferă de reală comuniune intelectuală, dr. Teodor Ardelean și-a exprimat satisfacția că a identificat în politica culturală a celor două instituții grija generoasă și preocuparea responsabilă pentru cultivarea generației tinere și pentru un academism eficient concretizat în ștacheta deosebit de înaltă, atât a activităților deja consumate, cât și a celor vizate pentru termen scurt și mediu. Văzând în academicieni vârfurile de necontestat ale culturii și științei, Teodor Ardelean spune su­gestiv că peste tot pe unde au trecut, academicienii au lăsat urme consistente, lucrătoare, generatoare de emulație științifică, de îndemnuri la zidiri culturale perene. Revenind la relațiile Maramureșului cu Academia Română, Teodor Ardelean precizează că județul nostru are cea mai bună, cea mai eficientă, mai constantă și mai bine susținută prin acțiuni specifice, legătură cu forul suprem al științei și culturii româ­nești. Această legătură a fost men­ținută și consolidată în ultima vreme de personalități de prim rang, cum sunt distinșii academicieni Marius Porumb, Emil Burzo, Alexandru Surdu și de vrednicul de pomenire Ionel-Valentin Vlad, care a avut, la sugestia lui Teodor Ardelean, două inițiative, pe cât de lăudabile, pe atât de benefice în planul impulsionării cercetării științifice și în cel al extinderii fenomenului academismului la scară națională. Este vorba despre înființarea, în cadrul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, a unui Fond de Documentare al Academiei Române – devenit departament distinct în organigrama instituției băimărene, și a Centrului de Documentare și Informare, în cadrul căruia își desfășoară activitatea trei cercetători. În evidența Fondului Documentar au intrat numeroase lucrări valoroase editate de Academia Română, o parte dintre ele re­pre­zentând donații ale acesteia, iar altă parte fiind achiziționate, prin proceduri specifice, de bibliotecă. Maramureșul este, în același timp, gazda multor acțiuni cultural-știin­țifice la care Academia Română este parte prin mulți dintre distinșii ei membri.

A fost invitat la cuvânt Ștefan Vișovan, care a arătat că o dezbatere despre legăturile Maramureșului cu Academia Română, desfășurată
într-un cadru așa de select, are multiple semnificații, oportunitatea ei fiind dată și de faptul că marea majoritate a academicienilor din Ma­ramureș, precum și a celor cărora Academia Română le-a conferit diferite premii și distincții, și-au făcut studiile universitare aici, au urmat școli doctorale, ori au colaborat la prestigioasele reviste științifice și culturale din Cluj, iar unii chiar își desfășoară activitatea de cercetare în cadrul numeroaselor institute academice din municipiul de pe Someș. „Iată că putem spune – a continuat vorbitorul – că, într-un fel sau altul, legătura Maramureșului cu Academia Româ­nă a fost favorizată, susținută și consolidată de Cluj prin nume­roasele instituții de cercetare acade­mică, prin multe personalități știin­țifice – unele aici de față.”
Legăturile Maramureșului cu Academia Română sunt vechi, puternice și deosebit de fructuoase. Încă de la întemeierea acesteia – avem în vedere anul 1879, când Societatea Acade­mică Română, entitate care continua Societatea Literară Româ­nă, înfiin­țată la 1 aprilie 1867, de­vine Academia Română –, Mara­mu­reșul, chiar dacă la acea dată nu avea o mișcare cultural-științifică proprie, afirmată ca atare, a beneficiat, alături de celelalte provincii românești, de doi membri fondatori.
Cei doi reprezentanți ai Maramu­reșului erau, de fapt, transilvăneni. Primul este Iosif Hodoșiu, de fel din Bandul de Câmpie (Mureș) – istoric și om politic, avocat, publicist cu studii la Cluj (Liceul Academic Piarist) și la Padova, Italia (dreptul). A fost deputat în mai multe mandate în Parlamentul de la Budapesta și era căsătorit cu Ana Balint, fiica lui Simion Balint – unul dintre prefecții lui Avram Iancu. Acest Simion Balint se trăgea dintr-o familie de nobili din localitatea Vima Mică din Țara Lăpușului.
Cel de-al doilea este Alexandru Roman din Aușeu, Bihor. Clasele primare și secundare le-a terminat la Beiuș și Oradea, după care a studiat filosofia, matematica și teologia la Universitatea din Viena. A fost profesor la Gimnaziul Românesc „Samuil Vulcan” din Beiuș și la Aca­demia de Drept din Oradea, iar apoi la Universitatea din Budapesta, unde a fost inițiatorul cursului de limba română. A fost deputat în Parlamentul de la Budapesta și a suportat numeroase privațiuni din partea autorităților ungurești, culminând cu arestarea și întemnițarea în închisoarea de la Vacz, pentru că a publicat într-una din revistele pe care le-a editat la Budapesta, „Pronunciamentul de la Blaj” din 1868.

