Manifest pentru normalitate

Chesterton spune undeva că „soldatul bun nu luptă pentru că urăşte ce are în faţă, ci pentru că iubeşte ce are în spate”. În toată istoria acestui popor, curajul nostru a fost unul de tip martiric. Soldaţii şi eroii noştri s-au dus să moară pentru Dumnezeu şi ţară, nu ca să-l omoare pe duşman. Noi, românii, n-am simţit niciodată nevoia să răsturnăm, ci să ne construim, din jertfa noastră viitorul. Cei care n-au înţeles aceste lucruri, nu ne cunosc. Iar cei care nu ne cunosc, n-ar avea dreptul să ne judece. Şi totuşi, unii o fac.

GAZETA de Maramureş a pornit, în urmă cu câteva săptămâni, o campanie pentru promovarea valorilor naţionale, gândind că am uitat prea repede jertfa unor generaţii, a milioane de români care şi-au sacrificat libertatea, tinereţea şi chiar viaţa pentru ŢARĂ, LIBERTATE, CREDINŢĂ, ONOARE. Adică, pentru valorile de bază ale acestui popor. Ei n-au reuşit să întoarcă mersul istoriei, dar, datorită lor, avem noi astăzi demnitatea şi onoarea de a privi cu mândrie spre trecut şi de a spune că nu am fost un NEAM de laşi, de trădători şi oportunişti. Că au existat oameni care l-au pus pe DUMNEZEU şi NEAMUL mai presus de sine. Şi orice s-a jertfit pe sine pentru ceva sau cineva, s-a înălţat în faţa oamenilor, dar mai ales a lui Dumnezeu.

Maramureşul a ocupat un loc important în această luptă pentru demnitatea naţională. Zeci de maramureşeni au luptat ani de-a rândul cu arma-n mână pentru ca în ţară să mai existe un colţ de LIBERTATE, DEMNITATE şi SPERANŢĂ. Prin fosta Închisoare de la Sighetu Marmaţiei, prin coloniile de muncă de la Baia Sprie, Cavnic şi Nistru, Maramureşul a ocupat un loc important pe harta „Gulagului românesc”. Oamenii aceştia care au trăit şi au murit pentru valorile adevărate ale acestui Neam sunt adevăratele noastre modele şi adevăraţii noştri CETĂŢENI. De ONOARE.

De aceea, am propus un demers simbolic: acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru 6 personalităţi. 6 oameni care au trăit, au murit sau au suferit în Maramureş, fiecare reprezentând o anumită categorie, un etalon, un model. Pentru ca prin ei să onorăm memoria tuturor foştilor deţinuţi politici, a tuturor românilor care au suferit în era comunistă. Să ne CINSTIM istoria, credinţa, Neamul, memoria. Să ne cinstim pe noi.

Am propus acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru părintele Justin Pârvu la Baia Sprie, în memoria foştilor deţinuţi care au suferit aici; pentru Nicolae Steinhardt, la Târgu Lăpuş şi Aurel Vişovan, Gheorghe Brătianu, Iuliu Maniu şi Iuliu Hossu, la Sighetu Marmaţiei. Am ales 6 oameni de diferite etnii, orientări politice, religii, vârste şi ocupaţii, pentru că, aşa cum spun memoriile foştilor deţinuţi politici, în închisorile comuniste nu s-au făcut niciodată astfel de diferenţe. Toţi luptau PENTRU un ideal: idealul naţional al libertăţii.

Ca în Ruga lui Coposu, ei cereau: „răsădeşte Doamne dragostea şi crinul/în ogorul năpădit de ură/şi aşterne peste munţi de zgură/liniştea iertarea şi seninul”. Într-o lume care promova ura, lupta de clasă, dezbinarea, frica şi teroarea, ei urmau principiul IUBIRII, IERTĂRII, UNITĂŢII.

Niciunul n-a cerut răzbunare şi niciunul n-a promovat cruzimea şi ura. Dimpotrivă.

