Maramureşul, privit prin ochii de Împărat

Gazeta de Maramureş continuă seria materialelor menite să recupereze istoria locală. Puţini ştiu de vizita Împăratului Iosif al II-lea în Maramureş, şi poate şi mai puţini ştiu ce şi-a notat acesta în jurnal despre judeţul nostru.

Până în 1957, numai 3 istorici români s-au aplecat asupra studiului jurnalului Împăratului Iosif II. Acesta nu era jurnalul integral, iar traducerea din germana medievală s-a făcut plină de greşeli. După o muncă titanică, doi istorici clujeni au reuşit să scoată la lumină acest jurnal. Multă vreme s-a crezut că jurnalul s-a pierdut într-un incendiu din Viena, în 1927. Dar în 2000 a fost găsit, printre nişte hărţi, jurnalul, pentru că Împăratul a avut grijă să facă vreo 4 copii. Iar între hărţi se afla tocmai textul original. Acest text a fost tradus bilingv, româno-german şi în 2007 s-au publicat destul de puţine exemplare.

Acest jurnal oferă date inedite despre Maramureş. Scriitorul dr. Nicoară Mihali s-a aplecat asupra acestui material: „Vizita Împăratului Austriei Iosif al II-lea în spaţiul românesc are loc în vara anului 1773 şi durează 82 de zile. În perioada aceasta pleacă cu 9 trăsuri din Viena, trase de 54 de cai, cu cei mai vestiţi cartografi ai imperiului, cu suita de generali şi cu câţiva oameni de la Curte. Dorinţa lui era să cunoască cu adevărat Transilvania şi problemele Transilvaniei.

Trecuseră vreo 60 de ani de la alipirea Transilvaniei. Iosif al II-lea este un nefericit în viaţa de familie, în sensul că a fost căsătorit de două ori şi ambele soţii i-au murit de tinere la scurt timp de la căsătorie, iar prima i-a făcut un copil care la trei ani i se stinge în braţe. Împăratul începe să iubească viaţa austeră, viaţa militară, să devină un strălucit conducător şi fiind cunoscător a mai multor limbi, se interesează la modul serios de destinele Imperiului. Din păcate, acest lucru nu îl prea poate face, deşi era co-împărat după moartea tatălui său, în 1767, pentru că 15 ani conduce alături de mama sa, Maria Terezia, care are o influenţă destul de puternică, iar el nu poate să-şi impună nişte reforme serioase. De fapt, ea s-a opus şi călătoriei înspre Transilvania.  Ea chiar a trimis un ordin celor de aici să cureţe drumurile pentru că erau pline de spânzuraţi şi de traşi pe roată, condamnaţi la drumul mare.

Împăratul Iosif al II-lea era extrem de iubit. El cere să nu i se vopsească clădirile şi gardurile pe traseul pe unde va merge, ba mai mult, se fereşte să spună ce va vizita a doua zi tocmai pentru a cunoaşte îndeaproape viaţa poporului, fără să i se coafeze realitatea. El spune aşa: degeaba se pregătesc nobilii, conţii şi lorzii Transilvaniei să mă primească în castele lor, şi să nu se tragă salve de tun pentru că nu voi dormi decât în casele ţărăneşti, în casele parohiale şi în unităţile militare”.

În călătoria sa, alocă 7 zile special numai pentru Maramureş. Este drept că acest lucru se datorează şi unui interes economic deosebit de important, deoarece dinspre  salinele din Maramureş şi în special de la Coştiui se trimiteau anual înspre Viena 1,5 milioane de florini, în condiţiile în care o pereche de boi se vindeau cu trei florini.

„El ajunge în 13 iulie 1773 în Maramureş şi doarme la Borşa, în zona Gura Fântânii. Aici mănâncă tradiţional: slănină, ceapă şi brânză şi gustă, bineînţeles, din horinca de aici. Îi plăcea prescura. Într-una din s-a întâlnit cu protopopul de Năsăud care i-a pus pe masă prescură. Protopopul nu ştia că l-a pus la masă pe Împărat, pentru că acesta se îmbrăca în haine simple, dar la un moment dat, protopopul încremeneşte, zărind pe sub hainele sărăcăcioase crucea imperială, spunând „nu se poate să-l am la masă chiar pe Împăratul Vienei!”. El era informat că împăratul era în zonă, dar nu se aştepta să-l întâlnească. O altă întâmplare frumoasă a avut loc tot în Năsăud. Trebuia să ia masa la o cazarmă militară, la regimentul de grăniceri. Împăratul s-a dus înainte, foarte modest îmbrăcat şi o întreabă pe bucătăreasă ce pregăteşte pentru masă, iar ea, foarte grăbită, i-a spus: „nu am timp de poveşti pentru că vine un oaspete de seamă, dar dacă vrei să mă ajuţi, uite, învârte frigăruia asta!”. Iar când a venit suita, l-au găsit învârtind o frigăruie.

Copleşit de frumuseţea munţilor Borşei, deşi nu era un romantic, notează în jurnalul său că oamenii de aici, datorită muncii lor, sunt foarte aproape de cer. El scrie şi că pădurile se reflectă de-o parte şi de alta în râul Vişeu, dar în acelaşi timp, trage un semnal de alarmă spunând: atât de mult exploatează oamenii acestor locuri pădurile, încât îmi este teamă că peste 200 de ani, urmaşii lor nu o să mai aibă din ce trăi. Înainte de a pleca din Borşa, este interesat de locul unde au fost înfrânţi tătarii. Apoi, la ora 4, pleacă din Borşa spre Sighetu Marmaţiei. Aici îşi notează în jurnal că oamenii sunt destul de înstăriţi, că nu au obligaţii faţă de stăpâni şi că lucrează numai pentru ei”, explică dr. Nicoară Mihali.

„Apoi, mai scrie el că în toată călătoria pe care a făcut-o prin Transilvania n-a găsit fizionomiile frumoase ale bărbaţilor şi femeilor precum le-a găsit în Maramureş. Şi trage concluzia că oamenii de aici au un trai îndestulat.

La Sighet inspectează şcolile şi bisericile, şi pentru că vede că toate sunt într-un stadiu avansat de degradare, dă comandă să se trimită bani pentru a se reface colegiul iezuţilor şi şcoala catolicilor. Apoi vizitează ocnele de sare de la Coştiui. Coboară în mina de sare, pe o scară de lemn, şi rămâne surprins, între cei 380 de tăietori de sare nu erau români. Iar administratorul salinelor îi spune că nu i-a angajat pentru că românii ortodocşi şi greco-catolici au prea multe sărbători. A consemnat şi acest lucru în jurnal, cum de altfel scrie că a văzut că se aplicau foarte multe pedepse cu bătaia şi că ar fi minunat dacă s-ar putea să se facă o închisoare pentru comitatele din zonă. Administratorul salinei îl avertizează că există multă corupţie şi în administraţia Comitatului Maramureş şi că primarii în general sunt susţinuţi de rude, cultivându-se nepotismul şi îi cere să fie schimbaţi şi pedepsiţi. Iar împăratul spune că este de acord să fie schimbaţi, dar să nu fie pedepsiţi. De asemenea, a găsit corupţie mare şi la Sibiu, în Capitala Transilvaniei, iar acest lucru l-a dezamăgit aşa tare, încât a cerut să se mute capitala la Cluj. A făcut chiar o caracterizare a celor 60 de funcţionari care conduceau în perioada respectivă Transilvania. Caracterizarea a făcut-o în franceză şi a trimis-o mamei sale, Maria Terezia.