Oamenii, natura, bogățiile Maramu­re­șului au atras de timpuriu atenția multor academicieni, cercetători, reprezentând aproape toate domeniile științei: istorici, arheologi, geografi, geologi, muzicologi, etnologi etc., care-și desfășoară activitatea într-unul dintre prestigioasele institute de cercetare arondate forului suprem al științei românești și care au găsit în acest Nord Statornic un câmp extrem de fertil pentru investigații. Se impune, astfel, să accentuăm ideea că Maramureșul dispune de un potențial intelectual-științific și patriotic remarcabil. Dincolo de natura fermecătoare și de încărcătura etnofolclorică unică –
elemente care au constituit factori de atracție pentru iubitorii de frumos din întreaga lume, în Maramureș
s-au făcut primele traduceri de texte religioase în limba română, de acolo au pornit descălecătorii Moldovei, dându-i acesteia o dinastie selectă de voievozi, de acolo se trage întemeie­torul stomatologiei românești – Gheorghe Bilașcu – și tot din Mara­mureș a pornit spre Alba Iulia, în anul 1918, „seniorul înțelept al nației”, unul dintre făuritorii Ro­mâniei Întregite – George Pop de Băsești.
De-a lungul vremii, au acces în cel mai înalt for al culturii și științei românești nouăsprezece persona­lități, iar numărul celor care au fost premiați trece de cincizeci. Iată lista distinșilor academicieni cu origini maramureșene.

Emilian Birdaș (n. 23 noiembrie 1921, Rohia, județul Maramureș – d. 5 aprilie 1996, Caransebeș, județul Caraș-Severin); episcop. Membru de onoare al Academiei Române – 10 noiembrie 1992.
Nicolae Breban (n. 1 februarie 1934, Baia Mare); scriitor. Membru cores­pondent al Academiei Române – 24 octombrie 1997, iar titular – 14 ia­nuarie 2009.
Augustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berința, județul Maramureș – d. 10 iulie 2017, București; scriitor. Membru corespondent al Academiei Române – 3 iulie 1990 și titular– 12 martie 1992.
Ioan Ceterchi (n. 14 decembrie 1926, Ferneziu, Baia Mare – d. 5 apri­lie 1992, București). Membru corespondent al Academiei Române – 1 martie 1974; jurist.
Vasile Gheție (n. 11 februarie 1903, Berința, județul Maramureș – d. 27 decembrie 1990, București); biolog, veterinar. Membru corespondent al Academiei Române – 2 iulie 1955, membru titular – 22 ianuarie 1990.
Vasile Marinca (n. 19 feb. 1951, Săliște, Băsești, județul Maramureș); matematician. Membru corespondent al Academiei Române – 25 noiembrie 2015.
Ioan Mihalyi de Apșa (n. 25 ianuarie 1844, Ieud, județul Maramureș – d. 1 octombrie 1914); istoric. Membru corespondent al Academiei Române – 25 martie 1901.
Victor Mihalyi de Apșa (n. 19 mai 1841, Ieud – d. 21 ianuarie 1918, Blaj); mitropolit. Membru de onoare al Academiei Române – 25 aprilie 1894.
Lucian Mureșan (n. 23 mai 1931, Ferneziu – Baia Mare); cardinal. Membru de onoare al Academiei Ro­mâne – 24 octombrie 2012.
Ion V. Pop (n. 1 iunie 1941, Mireșul Mare, județul Maramureș); poet, critic și istoric literar. Membru co­res­pondent al Academiei Române – 26 noiembrie 2015.
Liviu Pop (n. 3 noiembrie 1943, Suciu de Sus, județul Maramureș); jurist. Membru corespondent al Aca­demiei Române – 4 noiembrie 2016.
Mihai Pop (n. 18 noiembrie 1907, Glod, județul Maramureș – d. 8 octombrie 2000, București); etnolog, folclorist. Membru de onoare al Academiei Române – 8 martie 2000.
Marius Porumb (n. 9 octombrie 1943, Grozești, județul Lăpușna, Basarabia); critic și istoric de artă. Membru corespondent al Academiei Române – 12 noiembrie 1993; membru titular – 30 aprilie 2009. Domnia Sa a urmat Liceul „Gheorghe Șin­cai” din Baia Mare. Este „maramu­reșenizat” total, distinsa soție a Domniei Sale fiind fiica altui mare academician de-al locului – maestrul Vida Gheza.
Cristian Sorin Silvestru (n. 8 decembrie 1955, Baia Mare); chimist. Membru corespondent al Academiei Române – 30 aprilie 2009; membru titular – 27 noiembrie 2017.
Nicolae Steinhardt (n. 29 iulie 1912, București – d. 30 martie 1989 Baia Mare); filosof, scriitor. Membru post-mortem al Academiei Române – 30 iunie 2017.
Vida Gheza (n. 28 februarie 1913, Baia Mare – d. 11 mai 1980, Baia Mare); sculptor. Membru corespondent al Academiei Române – 1 martie 1974.
Eliezer (Elie) Wiesel (n. 30 septembrie 1928, Sighetul Marmației – d. 2 iunie 2016, New York); scriitor. Membru de onoare al Academiei Române – 6 iunie 2001.