Pentru a putea vorbi despre asemenea oameni, am gândit că nici noi nu avem dreptul la acţiuni „împotrivă”, ci PENTRU. Lupta noastră simbolică de azi nu e argumentată de ura împotriva unei ideologii, a unei naţii, a unui curent, nu e o acţiune ANTI ceva. Ci e o acţiune PENTRU ceva. Pentru cinstirea şi respectarea unei jertfe. A unor oameni. A unor vieţi. A unei istorii. În faţa suferinţei, a morţii, a iubirii şi a lui Dumnezeu toţi suntem egali.

Acest lucru trebuia să-l priceapă cel mai bine un neam care, asemeni nouă, a cunoscut suferinţa. Am aflat cu surprindere însă că, prin vocea directorului general Alexandru Florian: „Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ,.Elie Wiesel” îşi exprimă profunda indignare în legătură cu hotărârea din 22 august a.c. a Consiliului local din Baia Sprie, judeţul Maramureş, privind acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem părintelui Justin Pârvu.

În memoria victimelor Mişcării Legionare, 3 prim-miniştri, zeci de personalităţi politice şi culturale, populaţie evreiască - Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ,,Elie Wiesel” atrage atenţia asupra unora dintre manifestările publice ale părintelui Justin Pârvu:

Justin Pârvu, fost membru al Mişcării Legionare, şi-a menţinut pe parcursul întregii vieţi convingerile xenofobe, antisemite, negafioniste şi pro-legionare. La aniversarea a 92 de ani, i s-a cântat imnul “Sfântă tinereţe legionară” (februarie 2011).

Preocuparea sa pentru ideea purităţii etnice în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de natalitatea scăzută a românilor precizează că “ne-au ocupat ţiganii”.

Ataşamentul său faţă de Mişcarea Legionară s-a manifestat prin elogierea membrilor acestei organizaţii fasciste şi prezentarea lor drept martiri care ,,s-au ridicat făţiş împotriva comunismului”, înfuriind ,,masoneria, vrăjmaşii creştinismului şi trezind toată Europa din somnolenţa în care se afla” (ianuarie 2013).

Afirmaţia sa explicită potrivit căreia ,,în România nu a existat Holocaust”, invocarea argumentului conform căruia documentele nu probează, acest episod istoric şi descrierea Holocaustului din România ca invenţie a evreilor care doresc umilirea românilor (ianuarie 2013) probează în mod indubitabil că Justin Pârvu a fost un negaţionist al Holocaustului.

Acuzaţiile conform cărora evreii încearcă, prin intermediul americanilor, să extermine populaţia lumii (octombrie 2009), învinovăţirea acestora de tentative repetate de a denigra prezenţa românilor în istorie printr-o luptă dusă în plan cultural, religios şi militar, descrierea evreilor drept persoane pentru care ,,creştinii sunt spurcaţi” şi asocierea acestui grup etnic Diavolului (ianuarie 2013) indică în mod clar că Justin Pârvu şi-a manifestat public, în repetate rânduri, sentimentele de ură împotriva evreilor.

Intrucât promovarea mesajelor rasiste, xenofobe, antisemite este interzisă de Constituţia democratică a României, considerăm că imaginea părintelui Justin Pârvu nu poate fi un simbol demn de promovat şi, în consecinţă, solicităm retragerea titlului de cetăţean de onoare post-mortem”.

Recunoaştem, primul implus a fost acelaşi ca al directorului Florian. De indignare. Pentru modul în care a rupt din context nişte afirmaţii a părintelui şi le-a folosit într-un dosar subţire al unei acuzări. Am fi putut, la rândul nostru acuza. Am fi putut spune că nu românii, ci ocupaţia maghiară a fost responsabilă pentru suferinţa evreilor din Ardeal, că şi românii au avut un Holocaust al lor, numit „teroarea roşie”, că, din păcate, în structurile comuniste şi securiste, regim condamnat de Preşedintele Traian Băsescu, au existat multe naţionalităţi, printre care şi români, evrei, maghiari, dar noi niciodată nu i-am condamnat in corpore pentru suferinţa noastră, că aceeaşi lege la care fac ei referire interzice manifestările extremiste de orice sorginte şi inclusiv pe cele antinaţionaliste, că astfel de acuze, ca şi cele pe care Elie Wiesel le-a făcut în 2002 la Sighet, sunt nedrepte şi că răspunsurile la întrebările pe care el le-a lansat atunci: „am venit aici fără niciun fel de ură şi fără niciun fel de amărăciune.

