Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
„Maramureș Balloon Fiesta – Maramureș plai cu zbor” 2019
În perioada 5 - 12 octombrie 2019 a avut loc cea de a șasea ediție a festivalului internațional „Maramureș Balloon Fiesta – Maramureș plai cu zbor”, organizat de Asociația S.E.N.S., în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Aeroclubul României, Primăria Lăpuș, Primăria Târgu Lăpuș și Primăria Ieud.
Evenimentul a reunit două povești fermecătoare: viața tradițională a satului maramureșean și baloanele cu aer cald. Acțiunea
s-a desfășurat în cea mai mare parte în Țara Lăpușului, zona zilnică de decolare fiind cuprinsă între Rogoz și Lăpușul Românesc. Ziua de joi, 10 octombrie 2019 a fost dedicată Țării Maramureșului, iar decolarea s-a făcut din zona mănăstirii din Ieud.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc duminică, 6 octombrie, și a fost urmată de o petrecere câmpenească. Pe toată durata festivalului s-au desfășurat ateliere meșteșugărești, ateliere cu activități pentru copii, precum și un târg al meșterilor și producătorilor tradiționali. Timp de o săptămână, baloanele cu aer cald au plutit pe cerul Maramureșului, iar culorile de toamnă și peisajele spectaculoase ale zonelor survolate au oferit participanților o experiență fabuloasă. Organizatorii evenimentului s-au îngrijit „să prindă în zbor” toate categoriile de vârstă. Astfel, adulții au avut parte de sesiuni de zbor liber, iar copiii s-au bucurat de sesiuni de zbor ancorat.
Festivalul internațional „Maramureș Balloon Fiesta – Maramureș plai cu zbor” și-a propus și în acest an promovarea pe plan național și internațional a identității culturale a Maramureșului și a tradițiilor și obiceiurilor, atât de bine păstrate în vetrele satelor din acest colț de rai al României. Atât în Țara Lăpușului, cât și în Țara Maramureșului a avut loc acțiunea intitulată „Harta comorilor vii”, care a însemnat un circuit de vizitare a locurilor și a oamenilor din Rogoz, Lăpușul Românesc și Ieud.
Consiliul Județean Maramureș a finanțat Festivalul internațional „Maramureș Balloon Fiesta – Maramureș plai cu zbor” cu suma de 70.000 lei, conform HCJ 187 din 29 august 2019.