Au origini maramureșene și:
Emil Burzo (n. 3 iulie 1935, Moreni, județul Dâmbovița); fizician; inginer. Membru corespondent al Academiei Române – 21 iulie 2003; membru titular – 14 ianuarie 2009.
Ionel-Valentin Vlad (n. 22 septembrie 1943, București – d. 24 decembrie 2017, București), fizician; in­giner. Membru corespondent al Aca­demiei Române – 9 martie 1991; membru titular – 7 iulie 2009.

În finalul manifestării a luat cuvântul Florian Roatiș care a prezentat un micro-medalion Nicolae Steinhardt, care a trăit ultimii zece ani de viață la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia. În expunerea sa, Florian Roatiș a abordat trei aspecte importante din biografia lui Nicolae Steinhardt. După câteva informații privitoare la familia și la studiile lui Steinhardt, Florian Roatiș a evocat relațiile acestuia cu mult elogiata generație de aur a culturii române, așa-numita „generație ʼ27”. O gene­rație pe care cel care va deveni monah la Rohia a ironizat-o, parodiind-o cu voluptate și cu talent în cartea de debut „În genul ... tinerilor”, publicată în anul 1934. Nu putea să prevadă atunci că destinul său se va împleti cândva inextricabil cu cel al unora dintre colegii de generație pe care atunci îi contesta. Cu Noica a devenit prieten în anii ʼ50, când acesta trăia, cu domiciliu forțat, la Câmpulung-Muscel. Au corespondat, s-au întâlnit, la București și la Câmpulung, au citit cărțile „fuga­rilor” Mircea Eliade și Emil Cioran, ajungând amândoi în lotul Noica – Pillat, al celor 23 de intelectuali condamnați la 1 martie 1960 pentru crima de „uneltire contra ordinei sociale” comuniste. Cu Eliade, Cioran și Eugen Ionescu s-a întâlnit la Paris, în anul 1978, la prima sa călătorie în străinătate, după aproape patru decenii. Aceștia nu numai că-l ierta­seră pe cel care-i atacase în tinerețe, dar au fost impresionați de cultura lui uriașă, neostentativă, ca și de credința lui puternică.

Un alt aspect abordat a fost modul în care au perceput convertirea și călugărirea lui Nicolae Steinhardt foștii coreligionari, precum Alexandru Mirodan, Victor Rusu, Alexandru Sever (Israel) și Vera Călin (California). Conferențiarul a expus reproșurile aduse lui Steinhardt, precum și argumentele invocate de acesta, concluzionând cu admirația și marea dragoste a monahului-eseist pentru poporul român și credința sa ortodoxă.

În final, Florian Roatiș a descris împrejurările în care Nicolae Steinhardt a fost primit, la 30 iunie 2017, între membrii post-mortem ai Aca­demiei Române. La solicitarea P.S. Iustin – episcopul Maramureșului și Sătmarului –, academicianul Alexandru Surdu, bun cunoscător al operei monahului, a propus și a susținut primirea acestuia în cadrul Secției de filozofie, pedagogie și teologie a Academiei Române, argumentul fiind substanțiala și importanta sa operă în 21 de volume, din care au fost publicate până în prezent 18 volume la prestigioasa Editură Polirom din Iași. Operă din care se detașează inconturnabila carte „Jurnalul fericirii” (din care au apărut 10 ediții în țară și 7 traduceri în străinătate) și volumul de predici „Dăruind vei dobândi. Cuvinte de credință”. S-a amintit, totodată, că dintre mărturisitorii întru Hristos, monahul de la Rohia a fost singurul invocat de Papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia vizitei în România (7-9 mai 1999).
Au urmat discuții interesante, des­fășurate atât în timpul conferinței propriu-zise, cât, mai ales, în cadrul agapei academice ce i-a urmat.