Cu toţii v-aţi născut după război şi tot ce s-a întâmplat atunci nu este responsabilitatea dumneavoastră. Nici nu sunt sigur că ştiţi de fapt ce s-a întâmplat în 1944. Poate că părinţii sau bunicii dumneavoastră mai trăiesc, duceţi-vă acasă şi întrebaţi-i ce s-a întâmplat atunci când, în Sighet, exista o comunitate evreiască înfloritoare. Cum de s-a întâmplat că foarte curând n-a mai rămas niciun evreu? Întrebaţi-i dacă atunci au vărsat vreo lacrimă, dacă au dormit bine după tot ce s-a întâmplat.”

„DA, părinţii şi bunicii noştri au vărsat o lacrimă pentru suferinţa evreilor, i-au ascuns, riscându-şi viaţa ca şi pădurarul Nicolae Pop sau le-au aruncat pâine”.

Pentru că nu era drept ceea ce s-a întâmplat. Nici o condamnare „in corpore” nu e dreaptă. De aceea, nici acuzele pe care dumneavoastră le lansaţi cu uşurinţă nu sunt. În Maramureş şi în întreaga ţară, oamenii de rând au înţeles mai bine decât noi ce înseamnă toleranţa.

Suferinţa fiecăruia e SFÂNTĂ, de aceea am murdări-o dacă am acuza sau am întreba a cui suferinţă a fost mai mare. Dar aşa cum noi respectăm suferinţa evreilor şi ei trebuie să respecte suferinţa noastră, a românilor. De aceea, şi noi avem dreptul să întrebăm dacă aţi vărsat o lacrimă pentru sutele de mii de români, indiferent de religie, etnie, profesie morţi în comunism, deportaţi, închişi, chinuiţi. Aţi vărsat, domnule Florian?

Cât despre părintele Justin Pârvu, nu credem că are nevoie de un „proces public” în care dumneavoastră să jucaţi rolul procurorului şi noi sau alţii ai avocaţilor. Nu suntem vrednici.

Cuvintele lui testamentare au fost „fără ură, fără răutate”. Iar mesajul transmis prin vorbe, dar mai ales prin fapte, a fost al iubirii şi dăruirii de sine. Pentru asta l-au căutat sute de mii de români, pentru asta l-au plâns şi pentru asta îl cinstim.

Toţi aceşti oameni care se gândesc la părinte şi îl cinstesc, nu o fac pentru că ar fi antisemiţi, legionari şi ar nega Holocaustul. Ci pentru că au înţeles mesajul Părintelui: „Omul trebuie iubit. Dar ca să-l iubeşti, trebui să-l înţelegi. Dacă îl vezi căzut acolo, neapărat trebuie să gândeşti că trebuie să-i dai o mână de ajutor. Iubirea aproapelui este o lecţie de iubire faţă de Dumnezeu. Dacă nu-l iubeşti pe cel de alături, dacă nu-l ajuţi, nu eşti capabil nici să-L iubeşti pe Dumnezeu. Iubirea aproapelui este prima treaptă spre mântuire, pe treapta asta trebuie să repeţi pentru marea iubire de Dumnezeu”.

Şi pentru asta domnule Florian, Justin Pârvu poate fi un simbol demn de promovat. Nici titlurile şi admiraţia noastră şi nici acuzele dumneavoastră nu-l pot nici înălţa şi nici nu-i pot ştirbi prestigiul. Dar ne înalţă sau ne coboară pe noi.

De aceea, manifestul nostru nu este şi nu va fi unul ANTI. E UNUL PENTRU. PENTRU NORMALITATE, DEMNITATE, IERTARE, ONOARE ŞI IUBIRE.

Un astfel de manifest e în acord cu orice ideologie şi credinţă. Şi e valabil pentru oricine. Încă puteţi să-l semnaţi, domnule Florian.

Primăria Baia Sprie,

Domnului primar Dorin-Vasile Paşca,

Consiliului Local,

Comitetul Naţional de Conducere al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi şi Victime ale Dictaturii din România (AFDPR), mulţumeşte pe această cale dumneavoastră şi Consiliului Local, pentru faptul de a fi declarat şi aprobat cu unanimitate de voturi ca Arhimandritul Justin Pârvu să devină cetăţean de onoare post-mortem al localităţii Baia Sprie, adică acolo unde a muncit aproape 5 ani în minele de plumb, din cei 16 ani pe care i-a “petrecut” după gratiile temniţelor comuniste.

