• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 10 Iulie , 2020

Maramureșenii infectați cu SARS-CoV-2 au ales să rămână internați în spital

De la debutul pandemiei, județul Maramureș s-a menținut în coada clasamentului privind numărul de cazuri de coronavirus, până la momentul de față fiind confirmat un număr total de 219 cazuri în întreg județul, dintre care mai sunt active, în prezent, 47.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că măsurile timpurii de combatere a răspândirii infecțiilor luate la nivel județean, dublate de responsabilitatea și seriozitatea de care maramureșenii au dat dovadă în raport cu această amenințare globală, au făcut posibilă ținerea sub control a pandemiei și evitarea escaladării numărului de cazuri.

Totodată, șeful administrației județene a menționat faptul că, în Maramureș, nu a fost necesar să se aplice sancțiuni, cetățenii județului nostru dând dovadă de maximă
responsabilitate încă de la începutul pandemiei. Având în vedere receptivitatea maramureșenilor față de măsurile stabilite la nivel județean, era de așteptat ca aceștia să continue să acționeze sub semnul vigilenței și să nu riște punerea în pericol a celor din jur, cu atât mai mult în cazul confirmării bolii. Ne referim, mai exact, la acele persoane care au fost testate pozitiv și care, potrivit unei decizii a CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus, pot să părăsească uni­tățile medicale pe propria răspun­dere. Până la momentul de față, niciunul dintre maramu­reșenii infectați cu virusul SARS-CoV-2 nu a solicitat externarea, chiar dacă legal ar putea beneficia de acest drept, a arătat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

„Felicit cetățenii Maramureșului pentru cooperarea și deschiderea de care au dat dovadă în relație cu autoritățile publice, în această perioadă dificilă și sunt convins că aceasta conduită responsabilă va fi perpetuată și pe viitor. Le mulțu­mesc totodată celor care, cu toate că au intrat pe teritoriul necunoscut al acestui temut virus și asupra lor planează un val de incertitudini și temeri, aleg să dea dovadă de conștiință a datoriei față de comunitate și se izolează în îngrijirea medicilor, fără a risca să devină transmițători ai bolii. Am încredere că la nivel național, acest sentiment al responsabilității este împărtășit, chiar dacă Guvernul dovedește, încă o dată, că nu este capabil să vină cu soluții legale pentru ținerea sub control a pandemiei. Sper, însă, ca această problemă să fie tranșată în Parlament”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.