Vă rugăm să primiţi întreaga noastră consideraţie pentru respectul şi recunoştinţa ce le purtaţi martirilor neamului românesc.

Cu aleasă preţuire, preşedinte, Ing. Octav Bjoza

Stimate Domnule Primar Dorin Vasile Paşca,

Stimaţi membri ai Consiliului Local Baia Sprie,

Decizia domniilor voastre de a acorda, cu binecuvîntată unanimitate, cetăţenia de onoare Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, fericitul întru pomenire stareţ şi ctitor al mănăstirii noastre, vă face cinstea de a vă număra printre primii edili din România care îi acordă această distincţie postumă, recunoscând jertfa şi dragostea de Dumnezeu şi de neam a duhovnicului nostru.

Fie ca acest gest onorific să rodească în inimile tuturor generaţiilor României prezente şi viitoare dragostea de Adevăr şi de neam pentru care întreaga generaţie a părintelui nostru stareţ s-a jertfit în vremuri de cumplită prigoană şi de mărturisire a frumuseţii sufletului Creştin din această ţară. Cu siguranţă, această distincţie vă va fi răsplătită de binecuvântarea Cuviosului Părinte Justin Pârvu din Împărăţia Cerurilor în care acum îşi odihneşte mult truditul şi mult încercatul său suflet.

Primiţi, vă rugăm, prin aceste puţine cuvinte, recunoştinţa noastră adusă Consiliului local al Primăriei Baia Sprie, dimpreună cu felicitările pentru frumoasa iniţiativă, cuvenite jurnaliştilor Victor Roncea şi Asociaţiei Civic Media, susţinuţi de jurnaliştii de la Gazeta de Maramureş şi de numeroase şi importante personalităţi ale lumii creştine şi academice ale României contemporane.

Dumnezeu să vă răsplătească şi să vă binecuvânteze!

Stareţ al obştii Mănăstirii Petru Vodă, Protosinghel Hariton Negrea

Răspunsul Primăriei Baia Sprie la acuzele Institutului „Elie Wiesel”

„Abuzurile totalitarismului din cea de a doua jumătate a sec. XX au transformat România într-o imensă puşcărie, în scopul anihilării conştiinţei celor care gândeau altfel decât comuniştii. Tocmai de aceea, spirite luminate, ca a arhimandritului Justin Pârvu, au avut menirea de a ţine trează conştiinţa naţională. Practic, părintele Justin Pârvu şi-a împletit destinul cu cel al neamului românesc, luminând ca un far al dreptei credinţe la trezirea conştiinţei de neam.

Astăzi, reprezintă ultimul mare mărturisitor al unei generaţii de sacrificiu care s-a jertfit în temniţele comuniste din Aiud, Gherla, Piteşti, Sighet, Canal şi lagărele de muncă din „Triunghiul morţii” (Baia Sprie, Cavnic, Nistru). Părintele Justin Pârvu s-a consacrat lui Dumnezeu, neamului său şi marii familii creştine, nu ideologiilor politice. Nu a fost un agitator doctrinar, ci o mare conştiinţă.

Zecile de mii de pelerini, prezenţi la înmormântare sa, au confirmat că odată cu trecerea la odihna veşnică s-a născut un sfânt. Practic, prigoana stalinistă l-a desăvârşit întru sfinţenie.

Iată de ce, găsim poziţionarea dumneavoastră cel puţin inadecvată. Nu credem că a sosit vremea să ne mântuim pe furiş, cu aprobarea cuiva. Diploma de CETĂŢEAN DE ONOARE nu aduce beneficii răposatului arhimandrit, ci, mai degrabă, comunităţii noastre, ca recurs la demnitate şi memorie. Filmul documentar „Fericiţi cei prigoniţi” şi demersul nostru civic vor constitui documente pentru cei care au dreptul să ştie dar nu au voie să uite”.

Cu toată consideraţia, primar Dorin Vasile Paşca